De la Simbolul lui Prince la „monstrul cu două capete” al lui Jimmy Page: 10 dintre cele mai emblematice chitare din istorie

Hofner, chitara bas în formă de vioară a cântărețului britanic  Paul McCartneyl a fost redescoperită după peste 50 de ani într-un bar din Londra, iar cu această ocazie, The Guardian aruncă o privire la zece dintre cele mai faimoase chitare din istoria industriei muzicale, de la „simbolul” lui Prince până la „bestia” lui Jimmy Page.

Prince: Symbol, chitara care a făcut istorie la Superbowl

Prince a fost atât un vis, cât și un coșmar pentru un lutier – uimitor de talentat, el avea obieciul de a-și arunca chitarele pe scenă și a le lăsa în seama vreunui asistent (cum a fost cazul la spectacolul său de o dezinvoltură inegalabilă, dar genial, din 2004, în onoarea lui George Harrison).

Una dintre cele mai faimoase chitare are artistului este „Cloud”, construită de lutierul Dave Russan și folosită inițial în interpretarea melodiei Purple Rain, dar niciunul dintre instrumentele lui Prince nu este mai iconic decât „Symbol”, chitara folosită de legenda rock la mijlocul anilor 90, care avea forma simbolului creat de artist în 1993, unul dintre cele mai importante momente din cariera sa. Instrumentul emblematic a fost alegerea lui Prince pentru a interpreta „Purple Rain”, cel mai mare hit al carierei sale, în 2007 la finala Superbowl, campionatul de fotbal american ținut anual în SUA.

• Mai multe detalii despre simbolul lui Prince, aici.

Neil Young: Modelul Les Paul Goldtop personalizat din 1953, alias „Old Black”

Young a făcut schimb de chitare cu basistul de la Buffalo Springfield, Jim Messina, în 1968, și nu s-a mai uitat niciodată înapoi. Se poate vedea de ce fanii muzicii punk l-au plăcut pe Young, iar el pe ei: există o simplitate și o puritate fără cusur în modul în care Young s-a agățat de un singur instrument, chiar și pe măsură ce lacul negru de pe instrument s-a pierdut treptat, probabil din cauza solo-urilor de chitară nesfârșite din melodia „Cortez the Killer”. Old Black a fost, ce-i drept, puternic modificat de-a lungul timpului, inclusiv cu o coadă de tip Vibrato Bigsby care îl ajută pe Young să „îndoaie” fiecare notă.

Billy Gibbons: Modelul Gibson Les Paul din 1959, poreclit „Pearly Gates”

O altă mare poveste de dragoste de durată a rockului este cea dintre Billy Gibbons, cântărețul de la ZZ Top, și o chitară pe care a ales-o în 1968. Îi împrumutase mașina unei actrițe care venea tocmai de la Houston pentru a încerca să facă furori la Hollywood, iar ea a obținut rolul pentru care dăduse o audiție:

„Ne-am gândit că mașina trebuie să aibă legături divine, așa că am numit-o Pearly Gates” (Porțile Perlate ale Raiului), a spus el. Actrița a vândut mașina, iar banii – acum presărați cu noroc ca într-un film Disney – au ajuns la Gibbons, care i-a folosit pentru a cumpăra un Les Paul din 1959 de la un crescător de vite. „În valiză se afla și un bilet de dragoste, pe care îl avem și acum, de la o prietenă a proprietarului inițial”, și-a amintit Gibbons. „Ea spunea: „Îmi place ceea ce faci. Ne întâlnim mai târziu. S-ar putea să-ți placă ceea ce pot face eu'”. De atunci, se află în spatele unora dintre cele mai „răutăcioase” acorduri din industria rockului.

Jimmy Page: Gibson EDS-1275 cu gât dublu

Chitaristul trupei Led Zeppelin a cântat și el la un Les Paul din 1959, achiziționat de la Joe Walsh, membru al trupei Eagles, deoarece Page căuta ceva cu „mai mult tupeu”. Dar chiar mai tupeist s-a dovedit a fi Gibson-ul său EDS-1275 cu gât dublu, cu 12 corzi pe gâtul de sus, șase corzi mai jos, toate pregătite pentru a atinge culmea ridicolului demnă de un zeu fanfaron al rockului.

Acest model a fost esențial pentru melodia „Stairway to Heaven”, a cărei versiune de studio a fost înregistrată cu două chitare diferite, plus o acustică – configurația deosebită a modelului Gibson EDS-1275 i-a permis lui Page să interpreteze live melodia de unul singur, fără să schimbe chitara în timpul numărului muzical.

BB King: Gibson L-30, poreclit „Lucille”

Cântărețul de blues BB King a devenit sinonim cu modelul Gibson ES-355, o chitară ridicol de voluptoasă, dar legenda sa a fost forjată cu ajutorul unui Gibson L-30. Potrivit poveștii, King cânta într-o sală de dans din orașul Twist, din Arkansas, iar un incendiu a izbucnit după ce doi bărbați, care se certau pentru o femeie pe nume Lucille, au răsturnat un butoi cu combustibil care încălzea clădirea. King s-a grăbit să iasă – apoi s-a repezit înapoi în foc pentru a-și salva chitara. După acest incident, King și-a poreclit toate chitarele „Lucille”, iar în 1980, compania Gibson a lansat chiar o linie comemorativă de chitare ES-355 cu acest nume.

Joni Mitchell: Chitara Martin 1956, sau D-28

Auzită pe piese clasice precum Blue și For the Roses, aceasta a fost prima chitară acustică a lui Mitchell și cea mai iubită. Ea a achiziționat-o de la un pușcaș marin american staționat în Fort Bragg, California, care o luase cu el în Vietnam, unde a fost prinsă într-o explozie. „Când au curățat molozul, tot ce a supraviețuit a fost această chitară”, și-a amintit mai târziu Mitchell. „Nu știu dacă explozia a făcut ceva cu modulele din lemn, dar chitara aia era o comoară, omule”. După ce a supraviețuit unei asemenea experiențe, instrumentul și-a găsit sfârșitul în mâinile unui manipulator de bagaje al unei companii aeriene. După incidentul tragic, Mitchell declară despre noua ei chitară că „o iau cu mine la bord, pentru că nu vreau să risc cu ea. Nu o voi lăsa să ajungă în cală și să fie și ea zdrobită”

Bo Diddley: Gretsch G6138

Frustrat de faptul că chitarele îi inhibau mișcările pe scenă, Bo Diddley a început să își proiecteze propriile chitare, cum ar fi magnificul Jupiter Thunderbird: o chitară trapezoidală pentru a împiedica orice genunchi rătăcitor să se prindă de ea, arată ca o navă spațială dintr-un SF al anilor ’50. O altă inovație a lui Diddley este chitara acoperită cu blană care apare pe coperta albumului „Bo Diddley Is a Lover”, dar cea mai emblematică rămâne chitara sa roșie dreptunghiulară – Construită la comandă de compania Gretsch în 1958 după specificațiile muzicianului, o versiune modernă a modelului G6138 poate fi cumpărată și în prezent, la prețul de 2.700 de dolari.

Elizabeth Cotten: Martin Auditorium Orchestra, seria #000-18

Fără prea multe pretenții la prima vedere, această chitară acustică se află acum la Muzeul Național de Istorie Americană, după ce a fost folosită de Cotten pentru a influența cursul genurilor muzicale folk și blues. La începutul carierei sale, deoarece era stângace și prea săracă pentru a înlocui corzile de la banjoul primit cadou de la fratele ei, cântăreața a învățat să cânte la banjo cu susul în jos și a transpus acest stil la chitară.

Willie Nelson: Model Martin N-20, alias „Trigger”

Când un bărbat beat a călcat pe chitara lui Nelson în 1969, i-a făcut o favoare – înlocuitorul a devenit una dintre cele mai distincte și mai iubite chitare din istoria muzicii. „Trigger” a fost botezată după calul lui Roy Rogers, unul dintre cei mai de succes actori de filme western din istorie – „Acesta este calul meu”, a spus Nelson despre instrument.

Kirk Hammett: Model Gibson 1979, sau Flying V

Flying V a fost creată de Gibson în 1958 și avea o estetică aproape drăguță, dar la sfârșitul anilor ’70, Kirk Hammett de la Metallica îi dă un aer cu totul diferit, ca a unei arme folosite de un zeu nordic răzbunător. Cu forma sa aerodinamică, nu e de mirare că acest model a devenit un punct de sprijin pentru artiștii thrash metal de toate felurile.