De ce s-a refugiat Marcel Ciolacu în opoziție

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat joi, printr-o postare pe Facebook, că partidul său va intra în opoziție, dar va susține un guvern de dreapta în numele stabilității politice.

În pline negocieri cu partidele pro-europene pentru formarea guvernului, Ciolacu a luat decizia de a trimite PSD în opoziție fără să o supună votului conducerii partidului. El a afirmat doar că a discutat cu conducerea și că își asumă această decizie.

Cu alte cuvinte, nu putem vorbi despre o decizie formală a PSD, ci despre una profund personală. Unii lideri social-democrați au aflat din presă. Este adevărat că, la ultima ședință a conducerii, Ciolacu a cerut „mandat larg de negociere”, însă nu a menționat nimănui că acesta include ieșirea de la guvernare.

Interesul PSD, ca al oricărui partid politic, este să guverneze.
Interesul general al societății este evitarea unei crize politice majore, mai ales în contextul anulării alegerilor prezidențiale.
Interesul personal al lui Marcel Ciolacu este să-și salveze poziția.

Decizia sa pare mai degrabă un gest disperat decât unul rațional. Ciolacu a destabilizat scena politică într-un mod la fel de iresponsabil cum a procedat Elena Lasconi miercuri, când a ieșit de la negocieri cu o listă de condiții pentru formarea guvernului. Așa nu se negociază responsabil.

Nu fugind în opoziție, cu aere de primadonă ofuscată, demonstrezi responsabilitate față de țară în momente dificile.

Ciolacu, de fapt, se agață de putere. Prin astfel de gesturi disperate, amână inevitabilul: momentul în care se va confrunta cu criticile rivalilor din partid. Amână răfuiala internă, noaptea cuțitelor lungi.

Cine s-a clasat pe locul trei la prezidențiale? Cine a ratat intrarea în turul doi, o premieră rușinoasă pentru „Marele Partid”? Cine a obținut cel mai slab scor la parlamentare din istoria PSD? Marcel Ciolacu știa foarte bine că, din momentul în care va pierde și funcția de premier, era doar o chestiune de timp până când își va pierde și poziția de lider PSD. La fel s-a întâmplat cu toți predecesorii săi.

Cu două zile înainte de încheierea formală a mandatului său de premier, pe 21 decembrie, Marcel Ciolacu a inventat un motiv ridicol pentru a fugi în opoziție.

La prima vedere, ar putea părea o strategie politică abilă. PSD lasă în mâinile PNL, USR și UDMR un mic dezastru economic pe care nu dorește să-l deconteze în lunile următoare, în plină campanie pentru prezidențiale.

Din opoziție, partidul va torpila orice măsuri reformiste, dar profund nepopulare, la care viitorul guvern va fi obligat să recurgă – de la prorogarea creșterilor nesustenabile de pensii, la tăieri masive în aparatul de stat.

Marcel Ciolacu însuși va candida din nou, de această dată din opoziție, la funcția prezidențială, evitând astfel o decapitare iminentă.

Un astfel de plan nu poate să pară inteligent decât în mintea lui Marcel Ciolacu. În realitate, PSD va plăti scump acest act de lașitate politică, care reflectă fuga de responsabilitate într-un moment crucial pentru țară.

Alegătorii așteaptă ca, măcar acum, când extremismul amenință să arunce România în haos, liderii politici să dea dovadă de respect față de interesul general.

Dintr-un calcul politic meschin și egoist, Ciolacu a sacrificat interesul țării, conducând partidul pe persoană fizică, la fel ca Liviu Dragnea înaintea sa.

Nu e nimic demn în gestul retragerii de la masa discuțiilor. Fuga la greu este doar un act de lașitate.

I-a întrebat cineva pe primarii, pe liderii de Consilii Județene, pe miniștri PSD dacă vor să se decupleze de la resurse, dacă vor să-și pună proiectele în paranteză și să treacă în opoziție?

Acesta este momentul în care PSD ar trebui să pună în discuție schimbarea liderului sau să-i ignore deciziile, dacă dorește să mai conteze pe scena politică în următorii ani. Dar cine ar putea iniția această schimbare și cum?

Partidul riscă să se scufunde încet, împreună cu liderul său, alimentând, din păcate, votul anti-sistem și extremismul.