De ce Trump a fost câștigătorul reuniunii NATO de la Bruxelles

Reuniunea liderilor NATO desfăşurată la Bruxelles în 11 şi 12 iulie a fost considerată, încă înainte de a începe, una dintre cele mai controversate din istoria de 69 de ani a Alianţei. Cu doar câteva zile înainte de summit, preşedintele american Donald Trump le-a cerut aliaţilor săi, pentru a mia oară, creşterea cheltuielilor pentru apărare, ameninţând în caz contrar cu modificarea politicilor privind prezenţa militarilor americani în Europa. Solicitările lui Trump au fost incluse în scrisori pe care preşedintele republican le-a trimis la mijlocul lunii iunie liderilor din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Înainte de a se îmbarca în Air Force One pentru a pleca spre Europa, liderul american a aruncat săgeţi suplimentare spre omologii săi din Marea Britanie şi Germania, intensificând şi mai mult presiunile asupra aliaţilor înainte de începerea discuţiilor din capitala Belgiei. Nu e de mirare că numeroşii politicieni, diplomaţi şi experţi care şi-au exprimat îngrijorarea privind deteriorarea accentuată a relaţiei transatlantice, dovedită de tensiunile din ultima perioadă dintre Statele Unite şi prietenii lor tradiţionali, au aşteptat neliniştiţi întâlnirea dintre Trump şi liderii statelor membre. Iar cele două zile de discuţii n-au dezamăgit.

Departe de a fi doar o reuniune formală şi de rutină, summit-ul NATO a avut parte de momente de tensiune, întâlniri anulate, negocieri agresive, sentimente rănite, confuzie şi declaraţii controversate. Dar, înainte de toate, summit-ul NATO 2018 a fost summit-ul lui Donald Trump.

Preşedintele american a fost câştigător la summit-ul de la Bruxelles, iar motivele care ne fac să spunem asta le vom explica în rândurile de mai jos. Deocamdată, să facem o scurtă trecere în revistă a contextului în care a avut loc reuniunea. Întâlnirea de la Bruxelles – unde s-au discutat ameninţări globale, de la terorismul islamic la acţiunile agresive ale Rusiei – a venit în condiţiile în care care relaţiile transatlantice traversează o perioadă dificilă. De-a lungul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2016 şi după ce a ajuns la Casa Albă, Trump a criticat constant alianţa militară occidentală.

Ultima dată a făcut-o în timpul reuniunii Grupului celor şapte ţări puternic industrializate (G7) desfăşurată recent în localitatea canadiană La Malbaie. Potrivit unor surse diplomatice, liderul american ar fi spus că „NATO este mai rea decât NAFTA,” acordul comercial dintre SUA, Canada şi Mexic pe care Trump doreşte să-l renegocieze. Deşi părea iniţial că e gata să accepte comunicatul final al G7 pregătit de Canada, preşedintele Trump s-a răzgândit. Aflat deja în avion, în drum spre Singapore, liderul american l-a criticat virulent pe premierul Justin Trudeau și și-a retras acordul pentru semnarea comunicatului. A fost un atac neaşteptat împotriva unui aliat tradiţional al Americii.

Tensiunile dintre SUA şi aliaţii lor au avut drept cauză decizia Administraţiei Trump de a impune tarife de 25% pentru oțel și 10% pentru aluminiu la importurile din Uniunea Europeană, Canada și Mexic. În plus, în contextul aceleiaşi întâlniri G7, Trump a provocat îngrijorarea aliaților după ce a sugerat că Rusia ar trebui readmisă în grupul națiunilor industrializate, de unde a fost exclusă din cauza anexării regiunii Crimeea de la Ucraina, în 2014. Unii analişti s-au declarat convinşi că susţinerea pe care Trump pare că o arată Kremlinului continuă să provoace întrebări despre amploarea legăturilor pe care el şi echipa sa de campanie a avut-o cu Moscova. În acest scenariu, reuniunea Trump-Putin – care se va desfăşura pe 16 iulie – nu avea nici ea darul de a linişti lucrurile, după ce aliaţii americanilor, în special cei europeni, şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la o foarte posibilă apropiere între liderii de la Casa Albă şi Kremlin.

Iar lucrurile nu s-au oprit aici. La mijlocul lunii iunie, președintele american a trimis scrisori mai multor lideri din cele 29 de state NATO, în care le-a spus că investesc prea puțin în armatele lor și nu își îndeplinesc obligațiile de securitate pe care le au conform înţelegerilor. Trump i-a avertizat pe omologii săi că America „își pierde răbdarea” şi că nu mai este dispus să plătească pentru apărarea lor. Potrivit celor de la New York Times, liderul american ar fi trimis scrisori cancelarului german Angela Merkel, premierului canadian Justin Trudeau, prim-ministrului norvegian Erna Solberg şi şefului Executivului belgian, Charles Michel, precum şi Italiei, Luxemburgului, Olandei, Portugaliei şi Spaniei.

Reuniunea NATO nu se anunţa aşadar deloc una liniştită, ci una imprevizibilă, în care toată lumea aştepta cu sufletul la gură să vadă felul în care preşedintele Trump se va poziţiona faţă de aliaţii Americii din Alianţa Nord-Atlantică. Chiar dacă summit-ul de la Bruxelles avea pe agendă o serie de anunţuri importante (un nou program NATO pentru antrenarea forțelor irakiene de securitate, o inițiativă comună cu Uniunea Europeană pentru a spori mobilitatea militară a forțelor aliate care se deplasează în Europa, deschiderea a două noi structuri de comandă în Virginia şi Germania, precum şi posibila lansare a discuțiilor cu Macedonia în vederea aderării acesteia la alianță), era de aşteptat ca felul în care urma să se comporte Trump şi răspunsul partenerilor să domine discuţiile din capitala belgiană.

De ce Trump a fost câştigătorul reuniunii. Iar Trump nu a dezamăgit. Aşa cum reuniunea de anul trecut va rămâne în istorie din cauza schimburilor tensionate de replici dintre preşedintele american şi restul membrilor Alianţei, summit-ul NATO din 2018 va fi cunoscut pentru modul în care liderul de la Casa Albă a reuşit să-şi impună agenda în faţa partenerilor săi. Unii vor afirma că el a făcut asta într-un mod neortodox şi complet nediplomatic, dar, obişnuiţi deja cu stilul lui de a acţiona, acest lucru nici nu mai contează foarte mult.

Ceea ce e important este că Trump a bifat una dintre obsesiile sale majore, convingându-i în final pe omologii săi din Alianţă să ofere mai mulţi bani pentru cheltuielile militare. Până să obţină însă consensul aliaţilor, preşedintele Statelor Unite a criticat public Germania pentru afacerile energetice cu Rusia, a vânturat ideea retragerii ţării sale din Alianţă, a anulat mai multe întîlniri bilaterale şi, în general, a menţinut o stare de tensiune constantă printre participanţi, îngrijoraţi de declaraţiile şi gesturile sale neaşteptate. Toate au fost însă parte a unui scenariu bine pus la punct, la finalul căruia Trump a ieşit triumfător.

Să le luăm pe rând:

• Preşedintele american şi-a impus până la urmă voinţa asupra aliaţilor, care au promis să crească cheltuielile pentru apărare. Este cel mai important lucru rezultat din cele două zile de negocieri şi unul la care Trump a ţinut foarte mult. E explicabil aşadar de ce liderul de la Casa Albă a ţinut el însuşi să anunţe reuşita şi să proclame summit-ul NATO „un succes.” Într-o conferinţă de presă neprogramată, desfăşurată la finalul celor două zile de discuţii de la Bruxelles, preşedintele Trump a spus – fără însă să ofere detalii – că ţările din NATO au convenit să-și mărească cheltuielile militare şi s-au angajat să cheltuiască mai mult de 2% din Produsul Intern Brut pentru bugetele de apărare (liderul de la Casa Albă s-a declarat mereu nemulţumit că, în timp ce America alocă 3.58% din PIB pentru apărare, doar opt din cele 29 de state membre NATO şi-au respectat promisiunea de a creşte cheltuielile militare până la 2% din PIB). „Am reușit astăzi să facem un progres uriaş. A fost uimitor să vedem nivelul spiritului din această cameră,” a spus el. Fiecare membru NATO „a fost de acord să-și crească în mod substanțial angajamentul. O să-l ridice la niveluri la care nu s-au gândit înainte… Ieri, le-am spus că sunt extrem de nemulțumit de ceea ce se întâmplă și și-au îmbunătățit substanțial angajamentul,” a adăugat Trump, referindu-se la cele aproape 33 de miliarde de dolari care ar fi fost promise de aliaţi.
• Încununat de laurii victoriei sale, liderul american a plusat şi ar fi cerut acestora să-şi crească cheltuielile la cel puţin 4% din PIB (lucru negat însă de preşedintele francez Emmanuel Macron). E greu de crezut însă că, în condiţiile în care unele ţări vor avea probleme serioase să respecte chiar şi angajamentul de 2% decis în 2014, ele vor putea să ajungă la patru procente cheltuite pentru apărare. Dar poate că Trump nici nu a urmărit de fapt acest lucru. Foarte probabil că strategia după care el s-a ghidat în acest caz şi a dat rezultate a fost: „Cere-le suma maximă şi ei vor bate palma pentru cât trebuie.” După o săptămână în care a lansat insulte provocatoare spre aliaţi, atât în discuţii directe, cât şi pe Twitter, şi a pus la îndoială scopul NATO, Trump a obţinut ceea ce îşi propusese încă de la bun început.
• Trump a folosit din nou cu succes tacticile sale de negocieri agresive. Aşa cum am mai scris de câteva ori, preşedintele american nu pare să aibă niciun fel de reţinere în a spune ce gândeşte şi a da peste cap normele internaţionale, inclusiv cele legate de relaţiile cu partenerii săi. Felul brutal în care îşi prezintă opiniile (de multe ori, printr-un simplu tweet) i-a surprins pe mulţi, parteneri sau duşmani, care se chinuie să găsească explicaţii raţionale ieşirilor sale. Acesta este însă felul lui de a acţiona şi, spre deosebire de cei care deplâng atitudinea sa belicoasă, rezolvarea ar putea fi mult mai simplă: adaptarea rapidă la declaraţiile şi gesturile sale şi găsirea unor antidoturi pe măsură. Trump e aşa şi pentru că înţelege foarte bine care este asul pe care îl are în mânecă: este preşedintele Statelor Unite – cea mai importantă putere economică şi militară din Alianţă şi de pe glob – şi cel cu care trebuie dialogat, indiferent dacă partenerilor din NATO, diplomaţilor europeni şi analiştilor le convine sau nu acest lucru. În virtutatea acestei realităţi, el îşi permite – şi chiar o face deseori – să discute de pe poziţii de forţă.  În acest context se înscriu şi ameninţările lui voalate cu părăsirea Alianţei. Reale sau nu, avertismentele sale au avut efectul dorit şi au contribuit la compromisiurile financiare făcute de aliaţi. S-a dovedit încă o dată că, atunci când Trump îi ceartă, cei din jurul lui ascultă. Conferinţa de presă de la finalul reuniunii i-a oferit astfel lui Trump prilejul să spună că „nu este necesar în prezent” să ia în considerare părăsirea Alianţei.
• Cu un trecut de om de afaceri şi de star de televiziune, Trump preferă întâlnirile faţă în faţă, în lumina reflectoarelor şi a flash-urilor aparatelor de fotografiat, în care poate discuta direct cu interlocutorul său şi în care va încerca să îl domine. Iar felul în care se desfăşoară întâlnirea este la fel de important ca şi rezultatul ei. Dacă ambele sunt favorabile, cu atât mai bine. Nu e de mirare că, la conferinţa de presă finală, Trump şi-a arogat aproape unilateral succesul reuniunii, a repetat că este un „geniu foarte stabil,” iar secretarul-general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a acordat „credit total” pentru creşterea cheltuieilor de către aliaţi: „Secretarul Stoltenberg ne acordă creditul total, ceea ce cred că înseamnă că îmi acordă mie credit, în acest caz, creditul total. Pentru că am spus că este nedrept… Toţi din încăpere mi-au mulţumit.” Ulterior, Stoltenberg a estimat că cheltuielile aliaţilor sunt cu 41 de miliarde de dolari mai mari decât atunci când Trump a preluat mandatul de preşedinte. El a atribuit creșterea generală presiunii președintelui Trump și discuțiilor „sincere” avute de statele NATO în spatele uşilor închise. „Asta facem printre prieteni și aliați,” a spus el. „Toți aliații au auzit clar mesajul președintelui Trump.” Cum privesc însă aliaţii strategia preşedintelui american? „A fost un mare spectacol, pentru baza sa de alegători de-acasă,” a rezumat un diplomat occidental atitudinea lui Trump de pe perioada summit-ului. Partizanii doctrinei sale „America First” au fost probabil la fel de încântaţi de imaginea proiectată de Trump la conferinţa de presă finală de la Bruxelles.
• Cel puţin pentru moment, Alianţa rămâne unită, iar Trump, preşedintele Americii, este liderul ei. Iar acest lucru a fost demonstrat nu doar de faptul că preşedintele american şi-a impus cu succes agenda în faţa celorlalţi parteneri din NATO. Comparativ cu liderii celor mai importanţi aliaţi (Marea Britanie şi Germania), Trump beneficiază în prezent de o scenă domestică mult mai favorabilă şi de o economie care merge bine (un sondaj Pew Research Center dat publicităţii pe 11 iulie a dezvăluit că Trump este la fel de popular ca și Obama în mijlocul primului său mandat prezidențial. Susţinerea în rândul republicanilor a atins cote nemaivăzute de mult, de aproape 90%). În acest timp, cancelarul german Angela Merkel şi coaliţia sa de guvernare traversează momente dificile, iar premierul britanic Theresa May pare să aibă zilele numărate din cauza dosarului Brexit. Iar Trump a profitat din plin de fragilitatea politică în care se află Merkel şi May. După declaraţii critice la adresa premierului britanic, preşedintele Trump a provocat consternarea aliaţilor din NATO spunând că Germania – cel de-al doilea stat ca importanţă din alianța de apărare occidentală şi cea mai puternică economie de pe continentul european – este „controlată total” de Rusia, de care este dependentă energetic (referindu-se în special la proiectul Nord Stream 2, în valoare de 11 miliarde de dolari, criticat de ţările est-europene, de Canada şi de Statele Unite). Potrivit unor surse, în timpul discuţiilor de vineri, Trump a încălcat protocolul diplomatic şi i s-a adresat cancelarului german pe numele mic: „Angela, trebuie să faci ceva în legătură cu asta.” Premierul spaniol Pedro Sanchez și premierul belgian Charles Michel ar fi fost şi ei ţintele preşedintelui american. Prin mustrarea aliaţilor şi retorica lui publică agresivă (diferite surse spun că în întâlnirile private, el ar fi fost mult mai echilibrat, calm şi măsurat), Trump a arătat că este capabil să decidă singur direcţia spre care se va îndrepta NATO şi nu va permite Germaniei, Marii Britanii sau Franţei să îşi asume rolul de prim-solist. America are resurse suficiente să facă asta.
• Înainte de summit, unii experţi se temeau că, la Bruxelles, Trump va sabota iremediabil Alianţa Nord-Atlantică. Iată însă că s-a întâmplat exact opusul. Scenariile apocaliptice anticipate de aceştia nu s-au materializat, iar Alianţa – aflată de câţiva ani în căutarea unei direcţii noi – merge mai departe, cu America în fruntea ei. La finalul reuniunii, cancelarul Merkel a subliniat şi ea că a existat un angajament clar față de NATO din partea tuturor participanților. Cunoscând contextul tensionat în care s-a desfăşurat reuniunea, mesajul ei trebuie citit însă altfel: America şi-a reafirmat angajamentul faţă de Alianţă, iar acesta e principalul lucru care contează. NATO rămâne în picioare. „Statele Unite nu au fost tratate corect, dar acum suntem. Cred în NATO,” a spus şi Trump aproape triumfător (CNBC l-a descris ca fiind „debordant”), vorbind despre unitatea celor 29 de membri ai Alianţei. „Avem un NATO foarte puternic, mult mai puternic decât acum două zile,” a afirmat liderul american, convins că eforturile sale de forţare a unor „discuţii de criză intense” au fost esenţiale în obţinerea acestui rezultat. Angajamentul american faţă de NATO rămâne şi el „foarte puternic.” Iar aliaţii au răsuflat şi ei uşuraţi. „Ar fi putut să fie mult mai rău,” a spus un diplomat european pentru CNN.
• Succesul, adevărat sau nu, clamat de Trump la finalul reuniunii NATO este de bun augur în contextul întâlnirii pe care o va avea lunea viitoare cu Vladimir Putin, la Helsinki. Într-un material publicat înainte de reuniune, şi pe care au avut amabilitatea să-l ofere şi G4Media.ro, fostul ambasador american la NATO în timpul preşedintelui Barack Obama, Ivo H. Daalder, şi James M. Lindsay, vicepreşedinte senior în cadrul Council on Foreign Relations, afirmaseră că „Trump poate merge la Helsinki ca lider al unui NATO puternic, unit și să-l confrunte pe liderul rus de pe o poziție de forță. Dar dacă, atunci când va pleca din Bruxelles, va lăsa în urmă un NATO profund divizat, el va opera dintr-o poziție mult mai slabă.” În ciuda celor care îl acuză de incompetenţă politică, economică şi militară, dar şi de un stil prea belicos, Trump a dovedit că poate să funcţioneze şi să acţioneze ca lider al Americii şi al NATO. Este un mesaj destinat şi lui Putin, căci în cazul acestuia, ca şi al lui Trump, egoul şi machismul sunt importante. Aşa cum Trump a repetat de multe ori, atitudinea e totul pentru el. Un summit NATO în care el a avut rolul şi locul principal îi va oferi un avantaj în discuţiile cu Putin (preşedintele american a semnat de altfel şi declaraţia comună a NATO care denunţă „acţiunile agresive” ale Rusiei). Rezultatul pozitiv al reuniunii de la Bruxelles şi menţinerea unităţii Alianţei ar trebui să îi fie aşadar de ajutor. Cât de mult va conta însă acest lucru în discuţiile tête-à-tête cu fostul spion KGB ajuns liderul autoritar al Rusiei, este o discuţie complet separată.

Surse: Newsweek, BBC, FoxNews, The Globe and Mail, New York Post, CNBC, McClatchy DC, CNN, TIME/ Sursa foto: pagina oficiala NATO