G4Media.ro

De ce revine Rovana Plumb pe agenda Comisiei Juridice din Parlamentul European:…

De ce revine Rovana Plumb pe agenda Comisiei Juridice din Parlamentul European: explicația ședinței extraordinare de astăzi

Comisia juridică din Parlamentul European (JURI) are astăzi programată o ședință extraordinară legată de cazul celor doi comisari propuși de România și Ungaria. De ce e nevoie de o nouă ședință pentru Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi, în cazul cărora Comisia JURI a invocat joia trecută existența unor conflicte de interese?

Explicația stă în decizia președintelui Parlamentului European, David Sassoli (Italia, social – democrat), de a cere membrilor Comisiei JURI  o decizie clară legată de capacitatea Rovanei Plumb de a ocupa funcția de comisar european.

Sassoli a transmis  joi seară membrilor Comisiei JURI o scrisoare în care le cere, până luni la prânz, să spună dacă vor recomanda măsuri pentru rezolvarea conflictului de interese sau dacă vor spune că aceasta nu e capabilă să să-și exercite funcția în acord cu Tratatele UE și Codul de Conduită.

De ce a vrut Sassoli o nouă decizie a Comisiei JURI, după cele două voturi de joi? ”Este o premieră în istoria UE, e fără precedent, iar Sassoli a vrut să se asigure că decizia pe care o ia se bazează pe un verdict clar al eurodeputaților juriști. Mai ales că în scrisoarea Comisiei JURI către Sassoli de joi era prezentă sintagma la acest moment, iar președintele Parlamentului a vrut să fie clară poziția JURI”, a declarat europarlamentarul PPE Siegfried Mureșan pentru G4Media.ro.

E posibilă o schimbare de vot în Comisia JURI, care joi decisese cu unanimitate (20 de voturi) să îi scrie lui Sassoli că există suspiciuni serioase de conflict de interese în privința împrumutului de 800.000 de lei luat de Plumb de la o persoană fizică și avertizând că acest conflict de interese s-ar putea extinde asupra întregii Comisii Europene?

”Eu nu cred că JURI poate decide azi altceva decât a votat joi. Mai ales că de joi și până acum nu a existat nici o comunicare oficială între Comisia juridică și Rovana Plumb. Nu ne putem aștepta să dea alt verdict”, a mai spus Siegfried Mureșan pentru G4Media.ro.

Citește aici scrisoarea Comisiei JURI către președintele PE, David Sassoli

Citește aici scrisoarea lui David Sassoli către Comisia JURI

Foto: Rovana Plumb (Inquam Photos / Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Poate juriastii aia vor fi curioși cum a intrat în circuitul bancar șpagă in valoare de 800.000 de lei. Se numeste spălare de bani și se pedepsește cu închisoare.

    Pt DNA e mai importantă șpagă la liceu decât cea din guvern.

  2. De ce sunteti rai ?!E romancuta de a noastră asa cum este si Kovesi.Hai sa ne bucuram de Ai noștri cu bune si rele!:)

  3. Rovana Plumb admisa pe o funtie de comisar european este un semnal favorabil dat de UE extinderii coruptiei la nivel inalt si imposturii in functii politice inalte. Rovana Plumb pe o funtie de comisar european este o infrangere,este un semn de slabiciune,este un semn al neputintei justitiei in UE.Voi pune ceasul sa masor in cat timp va fi stearsa aceasta postare.

  4. Azi Comisia Juridica din Parlamentul UE , isi sutine examenul exigentei si fermitatii necesar ptr. un for care se doreste a fi respectat de intreaga Europa.De acesta , depinde evolutia ulterioara din UE si chiar stabilitatea UE. I

    • Depinde ce opinie are presedintele comisiei Juridice si, mai ales, din ce grup politic face parte. Poate s-a scris pe aici cine e, dar eu nu mai retin acum datele respective. Conteaza, de asemenea, cati eurodeputati apartinand grupului S&D fac parte din Comisia Juridica, plus cati eurodeputati provin din cei eurosceptici, sau chiar refractari ideii de dreptate si onestitate