De ce se tem atât de tare de protestul diasporei

Goarnele puterii au sunat demobilizarea cu câteva zile bune înainte de protestul diasporei, utilizând sperieturile clasice: că va fi cu violență, cu sânge, cu flăcări, că unul dintre organizatori a renunțat, că protestul n-are autorizație, că nu-și asumă nimeni responsabilitatea. Obiectivul principal pentru propaganda PSD și pentru Liviu Dragnea este să convingă cât mai mulți oameni să stea departe de Piața Victoriei. De unde atâta disperare și de ce se tem atât de mult de protestul din 10 august?

Se îngrozesc oare la gândul că se va aduna suta de mii de oameni în Piață, cifra avansată la un moment dat de organizatori? Mă îndoiesc că se vor strânge atât de mulți. Atunci, care-i problema? Mitinguri de câteva zeci de mii sau chiar sute de mii de oameni pe străzi s-au mai văzut. Nu mai impresionează pe nimeni pancartele, lozincile, cântecele și luminițe aprinse cu telefonul. Are motive Dragnea să tremure mai tare decât în alte momente tensionate, cu mii de oameni pe străzi? N-are, pentru că protestatarii de pe 10 august, mulți, puțini, câți vor se vor aduna, se vor comporta în mod previzibil la fel ca toți ceilalți: vin, strigă ce strigă, aprind luminițe și, inevitabil, pleacă. Nu vor fi nici flăcări, nici sânge.

În schimb, va fi altceva, mult mai urât, mai greu de suportat și mai percutant decât tot ce s-a auzit până acum în Piață. Imaginați-va câte mii sau zeci de mii sau câți vor fi strigând în cor numărul de înmatriculare al cetățeanului din Suedia și cum o țară întreagă se va răcori pentru șirul nesfârșit de umilințe din ultimul an și jumătate. Acest mesaj simplu și direct, devenit între timp refren național, va răsuna atât de tare încât nici o televiziune nu-l va putea ocoli, oricât se străduiesc acum să-l îngroape.

Cele patru litere sunt atât de ușor de înțeles încât coboară rapid în straturile de jos ale societății, se propagă ca focul la lumpenul atât de disprețuit de unii, având așadar un potențial devastator pentru PSD. Nici un protest de până acum, cu toate lozincile pe tema justiției, n-a trecut mai încolo de un grup relativ mic și elitist din societate, preocupat de soarta justiției și anticorupției. N-are rost nici să facem filozofie pe tema revoluției conținută în această înjurătură capabilă să unească atât de mulți oameni, riscăm să picăm în ridicol.  N-aș recomanda să facem nici pe pudibonzii, să ne extragem din peisaj cu mana la nas pe motiv că nu se face să vorbim atât de urât.

Zic să luăm lucrurile așa cum sunt, să-i lăsăm pe oamenii ăștia veniți de la mii de kilometri să-și strige întreaga revoltă adunată departe de țară, să-și elibereze frustrările că nu pot schimba mai repede un guvern umilitor pentru imaginea României în lume, să-și arate exasperarea că nu pot îndepărta pe loc infractorii și incompetenții instalați la putere, să-și exprime indignarea că un dublu condamnat penal conduce de facto țara.

Sigur că este o obscenitate, o înjurătură urâtă, că a țipa MUIE PSD pe străzi sună îngrozitor și trivial (lăsați de data asta copiii acasă), dar multora nu le mai rămâne nimic de spus și de făcut. Poate așa vor înțelege și ceilalți că am ajuns cu toții la o limită.

Pe scurt, PSD se teme că-și va lua cea mai mare înjurătură publică din istoria partidului. Poate sunt puțini cei care chiar se pricep la justiție, stat de drept și coduri penale. Poate nu stau mulți cu ochii în legi, regulamente și ordonanțe. Dar cu siguranță toată lumea înțelege că, atunci când buna cuviință dispare în relația dintre cetățeni și putere, cineva s-a supărat foarte rău pentru că altcineva a comis-o grav.

PSD știe că abia de acum încolo riscă să ajungă un partid destestabil și în ochii celor pe care până mai ieri reușeau cumva să-i tragă pe sfoară. Poate că prin aparatul de propagandă și prin pomenile guvernamentale va reuși să-și spele rușinea, dar s-a declanșat ceva aproape irațional cu o capacitate mare de contaminare și distrugere, o înjurătură care nu unește pe nimeni cu nimeni, ci compromite, te scoate din piesaj umplut de ocară oricât de borfaș versat te crezi.