De la masacrarea civililor din Ucraina, la cele mai odioase crime în masă din ultimele secole

Apar zilnic noi imagini cu ucrainenii executați de soldații ruși. Cadavre în gropi comune. Femei, copii, bărbați. Civili legați cu mâinile la spate și executați. Unii prin tortură. Rusia neagă, dar imaginile și mărturiile rămân și vor rămâne.

În Bucha continuă să se găsească cadavre după retragerea armatei rusești.  Ce se întâmplă în acest război, primul din Europa de o asemenea anvergură din secolul trecut pînă în prezent, readuce din istorie alte evenimente odioase în care oamenii au ucis alți oameni fără apărare.

Filosoful și scriitorul George Santayana îi răspunde președintelui Woodrow Wilson (care, încercând să justifice intrarea Statelor Unite ale Americii în Primul Război Mondial, spune că „acesta este un război care va pune capăt tuturor războaielor”) că „Doar morții au văzut sfârșitul războiului.”  Filosoful susține că omenirea va continua să sufere atâta timp cât nu va învăța istorie și va continua să repete aceleași greșeli la nesfârșit. Potrivit lui Santayana, „cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să îl repete.”

Raportându-ne la evenimentele din Ucraina din prezent, unele par neverosimile pentru secolul în care trăim. Dar uciderea civililor într-un conflict armat este des întâlnită în mai toate conflictele armate, unele de dată recentă pentru istorie, dacă ne referim la ultimele două secole.  Genocidul este „un plan coordonat de diferite acțiuni care vizează distrugerea fundamentelor esențiale ale vieții grupurilor naționale, cu scopul de a anihila grupurile însele”, precizează și Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, iar atrocitățile unei astfel de crime bântuie lumea de generații întregi. Deși Holocaustul este adesea cel mai menționat, lumea a cunoscut în istoria sa recentă și alte crime oribile.

Masacrul din Rwanda (1994) – Războiul civil a izbucnit în Rwanda în 1990, ca urmare a unui conflict etnic adânc înrădăcinat și a unor scheme politice corupte. Moartea subită a președintelui rwandez Habyarimana a aprins scânteia pentru ca majoritatea hutu să se năpustească asupra minorității tutsi. „Grupările hutu extremiste”, precizează EndGeonocide.org, „au ucis între 800.000 și 1 milion de persoane în întreaga țară în doar 100 de zile”, ceea ce face din acest genocid unul dintre cele mai mari din istorie.

Câmpurile de exterminare ale khmerilor roșii din Cambodgia (1976-1980) – Khmerii roșii au preluat conducerea guvernului cambodgian în 1976, sub regimul comunist al lui Pol Pot. Declarând o nouă eră a unei societăți orientate spre țărani, khmerii roșii au evacuat orașele cambodgiene și „au forțat acești locuitori să muncească fără hrană adecvată sau odihnă”. Cei care nu puteau ține pasul cu cerințele erau adesea executați. În aceste „câmpuri ale morții”, khmerii roșii se estinează că au ucis între 1,7 și 2 milioane de cambodgieni.

Regimul comunist al lui Stalin (1929-1953) – Ororile comise sub conducerea lui Iosif Stalin în Uniunea Sovietică au făcut între 23 și 50 de milioane de victime. Printre exemplele de crime comise de Stalin se numără Marea Epurare, care viza disidenții politici, și foametea ucraineană, o înfometare în masă provocată cu forța, care a condamnat la moarte lentă comunități întregi din Ucraina.

Holocaustul (1939-1945) – Cel mai cunoscut și mai bine documentat genocid din istorie, Holocaustul a fost încercarea lui Adolph Hitler de a extermina toți „indezirabilii” din cel de-al Treilea Reich al său. Efortul criminal s-a întins pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial în peste 35 de țări europene. Holocaustul este responsabil pentru viețile a peste șase milioane de evrei, romi, slavi, homosexuali, persoane cu dizabilități fizice și disidenți religioși.

Regimul lui Mao (1949-1976) – În timpul guvernării sale în China comunistă, Mao Zedong a eliminat între 40 și 70 de milioane de oameni. Atrocitățile lui Mao au avut loc în două valuri: „Marea înaintare” și „Marea revoluție culturală proletară”. „Avansul” a fost planul de dezvoltare agricolă al lui Zedong, care a sfârșit prin a omorî de foame peste 30 de milioane de fermieri; „Revoluția culturală” a fost o epurare a „elementelor antiguvernamentale” și i-a trimis pe mulți la moarte în lagăre de prizonieri.

Masacrul din al doilea război chino-japonez (1937-1938)

Orașul Nanking, pe atunci capitala Republicii China , căzuse pe mâna Armatei Imperiale Japoneze la 13 decembrie 1937 și timp de aproximativ șase săptămâni, între decembrie 1937 și ianuarie 1938, soldații japonezi au ucis aproximativ 300.000 de oameni.În timpul ocupației, armata imperială japoneză s-a comportat cu atâta brutalitate încât observatorii occidentali ai aliatului german au numit-o „o mașină bestială”. Trupele japoneze au comis numeroase atrocități, cum ar fi violul , jafurile , incendiile și uciderea prizonierilor de război și a civililor. Tribunalul Militar Internațional pentru Extremul Orient a calculat că 20.000 de femei au fost violate, inclusiv fete și vârstnici. Violurile din timpul zilei aveau loc adesea în public, uneori în fața soților sau a membrilor familiei, care erau imobilizați și obligați să privească. La scurt timp, atât femeile, cât și membrii familiei erau uciși.

Concursul de a ucide 

În timpul avansării armatei japoneze de la Shanghai spre Nanking a avut loc un alt episod odios al istoriei războielor.  Spre sfârșitul lunii noiembrie 1937, au început să apară articole în unele ziare japoneze referitoare la o competiție care se desfășura între doi ofițeri japonezi, despre care dintre aceștia vor putea ucide primii 100 de inamici chinezi folosind sabia lor samurai , potrivit wikipedia. Conform articolelor din presă, concurenții din concursul de decapitare a 100 de persoane erau doi prieteni, Toshiaki Mukai și Tsuyoshi Noda, ambii ofițeri ai batalionului 3, infanteria Regimentului 9 (comandată de colonelul Shigeru Katagiri).

La momentul evenimentelor raportate, Toshiaki Mukai, care deținea gradul de sublocotenent, comanda plutonul de artilerie al batalionului 3, în timp ce Tsuyoshi Noda, tot cu gradul de sublocotenent, deținea funcția de asistent de tabără pentru comandantul batalionului . Cursa a început chiar în afara Wuxi și a continuat până la poalele Muntelui Purple; când cei doi locotenenți s-au întâlnit din nou, lângă mausoleul Sun Yat-sen , ambii depășiseră deja ținta stabilită, Mukai cu 106 victime și Noda cu 105. Neputând stabili care dintre cei doi ajunseseră primul la 100 de ani, ambii au fost de acord să ridice obiectivul la cifra de 150.

Ultimul articol din serie, publicat în Tokyo Nichi-Nichi Shinbun la 13 decembrie 1937, a fost intitulat senzațional „ Înregistrare incredibilă [în cursă] de decapitare a 100 de persoane – Mukai 106 – 105 Noda – ambii locotenenți secundari intră în prelungiri.”  Se pare că, în 1939, Tsuyoshi Noda însuși, în timpul unui discurs pe care a fost invitat să îl țină elevilor unei școli elementare din orașul său, a declarat că dintre cei peste 100 de dușmani pe care i-a ucis în cursă, majoritatea erau compuși din prizonieri de război . În 1975, de fapt, unul dintre elevii care au participat la el, un anume Akira Shishime (sau Shijime), care între timp a devenit lider sindical, a trimis ziarului chinez Chūgoku transcrierea discursului la care participase cu mai bine de 30 de ani mai devreme :

«[…] Am aflat de această poveste când eram la școala elementară. A fost prima dată când am auzit de China. Sunt sigur că s-a întâmplat în primăvara anului 1944, anul înainte de absolvire. Îmi amintesc că sublocotenentul „N” avea o atitudine foarte relaxată în fața noastră, nu rigidă și formală, așa cum ne-am aștepta de obicei de la un militar. El ne-a spus calm: „Acele ziare vorbesc despre„ războinicul curajos din provincii ”sau„ războinicul curajos al provocării pentru cine va ucide 100 de dușmani ”, erau despre mine. De fapt, nu am ucis mai mult de patru sau cinci oameni în luptă corp la corp […] De îndată ce o tranșee din fața noastră a renunțat, am țipat „Ni, Lai-Lai” [tu, vino aici!], iar soldații chinezi erau atât prost că s-au repezit cu toții împreună la noi. Apoi i-am aliniat pe toți la rând și i-am decapitat, de la primul până la ultimul. Am primit mari onoruri pentru uciderea a o sută de oameni, dar, de fapt, aproape toți au fost uciși în acest fel. este adevărat că noi doi ne-am provocat într-o cursă, dar mai târziu, când m-au întrebat dacă este o întreprindere grozavă, am răspuns că nu, nu a fost o întreprindere grozavă […]

Începând cu sfârșitul lunii noiembrie 1937, două ziare japoneze, Tokyo Nichi Nichi Shinbun și Osaka Mainichi Shinbun, au început să se ocupe de o competiție continuă între doi ofițeri ai armatei imperiale, care se întreceau pentru a vedea cine va fi primul. 100 de ucideri de dușmani folosind sabia. Articolele (4 în total, de la 30 noiembrie la 13 decembrie 1937) sunt caracterizate de tonuri puternic retorice și de un stil sportiv, oferind actualizări privind scorurile și, de asemenea, răsfățând explicații despre cum, de exemplu, o sabie a fost deteriorată în actul tăierii un dușman în două plecând de la cască; uneori recurg și la o formă de umor macabru, de exemplu, glumind despre termenul sportiv „cap la cap”, referindu-se la numărul de capete tăiate.

Mai mult, în 1938, jurnalistul australian Harold J. Timperley a preluat la rândul său ultimele două articole, transcriindu-le integral în lucrarea sa Ce înseamnă război.

Istoria a cunoscut numeroase genociduri. Cele amintite nu sunt mai semnificative sau mai puțin semnificative decât altele, dar e important să conștientizăm numeroasele cazuri de crime în masă care au avut loc de-a lungul timpului și să învățăm cum să prevenim în continuare aceste atrocități.

Genocidul este o crimă recunoscută la nivel internațional atunci când sunt comise acte cu intenția de a distruge, în totalitate sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios.  Cuvântul „genocid” nu a existat înainte de 1944. Este un termen foarte specific, inventat de un avocat evreu polonez pe nume Raphael Lemkin (1900-1959), care a încercat să descrie politicile naziste de ucidere sistematică din timpul Holocaustului, inclusiv distrugerea evreilor europeni. El a format cuvântul genocid prin combinarea geno-, din cuvântul grecesc pentru rasă sau trib, cu -cide, din cuvântul latin pentru ucidere.

La 9 decembrie 1948, în umbra Holocaustului și în mare parte datorită eforturilor neobosite ale lui Lemkin însuși, Organizația Națiunilor Unite a aprobat Convenția privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid. Această convenție stabilește „genocidul” ca fiind o crimă internațională, pe care națiunile semnatare „se angajează să o prevină și să o pedepsească”.

Sursa foto; FADEL SENNA / AFP