De ce spun negaționiștii că virusul nu există / Cum crește valul celor care nu cred în COVID

”Cred în Dumnezeu, nu în covrig – 19”, scria pe o pancartă agitată duminică seara în Piața Victoriei. Lozinca rezumă perfect curentul irațional care a erupt în societatea românească și nu numai după izbucnirea epidemiei: negaționismul.

Credința religioasă e opțiune personală, intimă, nu trebuie dovedit nimic. Crede și nu cerceta. Fiecare e liber să aleagă pe ce cale merge, câtă vreme nu face rău nimănui. Covid 19, din păcate, nu este o religie. Oamenii nu sunt chemați să creadă sau nu în virus și nici să i se închine lui. Te trimite el pe lumea cealaltă. Stau mărturie sutele de mii de morți, rudele lor, cei infectați și vindecați, medicii din spitale.

Cum ar veni, existența COVID-19 este dovedită cu asupra de măsură. În mod straniu, cu cât gluma se îngroașă mai tare, cu atât mai mult crește numărul celor care iau totul în râs.

Planeta ține un contor precis al deceselor cauzate de coronavirus: 572.553 de morți înregistrați la nivel global de la începutul pandemiei până luni, 13 iulie. 13.082.759 de cazuri de infectare, din care 7.624.731 recuperați.

Cu toate acestea valul negaționiștilor, al celor care spun că virusul nu există, crește periculos de la o zi la alta. Cum se explică, totuși, că deși spitalele, secțiile de terapie intensivă sunt pline, că deși oamenii mor de coronaviurs, se înmulțește în mod paradoxal numărul celor care nu cred că epidemia există cu adevărat și preferă teoriile conspirației?

Cei mai mulți dintre negaționiștii din jurul nostru nu cred în virus pentru că n-au văzut nemijlocit bolnavi și nu cunosc cazuri de deces printre prietenii lor. ”Cunoști tu pe cineva bolnav sau mort de coronavirus?” Cu întrebarea asta te întâmpină cei mai mulți negaționiști.

Lor degeaba le spui că șansele să te întâlnești cu un caz sunt foarte mici, deoarece doar 0,1 la sută din populația României s-a infectat cu corona. Cam tot atâtea șanse ai să cunoști direct pe cineva infectat. Dacă vom ajunge vreodată să avem pe fiecare stradă sau scară de bloc un bolnav, sistemul medical va fi demult blocat, iar catastrofa sanitară în plină desfășurare.

Pe scurt, majoritatea negaționiștilor nu cred că există ceva ce n-au văzut cu ochii lor. Apoi, presa a mediatizat mai mult statistici seci, comunicări oficiale, și mai puțin cazuri concrete, experiența directă a bolii. E mai dificil, riscant și de multe ori imposibil să filmezi în spitale, să faci interviuri cu bolnavi sau să-i convingi să vorbească despre suferința lor.

Așa cum au remarcat unii sociologi, guvernul este în parte victima propriului succes din prima fază a epidemiei, când a instalat restricții drastice pe durata stării de urgență. Cum ele și-au atins obiectivul, acela de a reduce mult numărul de infectări, succesul s-a întors împotriva autorităților, amplificând scepticismul oamenilor.

În fine, există un public mereu dispus să creadă în conspirații. Am întâlnit oameni educați ferm convinși, încă de la începutul epidemiei, că virusul a fost inventat în laborator cu un scop. Mai rămânea de stabilit cine urma să profite de pe urma lui și în ce fel.

Nu cred că s-au lămurit nici azi, dar acesta este farmecul teoriilor conspiraționiste: oferă o plajă infinită de explicații, una mai neverosiliă decât alta. Poți debita orice tâmpenie despre coronavirus și se vor găsi destui să creadă deoarece conspiraționiștii refuză din capul locului evidența, argumentele raționale, realitatea de sub ochii lor.

După mintea lor, există mereu cineva care uneltește de dimineața până seara împotriva noastră, forțe malefice care ne vor răul și care profită, nu se știe exact cum, de pe urma epidemiei. Cu cât murim mai mulți, cu atât le merge lor mai bine.

”Și dacă murim până la urmă toți, cine ce câștigă din chestia asta?”, l-am întrebat într-o zi pe un conspiraționist cu imaginație foarte bogată. A zis că se mai gândește, dar nu ne-am lămurit nici până azi. Unii suspectează că există o conspirație mondială a producătorilor de măști, alții au ajuns la concluzia că Marele Plan este suprimarea Libertății și instalarea Guvernului Mondial.

Cu acest public gata fezandat la îndemână, țări cu deficite democratice majore, autocrații sau dictaturi veritabile, ca Rusia, China sau Iranul, au pornit adevărate campanii online de fake news despre coronavirus pentru a slăbi încrederea în capacitatea democrațiilor occidentale de a gestiona criza sau chiar să le facă responsabile pentru apariția ei.

Accesul cvasi-generalizat al publicului la rețelele sociale a sporit și mai mult confuzia din societate. Cei care fac disctinția între sursa credibilă și manipularea grosolană sunt minoritari. Metodele a răspândi fake news s-au rafinat și ele.

Cei mai mulți înghit pe nemestecate orice informație apare în feed-ul lor de Facebook, din orice sursă. Nu fac nici cea mai mică diferență între informații oficiale bazate pe surse verificabile și minciuni sfruntate construite pe surse anonime împletite cu jumătăți de adevăr. Pentru mulți, orice citesc pe net sau aud la televizor este informație.

În România a mai intervenit un factor conjunctural, care a alimentat masiv curentul negaționist: alegerile locale din septembrie. Liderii PSD, ALDE și Pro România au sesizat valul negaționist în creștere și s-au aruncat în brațele lui.

Din populism și oportunism electoral, politicienii din opoziție au încurajat publicul să respingă măsurile guvernului, restricțiile, negând pe scurt pericolul sanitar grav care amenință țara în numele apărării ”drepturilor și libertăților”.

Prin refuzul ostentativ de a purta mască sau de a aproba noua lege privind izolarea și carantina, liderii PSD au făcut mereu complice cu ochiul celor care pun la îndoială existența virusulului. Ei au contribuit masiv la relaxarea maximă din societate și au încurajat încălcarea celor mai elementare măsuri de precauție. Se joacă pur si simplu cu viața și sănătatea oamenilor din rațiuni electorale.

Există și categoria celor care nu mai vor să audă de virus din cauză că au sărăcit sau au falimentat în timpul stării de urgență. Pentru ei, epidemia este un vis urât din care vor să iasă cu orice preț, chiar negând realitatea.

Avem cu toții datoria să vorbim cu acești oameni, să încercăm să-i convingem că greșesc, să le arătăm că merg pe un drum periculos atât pentru ei, cât mai ales pentru toți ceilalți. Ei nu se joacă doar cu viața și sănătatea lor, ci o riscă și pe a celor din jur.

Trebuie expuse, cu nume și prenume, cazurile de oameni trecuți prin experieța directă a bolii, trebuie demontate mecansimele manipulării și arătat de ce unii vor să ne convingă că virusul nu există.

Unii poate vor înțelege, alții nu, dar merită încerat. Oricum ne îndreptăm către un dezastru sanitar de proporții. Numărul infectărilor va crește în progresie geometrică, spitalele sunt deja arhipline, secțiile de terapie intensivă ocupate, personalul medical epuziat. În câteva săptămâni de aici încolo riscăm în mod real să ajungem mai rău ca Italia și Spania dacă Guvernul nu va interveni prin măsuri mai ferme.

La valul de negaționism trebuie răspuns urgent și adecvat.

Guvernul ar trebui să explice și să comunice toate aceste lucruri în așa-numitele campanii de informare care se rezumă la îndemnul de a purta mască. Dacă tot a băgat bani în televiziuni care oferă tribună negaționiștilor și covido-scepticilor, măcar să echilibreze ceva mai inteligent discursul acesta sinucigaș, cu mesaje mai complexe.

Dacă tot plătește zeci de milioane de euro presei, n-ar fi cazul să contracareze mai eficient valul negaționist? N-ar fi cazul să profite de resursele publice uriașe pompate în presă pentru a explica mai bine ce se întâmplă în spitalele României, cât de mare și real este pericolul?