G4Media.ro

De la Războiul Rece la un parteneriat strategic: Putin și Kim își…

Sursa Foto: Kremlin.ru

De la Războiul Rece la un parteneriat strategic: Putin și Kim își făuresc uniunea împotriva Occidentului – presă

Articol de Mar Sanchez-Cascado – Vizita președintelui rus Vladimir Putin la Phenian pentru a se întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong Un a stârnit îngrijorări cu privire la o posibilă intensificare a legăturilor militare și de securitate dintre cele două țări. Aceasta este a doua întâlnire a celor doi lideri în mai puțin de un an, după ce s-au văzut în luna septembrie a anului trecut în Orientul Îndepărtat al Rusiei. Vizita de acum reprezintă prima misiune secretă a lui Putin în țara asiatică din 2000, când s-a întâlnit cu Kim Jong Il, potrivit Rador Radio România.

Putin a aterizat marți la Phenian, iar anturajul său nu a lăsat pe nimeni indiferent, fiind însoțit de o mare delegație care includea oficiali ai săi de top de la Apărare, Agenția Spațială și Afaceri Externe.

Cu ocazia acestei apropieri, șeful Kremlinului a scris un articol pentru ziarul nord-coreean „Rodong Sinmun”, în care îl lăuda pe Kim pentru „sprijinul ferm” al țării sale pentru războiul din Ucraina și îl asigura de sprijinul său împotriva „presiunilor, șantajului și amenințărilor militare din partea Statelor Unite”. În opinia lui Putin, ambele țări trebuie să continue „să se opună cu hotărâre” la ceea ce el numește „ambițiile Occidentului de a împiedica crearea unei ordini mondiale multipolare, bazată pe respectul reciproc pentru justiție”.

Liderul rus a asigurat că obiectivul său este dezvoltarea unui sistem mai „democratic și stabil” de schimburi comerciale și acorduri reciproce care să se opună „restricțiilor unilaterale ilegitime” impuse de țările occidentale. Sub greutatea măsurilor punitive din cauza invaziei ruse din Ucraina și a programului nuclear nord-coreean, ambele caută să-și consolideze legăturile strategice și economice. Scopul lor este acela de a reduce dependența de sistemele financiare și comerciale dominate de Washington și aliații săi.

„Statele Unite se străduiesc să impună lumii așa-numita ordine bazată pe reguli, care în esență nu este altceva decât o dictatură neocolonială globală bazată pe principiul standardelor duble. Cei care nu sunt de acord cu această abordare și urmăresc politici independente se confruntă cu o presiune externă tot mai mare. Liderii americani văd această dorință naturală și legitimă de independență și autonomie ca o amenințare la adresa dominației lor globale”, a spus Putin.

Acest summit a reînviat temerile că Rusia şi Coreea de Nord ar putea restabili legăturile militare caracteristice Războiului Rece. Deși legăturile lor au rămas strânse încă din epoca sovietică, există îngrijorări că această întâlnire i-ar putea ridica la un nivel de „parteneriat strategic de cooperare”, similar celui pe care Rusia îl împarte în prezent cu Coreea de Sud. Și mai deranjantă este posibilitatea ca ambii lideri să restabilească o clauză de intervenție militară imediată în cazul unui atac al forțelor externe, lucru care a definit alianța lor în timpul Războiului Rece. Un astfel de acord ar resuscita temerile legate de o confruntare geopolitică la scară largă în Peninsula Coreeană.

Războiul din Ucraina a promovat această alianță pragmatică neobișnuită. Pe măsură ce Putin își poartă războiul de uzură, el se vede din ce în ce mai forțat să se bazeze pe aprovizionarea cu arme de la Phenian. La rândul său, liderul nord-coreean are ocazia să-și atenueze izolarea internațională și să obțină ajutor economic în schimbul acestor transporturi vitale de arme. Acest lucru îi permite să-și diversifice legăturile geopolitice, reducându-și dependența tradițională de China.

Analiștii politici subliniază că această cooperare depășește simplul schimb de arme. În plus, Kim caută să obțină cunoștințe tehnice în domenii cheie, cum ar fi balistica și tehnologia sateliților, care i-ar putea consolida capacitățile militare. De asemenea, transporturile de alimente și alte ajutoare din Rusia ar contribui la stabilizarea situației economice fragile din Coreea de Nord, lovită de ani de pandemie și de sancțiuni internaționale.

Deși acest parteneriat tactic dintre Moscova și Phenian provoacă îngrijorare în Occident, el reflectă nevoia tot mai mare a lui Putin de a-și menține ofensiva în Ucraina cu orice preț. Un pragmatism geopolitic care a determinat Rusia să se apropie de regimul lui Kim, în ciuda diferențelor ideologice și a condamnării internaționale a acestuia din cauza încălcărilor drepturilor omului.

Pe scurt, războiul din Ucraina a dus la o „căsătorie” de conveniență între două state paria, care își folosesc resursele și capacitățile pentru a face faţă adversităților respective într-o lume din ce în ce mai polarizată.

În ultimul an, Kremlinul a contribuit la erodarea restricțiilor ONU impuse Phenianului, refuzând să reînnoiască mandatul grupului de experți însărcinat cu supravegherea conformității. Eforturile de cincisprezece ani ale Organizației de a monitoriza în mod eficient respectarea sancțiunilor impuse Coreei de Nord pentru programele sale nucleare și de rachete balistice au fost subminate de vetoul Rusiei la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU (UNSC) din 28 martie.

Consolidarea progresivă a acestei alianțe tactice a făcut un nou pas odată cu vizita lui Kim în vastul cosmodrom Vostocinîi, din Orientul Îndepărtat al Rusiei, în septembrie anul trecut. Experții consideră că această invitație de la Moscova a avut un fundal politic clar, menită să irite și să provoace Statele Unite în contextul actual de tensiuni geopolitice. La întâlnire, Kim a reafirmat că „relațiile sale bilaterale cu Rusia sunt prioritatea sa numărul unu”, numind „lupta” lor comună împotriva „forțelor hegemonice” o „cruciada sacră”. La rândul său, Putin a răspuns cu laude elocvente: „Un vechi prieten este mai bun decât doi noi”.

După acea întâlnire simbolică, învăluită într-un mare secret, surse americane au asigurat că Phenianul a livrat un număr record de containere în Rusia. Datorită dimensiunii și traseului logistic al acestor transporturi, care ar fi ajuns în zone apropiate de frontul de război din Ucraina, se bănuiește că ar putea conține arme precum artilerie de 152 sau 122 de milimetri sau chiar rachete balistice.

Pe de altă parte, Ministerul Unificării din Coreea de Sud a dezvăluit că în prima jumătate a anului 2024 au avut loc 18 schimburi directe între oficialii ruși și nord-coreeni, același număr ca în întregul an 2019, chiar înainte ca Kim să se izoleze complet de lume timp de trei ani pentru a preveni răspândirea dee Covid-19.

Moscova a sugerat formarea unei noi grupări din Asia de Nord-Est formată din Rusia, China și Coreea de Nord, care ar face parte dintr-o regiune multipolară și integrată economic. Puterea sa militară amenință bazele americane din Coreea de Sud, Okinawa (Japonia), Guam, Filipine și Hawaii, mai ales dacă ar izbucni un război pentru Taiwan și SUA sau NATO ar interveni într-un conflict regional. Blocul îl provoacă pe cel constituit din Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud. De asemenea, servește ca o completare a grupării Rusia, China și Iran din Asia de Vest, ai cărei membri fac parte din Organizația de Cooperare de la Shanghai (OSC) și BRICS.

Sursa: LA RAZON / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează