De ce susține stânga occidentală mișcarea islamo-fascistă Hamas?

Comentatorul de centru-stânga Nick Cohen face o amplă analiză în revista Spectator, de orientare conservatoare.

Nu se întâmplă prea des ca britanicii să poată spune că Statele Unite sunt în urma Marii Britanii. Dar în ceea ce privește înțelegerea dinamicii dintre succesorii vechii stângi socialiste și islamul radical, gânditorii americani au de recuperat ani de zile. Nu este ca și cum comentatorii americani ar greși sau au ar fi neinteresanți, ci doar că, spre deosebire de omologii lor din Europa, aceștia nu au început să se obișnuiască cu islamizarea celor mai grave tendințe ale politicii de stânga și cu consecințele mai largi pentru cauza progresistă.

Moderații din SUA au fost împinși să ia atitudine după glorificarea crimelor la o demonstrație organizată de filiala din New York a Socialiștilor Democrați din America la 8 octombrie. Rețineți această dată.

Nu doar sectele sinistre și stupide de extremă-stânga sunt prinse într-un conflict de principii.

Sper că atunci când istoricii vor privi înapoi la aceste vremuri vor observa că în SUA și în întreaga Europă, extrema stângă albă și islamiștii radicali au participat la mitinguri care sărbătoreau atacul asupra Israelului. Pe 8 octombrie nu avusese loc nicio ripostă israeliană. Sângele morților nici măcar nu era uscat. Demonstranții nu protestau împotriva unui atac israelian asupra orașului Gaza, ci în favoarea uciderii civililor evrei.

Printre victimele Hamas s-au numărat 260 de vizitatori la un festival de muzică. Teroriștii Hamas au sosit pe deltaplane și i-au împușcat. Puteți viziona o înregistrare video cu unul dintre vorbitorii din New York care sărbătorește execuțiile.

Era o petrecere în deșert unde tinerii se distrau de minune, până când teoriștii Hamas au venit cu deltaplane electrificate și au luat cel puțin câteva zeci de hipsteri. Furia s-a răspândit în campusurile din SUA. Evreii de la colegiul Cooper Union din Manhattan au fost nevoiți să se ascundă de o mulțime care scanda „globalizați Intifada”. Un profesor de la Universitatea Cornell a calificat atacurile Hamas drept „entuziasmante” și „energizante”. Un profesor de la Yale a numit Israelul un „stat de coloniști criminal și genocidar”.

Stânga susține mișcări teocratice reacționare

Niciunul dintre socialiștii sau universitarii americani nu părea să știe sau să le pese că Hamas, Hezbollah și Jihadul Islamic sunt mișcări teocratice ultrareacționare care sunt împotriva a tot ceea ce susține stânga occidentală, sau pretinde că susține. Într-adevăr, după ce șefii Hamas de la Teheran au preluat puterea în revoluția șiită din 1979, au ucis socialiști iranieni. Astăzi arestează și ucid feministe iraniene.

Așadar, atacul Hamas a oferit destule motive de îngrijorare pentru progresiștii americani decenți. Înainte de a vorbi despre eșecurile lor de a înțelege situația, permiteți-mi să vorbesc despre ceea ce au înțeles bine. Noah Smith, al cărui Noahpinion Substack merită să fie citit, a făcut o grămadă de raționamente atunci când a scris că extrema stângă nu are multe cauze pe care să le poată numi proprii după moartea socialismului și a comunismului.

Cea mai imperialistă țară din lume este Rusia, dar extrema stângă nu i se poate opune pentru că Putin este anti-occidental, iar asta este tot ce contează pentru ei. Majoritatea oamenilor cred că schimbările climatice nu vor aduce o reordonare radicală a societății – „vom construi doar câteva panouri solare și mașini electrice și alte chestii”, după cum spune Smith. Nu pare să mai fie prea mult timp pentru a striga despre neoliberalism, având în vedere că acesta a murit în urma crizei din 2008. În aceste circumstanțe, cauza palestiniană oferă o cale de ieșire din plictiseala sfârșitului istoriei. Israelul ar putea fi descris ca un stat colonial, chiar dacă a fost fondat de refugiați care fugeau de fascism. Lupta împotriva acestuia pare să se încadreze într-un model clasic.

Și, așa cum subliniază Smith, prin susținerea Hamas, extrema stângă ar putea trasa o linie de demarcație între ea și restul mișcării progresiste din SUA. O tactică utilă, deoarece, dacă conduci o sectă politică sau religioasă, ai nevoie ca membrii tăi să creadă în ceva ce majoritatea oamenilor vor considera o nebunie: să susții uciderea în masă a adolescenților israelieni, să îl aclami pe liderul bisericii tale ca fiind alesul lui Dumnezeu, să insiști că Joe Biden a furat alegerile de la Donald Trump.

Membrii sectei nu numai că își dovedesc loialitatea față de liderii lor. În mod crucial, ei se separă de prieteni, familie și cunoștințe. În circumstanțe normale, aceștia ar putea modera gândirea unui potențial fanatic. Ei ar putea sublinia faptul că sloganul „de la râu la mare” înseamnă curățarea etnică a fiecărui evreu care trăiește între râul Iordan și Marea Mediterană, așa cum Hamas tocmai a demonstrat în cel mai brutal mod imaginabil.

Stângiștii occidentali au început să se aplece tot mai mult asupra cauzei palestiniene, făcând-o tot mai centrală în viziunea lor geopolitică, a scris Smith. ‘În timp ce toți ceilalți se certau pe tema războiului din Ucraina, a tensiunilor cu China, a genocidului din Myanmar sau orice altceva, pentru stângiștii occidentali se pare adesea că totul se rezumă la Palestina, tot timpul’.

Mișcarea islamistă radicală, care a fost alimentată de revoluția iraniană, este vizibil pe moarte.

Stângiștii pot prelua controlul marilor partide

Dar a o lăsa, așa cum face Smith, cu urâțenia grupurilor de extremă-stânga înseamnă a face greșeala pe care politicienii britanici progresiști au făcut-o la începutul anilor 2000, când eu și alții am încercat să avertizăm asupra pericolelor noilor curente de stânga. ‘Sunt doar comuniștii și troțkiști’, mi-au spus ei. ‘Ei nu contează’.

Ei au dovedit imediat că au contat, preluând conducerea Partidului Laburist. Nu spun că același lucru s-ar putea întâmpla cu Democrații din SUA de astăzi – autres temps, autre mœurs (alte vremuri, alte obiceiuri) – ci doar că exemplul britanic arată că îngăduința față de islamul radical nu este o barieră în calea progresului pe stânga. Înțelegând de ce te duce la inima, nu doar a stângii și a nemulțumirilor sale, ci și a tragediei palestiniene.

Pentru început, întrebați-vă de ce extrema stângă este de partea unor organizații pe care nu ar avea nicio problemă să le identifice drept fasciste dacă ar fi conduse de albi. Pentru că nicăieri în lume nu există marxiști ca ei care să lupte împotriva opresiunii în rebeliune armată. În Africa, America de Sud și Asia, ca să nu mai vorbim de patria sa europeană, marxismul și-a pierdut puterea de a inspira oamenii să ucidă și să fie uciși. Islamiștii radicali vor lupta și vor ucide. Iar dacă închizi ochii și înveți să iubești teoria potcoavei, ei pot părea urmașii revoluționarilor din secolul XX.

În Marea Britanie și Franța, aproape toate grupurile de extremă stânga au fost islamizate în profunzime. S-au aliat cu liderii Frației Musulmane în exil și, contrar argumentului lui Noah Smith, nu se preocupă doar de Palestina. În Marea Britanie, partea de extremă stânga a Partidului Laburist a fost condusă de Jeremy Corbyn, care a avut apariții pe canalul de propagandă iranian Press TV și i-a făcut pe plac lui Vladimir Putin.

Puteți să vă bateți joc de extrema stângă și să o denunțați cât doriți, iar eu mi-am făcut partea mea echitabilă de ambele. Dar legătura cu regimurile și mișcările ultrareacționare nu i-a deranjat pe membrii Partidului Laburist care l-au votat pe Corbyn pentru a le fi lider – de două ori!

Puteți acuza membrii Partidului Laburist cât de tare doriți, iar eu mi-am făcut și eu partea mea echitabilă de acest lucru. Dar rămâne faptul că, dacă vrei să susții cauza palestiniană, trebuie să accepți la un anumit nivel că cea mai dinamică forță antisionistă este Hamas, nu unul dintre partidele laice și socialiste pe cale de dispariție. Apoi trebuie să vă gândiți cum să faceți față acestui fapt inconfortabil.

Conflict de principii

Prin urmare, nu sunt doar sectele de extremă-stânga sinistre și stupide care sunt prinse într-un conflict de principii. Dacă nu sunt foarte atenți, mulți progresiști se vor trezi că închid ochii la victimele crimelor împotriva umanității comise de Hamas. Un exemplu recent în acest sens au fost Tilda Swinton, Steve Coogan, Charles Dance și alți 2.000 de artiști care au semnat o petiție de condamnare a Israelului care nici măcar nu menționa măcelul comis de Hamas care a declanșat războiul.

Extrema stângă face față islamului radical prin celebrarea Hamas. Uneori, se pare că mulți progresiști fac față islamului radical pretinzând că acesta nu există. Ei nu pot să se uite la carta fondatoare a Hamas și să vadă teoriile conspiraționiste din epoca nazistă despre evrei sau să examineze modul în care Hamas impune o dictatură reacționară asupra populației din Gaza. Ei doar vorbesc ca și cum nu ar exista.

Scriind în 2008, fostul marxist Christopher Hitchens a spus că: „Spectacolul cel mai deprimant și mizerabil al ultimului deceniu, pentru toți cei cărora le pasă de democrație și secularism, a fost degenerarea naționalismului arab palestinian în iadul teocratic și tanatocratic al Hamas și Jihadului Islamic, unde site-ul web al facțiunii conducătoare din Gaza afișează o aprobare a Protocoalelor bătrânilor Sionului”.

Faptul că dominația Hamas se potrivește cu dreapta israeliană este cel mai bun motiv pentru a-i deplânge pe toți cei din stânga occidentală care o încurajează sau trec cu vederea crimele sale prin tăcere. De-a lungul timpului în care a fost la putere, Benjamin Netanyahu a sprijinit Hamas în Gaza, în timp ce a făcut tot ce a putut pentru a slăbi autoritatea palestiniană din Cisiordania.

Această politică a eșuat în mod spectaculos, iar eșecul său ar trebui să-l termine politic. Dar îi puteți vedea logica. Când cineva spunea că Israelul trebuie să facă pace, nu trebuia decât să arate spre Hamas și spre iadul teocratic pe care l-a creat și să întrebe cum se poate aștepta cineva să facă pace cu așa ceva! Și, după masacrele din această lună, mulți din Occident vor fi de acord. Hamas distruge cauza palestiniană așa cum pretinde că o susține.

Nu am de gând să ofer un fals confort în aceste vremuri teribile. Voi spune doar că mișcarea islamistă radicală, care a fost alimentată de revoluția iraniană, este vizibil pe moarte. Regimul iranian este detestat de poporul supus. Toate statu-quo-urile par inexpugnabile până în momentul în care se destramă. Poate că va veni ziua în care palestinienii vor fi reprezentați de oameni de care nu trebuie să vă delimitați cu dezgust.