De ce tunelurile Hamas sunt o provocare pentru armata israeliană: 500 de kilometri de tuneluri, unele care ajung la 70 de metri adâncime, pline cu depozite arme, alimente și apă, precum și generatoare, combustibil și alte echipamente
Tunelurile săpate de Hamas pun probleme enorme pentru armata israeliană în cazul unei invazii terestre în Gaza. Astfel, războiul urban, care este oricum dificil, devine și mai complicat, relatează postul de radio Deutsche Welle.
În așteptarea ofensivei terestre în Fâșia Gaza, una dintre cele mai mari provocări pentru armata israeliană este sistemul de tuneluri al militanților Hamas. Gruparea, clasificată ca organizație teroristă de către SUA, Uniunea Europeană și alte țări, operează ceea ce experții spun că ar fi cea mai mare rețea de tuneluri din lume. Doar Coreea de Nord ar mai dispune de o infrastructură similară.
Cele câteva sute de kilometri de tuneluri reprezintă o provocare ieșită din comun pentru armata israeliană, a scris John Spencer, de la Academia Militară West Point, într-un articol publicat recent. „Complexul subteran extins al Hamas este o problemă plină de capcane pentru care nu există o soluție perfectă”, spune autorul.
Israel – Spitalul din subteran
Rețeaua subterană include aproximativ 1300 de tuneluri cu o lungime totală de aproximativ 500 de kilometri. Unele dintre tuneluri ar avea o adâncime de până la 70 de metri. Se presupune însă că, în general, tunelurile au doi metri înălțime și doi metri lățime.
Experții cred că cei aproximativ 200 de ostatici răpiți de Hamas din Israel după atacul terorist din 7 octombrie sunt ținuți în aceste tuneluri, care sunt folosite în principal pentru a depozita arme, alimente și apă, precum și generatoare, combustibil și alte echipamente. Experții presupun că părți din conducerea Hamas se ascund tot în subteran. Tunelurile ar putea să complice și mai mult luptele deja complexe și dificile din Fâșia Gaza, dens populată, care a fost ținta unor bombardamente de represalii după atacul Hamas.
Aramata israeliană la frontiera cu Fâşia GazaAramata israeliană la frontiera cu Fâşia Gaza
„Tunelurile permit luptătorilor să se deplaseze în siguranță și în mod liber între mai multe poziții de luptă. În acest fel, ele neutralizează avantajele Israelului la capitolul arme, tactică, tehnologie și organizare”, explică Spencer.
Prin urmare, nu doar din cauza strategiei Hamas de a folosi civili și ostatici ca „scuturi umane”, armata israeliană întâmpină dificultăți în încercarea de a distinge în mod clar între țintele militare și cele civile. În conformitate cu dreptul internațional, acest lucru este însă obligatoriu, a declarat pentru DW Mike Martin, specialist în psihologia războiului la Kings College din Londra. De altfel, Israelul a cerut acum câteva zile populației din orașul Gaza să se mute în sudul țării pentru propria siguranță.
Armata Israelului mai are de înfruntat și problemele tipice ale terenului urban, unde bătălia se desfășoară în trei dimensiuni, după cum explică Martin: „Se trage de sus, de exemplu din clădirile înalte, și, bineînțeles, din subteran. Când distrugi o clădire, aceasta se transformă într-o grămadă de moloz din care cineva se poate apăra foarte ușor și poate trage împotriva ta. Terenul urban este cea mai grea încercare pentru o armată”.
Căutare dificilă
Inițial, tunelurile subterane au fost folosite nu în ultimul rând pentru desfășurarea contrabandei cu bunuri între Gaza și Egipt iar mai târziu între Gaza și Israel. Pe fondul întăririi supravegherii israeliane cu ajutorul dronelor și al altor dispozitive electronice de spionaj, Hamas a investit tot mai mult în extinderea rețelei de tuneluri.
Însă abia în 2014, cu prilejul unei operațiuni militare în Gaza, armata israeliană a descoperit adevărata amploare a tunelurilor Hamas. Aceasta a determinat guvernul israelian să ridice o barieră subterană de-a lungul graniței cu Fâșia Gaza, pentru a împiedica tunelurile Hamas să ajungă în partea israeliană.
Deși localizarea tunelurilor nu este ușoară, specialiștii spun că există diferite modalități de a le detecta, de pildă folosind radarul și alte tehnici de detectare a modelelor termice sau a semnalelor acustice.
Totuși, în cea mai mare parte, pasajele subterane sunt detectate grație vigilenței oamenilor, scria în 2017 grupul de reflecție „Rand Corporation”. Acest lucru este posibil grație soldaților care patrulează ori atunci când interceptarea semnalului telefonic al unui luptător Hamas este brusc întreruptă, pentru că acesta pătrunde într-un pasaj subteran.
Lupta în subteran
În trecut, eliberarea tunelurilor a presupus folosirea gazelor lacrimogene sau a mijloacelor chimice, scrie Daphne Richemond-Barak, unul dintre cei mai mari experți mondiali în acest domeniu, în cartea sa „Underground Warfare”. Astăzi însă, aceste metode sunt probabil considerate ilegale, subliniază autoarea.
O altă posibilitate este bombardarea tunelurilor. Israelul dispune de așa-numitele bombe „bunker buster” care pot pătrunde adânc în subteran. Însă Fâșia Gaza este una dintre cele mai dens populate zone din lume: blocată de Israel și de cea mai mare parte a Egiptului, cu o lungime de aproximativ 40 de kilometri și o lățime cuprinsă între șase și paisprezece kilometri – cu o populație de 2,2 milioane de oameni. Prin urmare, chiar dacă armata israeliană ar ști unde se află tunelurile, caracteristicile specifice ale Fâșiei Gaza ar face ca bombardarea să fie extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă.
De amintit că Israelul a folosit deja așa-numitele bombe de precizie pentru a închide tunelurile sau pentru a le face inutilizabile, relatează Rand Corporation. Numai că succesul acestei acțiuni a fost mai degrabă limitat.
Dificilă pentru armata israeliană ar fi și lupta în tuneluri. De obicei, în subteran este întuneric și frig iar amploarea sunetelor – cum ar fi focurile de armă – este mai mare decât la suprafață iar utilizarea armelor ridică praf. În plus, tunelurile ar putea fi ticsite de explozibili. În trecut, soldații israelieni aveau voie să intre în tuneluri doar după ce acestea erau securizate de unități speciale.
Din 2014, armata israeliană a desfășurat unități speciale pentru a lupta în tuneluri. Acestea se antrenează în medii fizice sau virtuale simulate. Unitățile speciale includ soldați antrenați în operarea senzorilor speciali și soldați care au fost supuși unui antrenament propriu pentru lupta în subteran. Ei sunt sprijiniți de roboți și câini dresați.
Perspective incerte de succes
John Spencer, de la Academia Militară West Point din SUA, unul dintre fondatorii grupului de lucru internațional pentru războiul subteran, mărturisește că nu a văzut niciodată o pregătire atât de intensă pentru războiul în tuneluri precum cea pe care o face armata israeliană.
Daphne Richemond-Barak, membră în echipa fondatoare a grupului de lucru, scrie în cotidianul britanic ”Financial Times” că ”Israelul ar trebui să desfășoare o operațiune aeriană și terestră îndelungată și extinsă pentru a distruge această infrastructură subterană”.
Potrivit expertei, armata ar putea într-adevăr să prăbușească, să inunde sau să distrugă și să sigileze în alt mod tunelurile. Însă acest lucru ar fi foarte complicat, mai ales când te afli sub o ploaie de gloanțe într-un mediu urban. Nu trebuie neglijată nici durata unei astfel de operațiuni, care s-ar putea întinde pe luni de zile, mai amintește ea.
„Chiar și într-un astfel de scenariu – care ar avea costuri umane inimaginabile – este puțin probabil ca întreaga rețea de tuneluri din Gaza să fie distrusă”, avertizează Richemond-Barak.
Mike Martin de la Kings College confirmă că tunelurile reprezintă un pericol uriaș. „Tunelurile pot fi detectate cu ajutorul tehnologiei radar și al recunoașterii seismice, dar există slăbiciuni în aparatul de informații israelian”, a spus Martin în interviul oferit DW. El a evocat începutul actualei escaladări a violenței în Orientul Apropiat, precum și atacul din 7 octombrie, a cărui amploare nu ar fi fost deloc prevăzută.
„Acest lucru indică faptul că există unele puncte moarte. Mi se pare că, având în vedere această lipsă de informații, Israelul nu știe cu adevărat cum intenționează Hamas să apere Gaza și care sunt planurile sale ulterioare. Așadar, în ceea ce privește serviciile de informații israeliene, trebuie să avem niște mari semne de întrebare”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.