VIDEO INTERVIU De ce s-a opus liderul USR intrării Pro România în grupul Renew Europe: Amintirea Colectiv e încă vie/ Ponta este o variantă light a PSD
Liderul USR, Dan Barna, susține, într-un interviu pentru G4Media.ro, că s-a opus intrării europarlamentarilor Pro România în grupul european din care face parte Alianța USR/PLUS deoarece ”amintirea Colectiv e încă vie” și din cauză că Victor Ponta este ”o variantă light a PSD”. Barna mai spune că a condiționat aderarea la grupul format din ALDE european, Renaissance, En Marche și USR/PLUS de excluderea partidului lui Tăriceanu. ”A plecat Tăriceanu, să-l invităm acum pe Victor Ponta?”, a mai spus liderul USR.
Problema nu este încă tranșată în Parlamentul European. O decizie în ce privește intrarea Pro România în grupul Renew Europea ar urma să fie luată până pe data de 18 iunie. Pro România a devenit, de marți, membru al Partidului Democrat European (EDP), formațiune ai cărei europarlamentari sunt afiliați în mod tradițional grupului ALDE din Parlamentul European, a anunțat partidul condus de Victor Ponta într-un comunicat de presă. Partidul condus de fostul premier PSD ar putea ajunge astfel membru al aceluiași grup politic din care fac parte și formațiunile conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș, USR respectiv PLUS.
Vezi fragmentul video la minutul 24.30
Rep: V-ați opus intrării Pro România în grupul european din care faceți parte?
DB: Discuția a fost legată de moțiunea de cenzură, de susținerea pentru Avocatul Poporului. Domnul Ponta propusese cu varianta de a constitui un grup național mai mare și cu cei doi europarlamentari pe care îi are Pro România. Am zis că, din punctul nostru de vedere, nu este o idee bună din cauza poziționărilor semnificativ diferite din România. Mesajele dintre En Marche și dinspre ALDE, și Nathalie Loiseau și Verhoftadt au confirmat și ei că nu se pune problema admiterii lui Victor Ponta în Renew Europe.
Rep: Dar dvs ați pledat împotriva lui Victor Ponta, împotriva Pro România.
DB: Evident că da. Noi am consumat resurse de diplomație europeană, și a fost una dintre condțiile noastre de a intra în Renew Europe, plecarea lui Tăriceanu. Noi, USR, am spus foarte clar: luăm în vedere aderarea la ALDE în măsura în care se creează un nou grup cu un nou nume, pentru că ALDE în România este compromis, în momentul din care din această nouă structură pro-europeană face parte și En Marche și în momentul în care gruparea lui Tăriceanu este eliminată pentru că a sabotat profund România. Aceste condiții au fost îndeplinite. Acuma pasul următor ar fi fost: a plecat Tăriceanu, să-l invităm acum pe Victor Ponta?
Rep: Cu ce argument ați spus Pro România și Victor Ponta nu sunt buni?
DB: Noi am spus că și în țară Victor Ponta este o varianta light a PSD, este o variantă alternativă a social democrației. Este destul de departe de ce-și propune acest grup pro-european, Renew Europe, fostul grup ALDE, Rennaisance, USR/ PLUS. Sunt lucruri diferinte evident pentru toată lumea, Victor Ponta este încă departe de a fi…Sau să o spun altfel: Amintirea Colectiv e încă vie.
Context. Grupul Renew Europe va avea peste 100 de membri şi va fi cel de-al treilea ca mărime, după cel al Partidului Popular European (PPE) şi cel al social-democraţilor (S&D).
Renew Europe’ va ocupa o poziţie ‘balama’ în PE, după ce grupul popular şi cel social-democrat au pierdut, în urma recentelor alegeri, capacitatea istorică de a forma o majoritate în doi.
Grupul politic centrist din Parlamentul European (PE) la care au aderat eurodeputaţii francezi pro-Macron a fost redenumit ‘Renew Europe’, o formulă care nu mai conţine termenul de ‘liberal’, pentru a evita conotaţiile acestuia în Franţa, a transmis Agenția France Presse.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii