De ce ruperea Armeniei de Rusia este un semnal mai important decât pare: De la dependența totală de Moscova la arestarea lui Putin dacă va călca în fosta ”curte” a rușilor

Armenia s-a alăturat, joi, Curții Penale Internaționale (CPI) de la Haga, stârnind furia Moscovei, care a catalogat decizia Erevanului drept ”greșită” și ”un pas neprietenos”. Așadar, Vladimir Putin nu mai poate călca astăzi în Armenia, considerată până acum ”curtea din spate a Rusiei”, pentru că ar însemna să fie arestat. Dictatorul de la Kremlin a fost inculpat la CPI pentru crime de război și deportarea ilegală a copiilor în timpul războiului din Ucraina. 

Armenia este un mic stat din Caucazul de Sud, între Marea Neagră și Marea Caspică, dar fără ieșire la vreuna din ele, fără resurse naturale, cu jumătate din vecini ostili (Turcia, Iran, Azerbaidjan și Georgia). Are nici trei milioane de locuitori și o suprafață de aproape 10 ori mai mică decât a României. 

De ce este importantă, deci, ruperea ei de Moscova?

Întreaga istorie a Armeniei de peste un secol gravitează în jurul rușilor, de când poporul său a ieșit din componența și sfera de influență a Imperiului Otoman, apoi a Imperiului rus. 

Prima republică armeană apare în mai 1918, atunci când, după Primul Război Mondial și ca urmare a regulilor postbelice, apar statele naționale care invocă principiul autodeterminării. Armenia, la fel ca România, este unul dintre ele, doar că primul stat armean se bucură de libertate doar doi ani. La 1920 intră în componența URSS, ca republică socialistă sovietică (a doua republică armeană). 

Armenia își proclamă independența față de URSS la 21 septembrie 1991 și apare astfel a treia republică de la Erevan (până în prezent), iar primul stat care îi recunoaște existența este România. Doar că Armenia, deși ruptă de jure de Kremlin, a rămas dependentă de facto de Rusia în toți acești ani, peste trei decenii, pe toate palierele.

Primele alegeri și dependența de ruși

La 16 octombrie 1991, în Armenia au loc primele alegeri prezidențiale pe care Levon Ter-Petrosian le câștigă cu 83%, învingându-l categoric pe contracandidatul său pro-american Paruir Hairikian, care era adeptul ruperii definitive de sistemul rusesc. 

Armenii nu au fost, deci, pregătiți de o ruptură completă și bruscă de Rusia și au ales candidatul al cărui discurs era moderat în privința relațiilor Erevanului cu Washington și Kremlin.  

Ce a urmat însă a demonstrat că Armenia nu era pregătită deloc să se autosusțină. Era un stat izolat, prins între Turcia și Azerbaidjan, cei doi vecini ostili, fără resurse naturale, fără apă și lumină curente, cu un popor înfometat, care era nevoit să taie copacii de pe marginea străzilor ca să supraviețuiască unei ierni cumplite. Armenia a traversat o perioadă sumbră în primii săi ani de democrație, după ieșirea de sub tutela sovietică.

La doar un an de la proclamarea independenței, tensiunile interne escaladează, președintele Petrosian pierde sprijinul politic în Parlament, iar țara este măcinată rapid de crize, pornind de la patru probleme fierbinți asupra cărora societatea și clasa politică erau scindate: 

În primul rând, țara nu avea Constituție, nici armată națională (într-o zonă de conflict), tensiunile în Karabah escaladau, iar chestiunea armeană nu era rezolvată între Erevan și Ankara, în timp ce relația cu Turcia nu exista (din cauza nerecunoașterii de către Turcia a genocidului armean comis în 1915 în Imperiul Otoman, tragedie în urma căreia urmașii armenilor deportați vor despăgubiri materiale, iar Armenia are revendicări teritoriale). Detalii, aici. 

Armenia adoptă o Constituție abia în iulie 1995 și urmează o lungă luptă între cele două tabere politice, care culminează cu demisia lui Petrosian în 1998 și preluarea președinției armene de către Robert Kocharian. 

Noul președinte dezvoltă rapid relații apropiate cu Vladimir Putin, care preia puterea în Rusia un an mai târziu, în 1999. Armenia cunoaște dependența aproape totală în timpul mandatelor lui Kocharian și, apoi, ale președintelui Serj Sargsyan, pe care Kocharian l-a susținut după ce n-a mai putut candida pentru al treilea mandat. 

În 2020, oficiosul rus TASS anunța că Putin l-a sunat pe Kocharian de ziua lui pentru ”a-și felicita prietenul”, dar nu l-a sunat, spre exemplu, în 2018, pe cel avea să devină noul premier armean, Nikol Pașinian, pentru a-l felicita pentru victoria zdrobitoare împotriva formațiunilor politice orientate spre Rusia.. 

Înlăturat de la putere după un deceniu în care a cultivat relații de dependență cu Rusia, Sargsyan a declarat în 2023 că nu este anti-european, dar Armenia nu are un aliat sau o alternativă mai bună decât Rusia:

• ”Va veni NATO să construiască bază aici? Va avea vreo țară europeană un contingent în Karabah? (…) Apelul meu actual nu se îndreaptă către NATO sau Uniunea Europeană, ci către aventurierii care încearcă să facă mizerie aici din motive necunoscute mie”.

”Mizeria” la care face referire Sargsyan este schimbarea radicală de paradigmă propusă de Pașinian, cel care l-a înlăturat de la putere în urmă cu 6 ani și care s-a așezat în direcția Occidentului.  

Jurnalistul de opoziție, ales ca erou anti-oligarhi 

Pașinian a fost în închisoare între 2009 și 2011, fiind acuzat că a încercat să preia puterea și a provocat revolte în timpul violențelor postelectorale din 2008, când s-a făcut transferul de putere între cei doi președinți pro-ruși, Kocharian și Sargsyan.

Pașinian a fost ales în Parlamentul Armeniei după ce a fost eliberat, din postura de erou care promite eradicarea corupției, înlăturarea oligarhilor, consolidarea democrației și reformarea statului. 

În timpul lui, Armenia a criticat dur Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO, alianță militară condusă de Rusia) și a refuzat să programeze în 2023 exerciții militare comune cu Rusia și statele CSTO. 

Tot în 2023, Armenia nu l-a trimis la Moscova pe secretarul Consiliului de Securitate Armen Grigoryan, la întâlnirea Comunității Statelor Independente (CSI, din care fac parte republici din fostul URSS). Armenia mai face parte și din Uniunea Economică Eurasiatică (condusă de Rusia). 

Pe de altă parte, Armenia este (sau era) singurul aliat veritabil al Rusiei în Caucazul crucial din punct de vedere strategic. Altfel spus, o apropiere a Armeniei de Occidentul care ar putea media/estompa conflictul din Nagorno-Karabah și ar stabiliza relația Erevanului cu Ankara ar lăsa Rusia fără obiect și cu o influență redusă dramatic în Caucaz. 

Nu în ultimul rând, dacă Rusia pierde Armenia, unde are inclusiv bază militară, atunci principalul jucător în Caucaz devine Turcia, membru NATO și rival istoric al rușilor, cu care a disputat timp de secole controlul asupra regiunii și mării. 

Altfel spus, securitatea Rusiei depinde și de Armenia, acest mic stat caucazian sărac și aparent irelevant. La fel cum securitatea Armeniei depindea exclusiv de Rusia, care o apăra de ”Turcia genocidară” sau de Azerbaidjanul revanșard.

De menționat este și că de la invazia Rusiei în Ucraina și mobilizarea militară a sute de mii de oameni, zeci de mii de ruși și-au găsit refugiul în Armenia. 

Și dacă în 1991 armenii nu erau pregătiți să se rupă de ruși, iată că trei decenii mai târziu, ”încrederea (societății, n.red.) în Rusia este la cel mai scăzut nivel istoric”, a declarat analistul politic Vigen Hakobyan pentru AFP. 

• ”Dezamăgirea față de ruși este atât de profundă încât ar putea alimenta sentimentul antirusesc în timp”, mai spune acesta.

Un alt analist, Hakob Badalyan, a adăugat pentru AFP: ”Majoritatea covârșitoare a elitelor armene sunt antirusești”. 

Ieșirea bruscă de pe orbita Rusiei

Acesta este contextul în care Armenia iese brusc de pe orbita Rusiei, aderă la Curtea Penală Internațională și, dacă Putin va călca în această fostă ”curte din spate” a Moscovei, va fi arestat. 

Inițial, premierul Armeniei a asigurat Rusia că aderarea la CPI vizează exclusiv Azerbaidjanul, rivalul tradițional cu care își dispută regiunea Nagorno-Karabah.  

Însă vineri, la o zi după ce a aderat oficial la CPI, Pașinian a declarat că țara sa ”nu mai poate conta pe Moscova” și că populația trebuie să înțeleagă ”cu cine poate într-adevăr să păstreze relaţii tehnico-militare şi de apărare”.

Nikol Pașinian (premier din 2018) recunoaște dependența tehnico-militară aproape integrală de Moscova, dar subliniază că acum există motive ”obiective și subiective” pentru care aceasta nu mai poate continua și vorbește despre strângerea legăturilor de securitate cu SUA, India, Georgia sau Franța.

• „Înainte, această problemă era simplă deoarece nu exista o astfel de îndoială şi nu era nicio dificultate în crearea unui concept. Înainte, 95-97% din relaţiile noastre de apărare erau cu Federaţia Rusă. Acum nu mai poate fi aşa din motive atât obiective, cât şi subiective”, a spus prim-ministrul.

Dar ce reproșează Pașinian Rusiei?

În primul rând, Pașinian îi reproșează lui Putin că nu a sprijinit militar Armenia în 2020, când a fost atacată de Azerbaidjan, care a preluat controlul în Nagorno-Karabah și a produs un exod armean din regiune. 

Dincolo de acest lucru, un alt motiv de distanțare de Rusia poate fi chiar războiul declanșat în Ucraina și oprobriul actorilor internaționali la adresa lui Putin, un dictator cu obsesii imperialiste, izolat și exclus pe plan extern (cu excepția altor dictaturi sau autocrații). 

De ce ai mai rămâne satelitul unui astfel de lider și dependentă de Rusia astăzi, într-un Caucaz și o lume ostilă acestora? 

Așa se face că Nikol Pașinian, fost jurnalist critic vehement al fostelor guvernări din Armenia, a apelat tot mai mult în ultimii ani la țările occidentale pentru susținere politică.

Spre exemplu, RFI arată că în 2020, când Azerbaidjan a preluat controlul în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, Pașinian a sunat la secretarul de stat american Antony Blinken și la președintele francez Emmanuel Macron și nicidecum la Kremlin. 

El spunea atunci că trupele militare ruse din Nagorno-Karabah erau ”incapabile sau nu doreau” să își îndeplinească mandatul, așa că au urmat exerciții de menținere a păcii în Armenia cu forțele americane, ceea ce a înfuriat Rusia.

Pașinian și mișcarea lui politică au câștigat alegerile din 2018 tocmai cu un discurs de protest împotriva oligarhilor armeni postsovietici, împotriva corupției, cu retorică pro-democrație și promisiuni de reforme. 

Pașinian s-a confruntat cu o serie de critici puternice în societate după episodul din 2020, din Nagorno Karabah, și a provocat alegeri parlamentare anticipate în 2021, pentru a rezolva rapid criza politică din țară. El și partidul său au fost reconfirmați politic cu peste jumătate din voturile exprimate de armeni. 

Totuși, specialiștii în relații internaționale au păreri împărțite cu privire la repoziționarea Armeniei și ieșirea bruscă a acesteia de pe orbita rusă. Sunt mulți cei care consideră că micul stat caucazian s-a detonat în fața Rusiei prea devreme, ”fără să primească în schimb garanții din partea Occidentului”, după cum a arătat pentru AFP analistul politic armean Vigen Hakobyan.

O opinie similară are și Taras Kuzio, profesor de Științe Politice la Universitatea din Kiev, în Geopolitical Monitor, care susține că ”Armenia nu poate merge spre Vest până când Rusia nu pierde războiul împotriva Ucrainei”.

Sau, așa cum spune pentru AFP analistul politic rus Konstantin Kalachev (care a lucrat pentru partidul lui Putin și are legături cu administrația prezidențială): ”Armenia nu are unde să se ducă”. 

Însă chiar dacă pare prematur de înaintat un verdict despre direcția Armeniei pe plan extern, cert este că pentru Vladimir Putin reprezintă un afront fără precedent decizia Erevanului de a se încolona în spatele ”statelor neprietenoase” în care liderul de la Kremlin este inculpat și pe teritoriul cărora poate fi arestat. 

Georgia este de asemenea membră a CPI (țară aspirantă la NATO, invadată de Rusia în 2008) așa că, în Caucaz, lui Putin i-a mai rămas să se plimbe doar în Azerbaidjanul susținut de Turcia (membră NATO, care momentan încearcă să joace rolul de mediator în războiul din Ucraina).  

• Notă: Armenia a început procesul de aderare la Curtea Penală Internațională în urmă cu mai bine de 20 de ani, dar în 2004 Curtea Constituțională de la Erevan a decis că Statutul de la Roma contrazicea Constituția țării de la acea vreme, punând astfel procesul pe pauză. De atunci, constituția a fost modificată de două ori. În luna martie 2023, când Putin a fost inculpat la Haga și a fost emis mandat de arestare, Curtea Constituțională a Armeniei a decis că obligațiile semnatarilor prevăzute de Statutul de la Roma sunt în conformitate cu Constituția țării.