De ce votează cu AfD atât de mulți homosexuali?

„Există multe cartiere în care nu mai putem să mergem, fiindcă riscăm să fim răniți, atacați sau omorâți”, îmi spune Ali Utlu. Un cetățean german homosexual de origine turcă și fost musulman, el va vota cu partidul de dreapta radicală Alternativă pentru Germania (AfD) la alegerile generale de luna aceasta. Și nu e singurul, potrivit Rador Radio România.

Un sondaj realizat pe cea mai mare platformă europeană de întâlniri pentru homosexuali, Romeo, cu peste 60.000 de utilizatori germani, a constatat că aproape 28% din ei vor vota cu AfD, ceea ce înseamnă că acesta e cel mai apreciat partid german în rândul homosexualilor. Sondajul arată că AfD a obținut rezultatele cele mai bune la categoria de vârstă 18-24 de ani: 34,7%. La categoria 25-39 procentul e de 32,3%.

Poate că nici n-ar trebui să fie surprinzător. Există de mai multă vreme o asociere între homosexuali și dreapta. Atunci când politicianul austriac de extrema dreaptă Jörg Haider a murit într-un accident rutier în 2008 el se întorcea de la un bar de homosexuali. Succesorul pe care și l-ar fi dorit a pretins ulterior că aveau o relație „specială” care ajungea „mult dincolo de prietenie”. Însă Haider era un bărbat însurat, cu copii, ascunzându-și homosexualitatea de publicul larg.

Între timp atitudinile sociale s-au mai schimbat, inclusiv la dreapta radicală. AfD e condus de Alice Weidel, o lesbiană declarată, a cărei parteneră de viață e originară din Sri Lanka. Dacă ea ar fi fost șefa oricărui alt partid german, presa ar fi ridicat-o în slăvi ca pe o pionieră a progresismului.

Dar opoziția lui Weidel față de migrația în masă înseamnă că ea nu va fi niciodată celebrată de stânga. Însă fie și numai acest lucru în sine explică de ce atât de mulți homosexuali se orientează spre AfD. Încă de când cancelarul Merkel a deschis larg frontierele Germaniei în 2015, țara se confruntă cu un aflux de solicitanți de azil, mulți provenind din țări în care condiția de homosexual e considerată o rușine sau, în cele mai extreme cazuri, scoasă în afara legii și pasibilă de pedeapsa cu moartea. Mulți refugiați au venit cu asemenea atitudini și impactul lor se resimte de-acum pe întreg teritoriul Germanie.

Barbara Slowik, șefa poliției din Berlin, avertiza în decembrie că în capitală există zone „unde i-aș avertiza pe oamenii care poartă kipa [evrei – n.trad.] sau sunt fățiș homosexuali ori lesbiene să fie mai atenți”. A fost o extraordinară recunoaștere a stării de fapt – atât pentru că Germania e pe bună dreptate foarte sensibilă la prejudecățile contra evreilor, cât și fiindcă orașul era faimos pentru toleranța lui față de homosexuali, cu cluburi de noapte hedoniste precum Berghain.

Mulți homosexuali cu care am discutat consideră că problemele lor sunt ignorate de partidele consacrate. „Eu cred că partidele de stânga consideră că unicul lucru de care le pasă homosexualilor sunt drepturile lor”, a spus David, un student homosexual care a refuzat să-și dea numele de familie. Nu-i plac politicile sociale ale AfD, dar, dat fiind că principalele lui preocupări sunt „imigrația, economia și securitatea”, partidul poate conta pe votul lui.

Persistă încă o controversă în interiorul AfD pe tema drepturilor transsexualilor, partidul dorind să abroge o lege recentă a auto-identificării prin care oamenii își pot „schimba sexul” completând pur și simplu un formular. AfD invocă exemplul unui bărbat de 28 de ani care a pretins că și-ar fi „schimbat sexul”, deși nu suferise nici o operație de schimbare de sex, după care a încercat să se înscrie într-un club de gimnastică rezervat exclusiv femeilor. 

Sau al unui bărbat de 47 de ani care pretinde și el că și-ar fi „schimbat sexul” în absența vreunei operații și care își câștigă practic traiul din acest lucru, depunând până acum 239 de reclamații în instanță pentru discriminare sexuală. Adevărul e că legea aceasta nu prea le place nici homosexualilor. Utlu îmi explică: „Ea afirmă că nu mai există acum nici un fel de sexualitate, ci numai genuri. Dacă nu mai există decât genuri, atunci nu mai poate exista homosexualitate”.

Succesul AfD e parte a unui curent european mai larg, care capătă amploare pe măsură ce impactul imigrației în masă și politicii de azil se face resimțit tot mai mult pe întregul continent. Dincolo de graniță, în Franța, un sondaj din 2017 constata că 20% din homosexuali intenționau să voteze Reuniunea Națională condusă de Marine Le Pen. Un alt sondaj denotă că partidul e preferat în special de homosexualii căsătoriți. Iar în conducerea partidului sunt destui homosexuali declarați, între care Sébastien Chenu, Jean-Philippe Tanguy și Steeve Briois. Formațiunea are atât de mult succes în rândul homosexualilor încât a fost acuzată de falsă deferență față de ei.

Și chiar dacă AfD afirmă că va interzice căsătoriile homosexuale, substituindu-le cu parteneriate civile, mulți alegători homosexuali consideră că e o promisiunea de formă menită a-i calma cei mai conservatori membri, iar nu un lucru cu șanse reale de a se materializa. Ei consideră că drepturile homosexuale sunt deja cimentate, iar pericolul autentic îl constituie imigranții cu mentalitate conservatoare, existând o probabilitate mult mai mare ca aceștia să-i ia la bătaie pe stradă decât să le amenințe juridic dreptul la căsătorie. După cum spune Ali Utlu: „A devenit pur și simplu mult prea periculos, iar toate celelalte partide nu vor să schimbe nimic în această privință […] n-a mai rămas decât AfD. Pentru noi altă variantă nu mai există”.

Sursa: THE SPECTATOR / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba