De la Trump la Scholz via Georgescu. Cele 40 de zile care au schimbat lumea

Cancelarul german Olaf Scholz a pierdut luni un vot de încredere în Parlamentul de la Berlin, deschizând calea pentru alegeri anticipate care vor avea loc în Germania pe 23 februarie. Mișcarea a venit la aproximativ două luni după prăbușirea guvernului de coaliție tripartit, care l-a forțat pe cancelar să conducă o administrație minoritară.

Pierderea votului de încredere de către Scholz este cea mai recentă schimbare politică majoră la nivel global din ultimele 40 de zile, care au fost martorele victoriei categorice a lui Donald Trump în Statele Unite, prăbușirii guvernului francez, răsturnării de la putere a dictatorului sirian Bashar al-Assad sau anulării alegerilor prezidențiale din România cu două zile înainte de confruntarea dintre Elena Lasconi și Călin Georgescu.

Schimbări pe bandă rulantă

Ultima lună și jumătate a fost marcată de numeroase evenimente politice majore în diferite țări de pe glob, cu consecințe de lungă durată pentru întreaga planetă. În multe cazuri, schimbările care au avut loc au dat peste cap predicțiile analiștilor și sondajele de opinie, au provocat discuții aprinse, au divizat societățile și au pus sub semnul întrebării multe dintre normele politice, sociale și culturale considerate anterior normale.

Iată câteva dintre cele mai importante evenimente care au marcat ultimele 40 de zile:

Trump și republicanii au câștigat alegerile din Statele Unite. Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, a obținut o victorie detașată în scrutinul din 5 noiembrie, învingând-o pe vicepreședinta democrată Kamala Harris.

Trump a câștigat votul popular, având 77.269.255 voturi (49,9%) față de 74.983.555 voturi (48,4%) pentru Harris și a spulberat-o pe democrată în Colegiul Electoral: 312 de voturi electorale față de doar 226 de voturi electorale pentru candidata stângii.

În plus, republicanii vor domina ambele camere ale Congresului de la Washington și vor putea pune umărul la implementarea agendei America First a celui de-al 47-lea președinte. Republicanii au acum 53 de mandate în Senat (unde majoritatea este de 51 de locuri) și vor deține un control fragil și în Camera Reprezentanților, cu 220 de mandate față de 215 pentru democrați. Majoritatea în camera inferioară a legislativului american este de 218 mandate.

La acestea se adaugă majoritatea conservatoare a Curții Supreme, cu trei magistrați numiți de Trump în primul său mandat (Neil Gorsuch, Brett Kavanaugh și Amy Coney Barrett), precum și sute de judecători nominalizați de republican pentru curți federale și de apel.

Trump și-a trecut în cont toate cele șapte state swing la aceste alegeri – Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania, Michigan. El este primul candidat la președinție din partea oricărui partid care a făcut acest lucru după victoria istorică a lui Ronald Reagan din 1984 împotriva lui Walter Mondale, în care republicanul a fost reales la Casa Albă după ce și-a trecut în palmares 49 de state.

De asemenea, Trump este primul republican care câștigă votul popular în ultimii 40 de ani.

Victoria lui Trump, la care se adaugă succesul republicanilor în Congres, l-au transformat pe fostul om de afaceri și miliardar în cel mai puternic președinte republican din era modernă, a scris Axios imediat după scrutin.

“Trump este mai puternic ca niciodată, susținut de un partid complet refăcut după imaginea lui și cu democrații demoralizați și învinși… Trump va veni la putere mai bine organizat, mai bine dotat cu personal și exponențial mai bine poziționat pentru a-și domina partidul și națiunea decât era ultima dată. Trump promite să întindă puterile imense ale președinției, cu o latitudine istorică largă din partea unei Curți Supreme flexibile și conservatoare. Un nou ecosistem media conservator – centrat pe X-ul lui Elon Musk – va amplifica puterea lui Trump și va remodela războaiele informaționale ale Americii. Iar eforturile de a-l urmări în justiție se vor termina probabil.”

Criză politică în Germania. La doar o zi distanță de schimbările politice seismice din Statele Unite, guvernul de coaliție de la Berlin s-a prăbușit după ce cancelarul Olaf Scholz, care este liderul Partidului Social Democrat (SPD), l-a demis pe ministrul de finanțe Christian Lindner, liderul Partidului Liber Democrat sau FDP.

Ulterior, FDP a anunțat că toți miniștrii săi vor părăsi guvernul de coaliție al lui Scholz. SPD guverna în coaliție cu FDP și cu Verzii din 2021, iar retragerea FDP a făcut ca guvernul să rămână fără majoritate în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal al Germaniei.

Gradul de popularitate al coaliției Semafor (Roșu – SPD, Galben – FDP, Verde – Verzii) a ajuns în prezent la un nivel istoric redus, cu SPD căzând în intențiile de vot sub 20%, pe locul 3 după Uniunea Creștin Democrată (CDU) și Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), Verzii au căzut sub 10%, iar FDP sub pragul de 5% de intrare în parlament.

Cancelarul Scholz este un politician nepopular, el fiind sub presiune tot mai mare să se retragă din calitatea de candidat al partidului său la alegerile generale anticipate, programate pentru 23 februarie.

Analiștii se așteaptă ca Friedrich Merz, liderul creștin-democrat (CDU), să câștige în februarie.

Numeroși politicieni, inclusiv din partidul lui Scholz, vor ca acesta să facă un pas în spate și să-i facă loc lui Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania, care este foarte popular și deține cele mai înalte cote de aprobare dintre toți politicienii germani datorită modului său sincer de a vorbi și eforturilor agresive de revitalizare a armatei.

Data alegerilor a fost convenită de marile partide politice din Germania ca parte a unui acord care l-a determinat pe Scholz să ceară un vot de încredere în guvernul său. Cancelarul a pierdut luni acest vot pe care l-a cerut personal, într-o mișcare descrisă drept “kamikaze” de presa de la Berlin – dar singurul mod în care legislativul poate fi dizolvat și se pot declanșa alegeri anticipate.

Procesul a fost conceput special de fondatorii postbelici ai Germaniei moderne pentru a evita instabilitatea politică a erei Weimar.

BBC a notat că, în ultimii ani, sistemul politic din Germania a devenit mai fragmentat, cu mai multe partide ca niciodată în parlament, multe dintre ele mai radicale.

De exemplu, extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a intrat pentru prima dată în Bundestag în 2017, câștigând 12,6% din sufragii. În 2021, partidul a scăzut la 10,4%, dar acum este cotat la aproape 20%.

Căderea guvernului francez. Executivul Franței condus de Michel Barnier a fost demis la 4 decembrie printr-o moțiune de cenzură, prima adoptată de Adunarea Națională după cea împotriva cabinetului lui Georges Pompidou din 1962. Mișcarea s-a produs după ce Barnier a decis să angajeze răspunderea guvernamentală pentru bugetul asigurărilor sociale.

Moțiunea a fost adoptată de 331 deputați, majoritatea necesară fiind de 288 din cei 575 de deputați în funcție.

Moțiunea de cenzură a fost introdusă de Noul Front Popular (NFP, alianța stângii) care are 193 de deputați, dar a fost votată și de Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) și aliații săi care au 142 de deputați. Guvernul de centru/centru dreapta se bazează pe susținerea de 212 deputați.

După doar o zi, premierul Barnier şi-a prezentat demisia preşedintelui Emmanuel Macron, care i-a cerut să administreze afacerile curente până la numirea unui nou guvern. “Prim-ministrul a prezentat astăzi demisia guvernului său preşedintelui Republicii, care a luat act de aceasta,” a declarat Palatul Élysée într-un comunicat de presă.

“Michel Barnier, împreună cu membrii guvernului, se va ocupa de afacerile curente până la numirea unui nou guvern,” a precizat Preşedinţia franceză.

Conservatorul Barnier a fost numit în septembrie, deținând funcția de premier timp de doar trei luni, un record negativ pentru șeful unui cabinet francez din perioada modernă.

Fostul negociator pentru Brexit a devenit ținta legiuitorilor de stânga și extremă dreapta – care au, de obicei, opinii complet opuse – după ce a folosit în mod controversat puteri constituțional speciale pentru a trece prin Adunarea Națională, fără un vot final, un buget nepopular, care urma să facă economii de 60 de miliarde de euro în efortul de a reduce deficitul.

Lidera extremei drepte, Marine Le Pen, a spus înainte de vot că prăbușirea guvernului este “singurul mod pe care ni-o oferă Constituția pentru a-i proteja pe francezi de un buget periculos, inechitabil și punitiv.”

Căderea executivului francez a adus o perioadă de incertitudine politică în a doua putere economică din Uniunea Europeană, după ce alegerile anticipate din vară au făcut ca niciun grup politic să nu aibă o majoritate în legislativul de la Paris.

Analiștii cred, de asemenea, că viitorul politic al lui Macron este în acest moment pus sub semnul întrebării.

În sistemul francez, președintele este responsabil pentru numirea prim-miniștrilor care urmează să fie aprobați de legislativ. Dar Macron nu poate dizolva din nou parlamentul până în vara anului 2025, așa că acest lucru nu este o opțiune.

Săptămâna trecută, șeful statului l-a numit pe centristul Francois Bayrou, un veteran al politicii franceze, în fruntea executivului de la Paris.

Noul premier desemnat va trebui să îşi formeze guvernul, dar şi să evite un vot de cenzură, care îl ameninţă în lipsa unei majorităţi în Parlament, unde sprijinitorii centriști ai președintelui Macron sunt minoritari. Iar Bayrou, care a început consultările cu partidele luni, are adversari atât la stânga, cât și la dreapta eșichierului politic francez.

Situația este așadar delicată: Bayrou va trebui să treacă bugetul pe 2025 prin parlamentul extrem de fracţionat. Este aceeaşi sarcină care l-a răsturnat în cele din urmă pe Michel Barnier.

Șeful statului este și el amenințat. Dacă Macron “nu poate obține un guvern cu sprijinul unei majorități în parlament, el va fi supus unei presiuni din ce în ce mai mari pentru a demisiona,” a declarat Douglas Webber, profesor emerit la școala de afaceri INSEAD, citat de NBC News.

Conform Constituției, mandatul lui Emmanuel Macron durează până în primăvara lui 2027. Demisia lui ar fi o mișcare aproape fără precedent în politica franceză modernă.

Crizele politice de la Paris și Berlin provoacă temeri în Europa, în condițiile în care Franța și Germania sunt de departe cele mai importante și influente țări din UE: Germania rămâne cea mai mare economie a Europei, iar Franța este cea mai mare putere militară a UE. Așa cum am scris într-o analiză recentă, problemele lui Macron și Scholz au vulnerabilizat Europa.

Președintele de la Seul, acuzat. Într-un discurs televizat neanunțat, rostit în noaptea de 3 decembrie, președintele Yoon Suk Yeol a declarat instaurarea legii marțiale în Coreea de Sud. El a spus că măsura era necesară pentru a proteja țara de forțele forțele “nerușinate” pro-Coreea de Nord din țară și pentru a proteja ordinea constituțională liberală, eliminând elementele antistatale.

Armata a suspendat activitatea parlamentară, iar protestatarii au invadat Adunarea Națională.

Mișcarea surpriză a lui Yoon a provocat consternare în țara asiatică, care a avut o serie de lideri autoritari la începutul istoriei sale, dar a fost considerată democratică începând din anii ‘80. Evenimentele de la Seul au fost urmărite cu îngrijorare la Washington, căci Coreea de Sud este unul dintre cei mai importanți aliați ai americanilor în regiunea Asia-Pacific.

Partidul de guvernământ, Partidul Puterii Poporului, cât și opoziția din Partidul Democrat au blocat în cele din urmă declarația privind implementarea legii marțiale, iar starea de urgenţă a fost ridicată după doar şase ore.

Ulterior, preşedintele şi-a cerut scuze şi a supravieţuit unui prim vot de punere sub acuzare după ce membrii Partidului Puterii Poporului au boicotat votul.

BBC a scris că Yoon a fost un președinte fără putere (lame duck president) după ultimele alegeri generale, când opoziția a câștigat detașat.

El a reușit să treacă legile pe care și le-a dorit, fiind obligat să se opună prin veto oricăror proiecte de lege pe care opoziția le adoptase.

Yoon este, de asemenea, afectat de mai multe scandaluri, în principal unul în jurul soției sale, care este acuzată de corupție. Ea este acuzată și de trafic de influență. Opoziţia a încercat să demareze o anchetă specială împotriva ei, iar presiunea opiniei publice de a-l pedepsi pe președinte s-a intensificat.

Nu este de aceea de mirare că Parlamentul Coreei de Sud a votat sîmbătă cu majoritatea necesară pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol.

Dictatorul sirian Bassar al-Assad, răsturnat de la putere. Rebelii sirieni au capturat Damascul pe 7 decembrie, fără să întâmpine practic opoziție, după un avans fulger care l-a forțat pe președintele Bashar al-Assad să fugă în Rusia în urma unui război civil de 13 ani și șase decenii de conducere autocratică exercitată de familia sa.

Assad a fugit din țară la unsprezece zile după ce rebelii au lansat o ofensivă fulger pe 27 noiembrie, în faţa căreia forţele sale nu au opus o rezistenţă solidă.

În acel moment, gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS) și aliații au anunțat că au lansat o ofensivă, acuzând guvernul de escaladarea atacurilor asupra civililor din nord-vest.

După doar trei zile, armata siriană a confirmat că rebelii au intrat în Alep, în timp ce Hama a căzut în mâinile militanților după câteva zile de lupte sporadice.

În același timp, forțele rebele din sudul Siriei au cucerit cea mai mare parte a regiunii Deraa – locul de naștere al revoltei din 2011 împotriva lui Assad. Pe 7 decembrie, rebelii au anunțat că au pus mâna pe Homs, al treilea oraș ca mărime al Siriei, iar la primele ore ale dimineții de duminică, rebelii au intrat în Damasc. La mai puțin de două ore mai târziu, ei au declarat: “Tiranul Bashar al-Assad a fugit.”

Ulterior, Moscova i-a oferit azil lui Assad, soției sale și celor trei copii ai lor, a anunțat Mihail Ulyanov, ambasadorul Rusiei pe lângă organizațiile internaționale de la Viena. “Rusia nu-și trădează prietenii aflați în situații dificile,” a scris diplomatul.

Citând surse de la Kremlin, presa de stat rusă a confirmat că Moscova i-a acordat azil familiei dictatorului sirian pe motive umanitare și după ce liderii opoziţiei siriene au convenit să garanteze siguranţa bazelor militare şi a instituţiilor diplomatice ruse din Siria. (Este vorba despre baza aeriană Hmeimim din provincia Latakia și instalația sa navală de la Tartous, în apropiere de Liban. Aceasta din urmă este singurul centru mediteranean de reparații și reaprovizionare al Rusiei, iar Moscova a folosit-o Siria ca punct de trecere pentru a-și transporta contractorii militari în Africa).

Oftalmolog de profesie, Bashar al-Assad a ajuns în fruntea statului în 2000, la vârsta de 34 de ani. El i-a succedat la putere tatălui său, Hafez al-Assad.

În 2011, el a fost confruntat cu Primăvara arabă în ţara sa, o serie de manifestaţii pro-democraţie care au fost rapid reprimate şi au degenerat într-un război civil în care au fost implicate diverse forţe jihadiste, inclusiv organizaţia Statul Islamic.

Assad, care era şi comandant al armatei, a condus o represiune brutală împotriva grupărilor rebele, iar războiul civil care a urmat a făcut peste 500.000 de victime şi a dus la strămutarea a jumătate din populaţia țării.

Assad a reuşit să rămână la putere cu sprijinul masiv al Rusiei, Iranului şi Hezbollah-ului libanez. El a denunţat rebeliunea ca fiind “teroristă” şi produsul unui “complot” pus la cale de ţări inamice pentru a-l răsturna.

Potrivit experților, căderea lui Assad reprezintă unul dintre cele mai importante momente de cotitură pentru Orientul Mijlociu din ultimele decenii. Răsturnarea sa de la putere a distrus un bastion din care Iranul și Rusia au exercitat influență în lumea arabă, iar impactul ofensivei rapide a rebelilor islamiști se va resimți mult timp de-acum înainte nu doar în Siria și în lumea arabă, dar și în alte regiuni de pe glob.

Alegeri prezidențiale anulate în România. La 6 decembrie, cu doar două zile înaint de turul al 2-lea al scrutinului prezidențial, Curtea Constituțională (CCR) a decis în unanimitate anularea alegerilor prezidențiale din România. Decizia a venit după desecretizarea informațiilor de la serviciile secrete care au documentat imixtiunea unui ”actor statal” în campania candidatului Călin Georgescu.

CCR a mai decis că procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, guvernul urmând să stabilească o nouă dată. Acest lucru înseamnă că alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.

După decizia CCR, președintele Klaus Iohannis a anunțat că va rămâne în mandat până când va fi ales noul președinte, citând Articolul 83, alineatul 2 din Constituție: “Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales.” El a mai spus că va numi viitorul guvern după constituirea noului Parlament.

Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de independentul Călin Georgescu cu 22,94% (peste 2.1 milioane de voturi), urmat de Elena Lasconi de la USR cu 19,18% (1.772.500 de voturi) și premierul Marcel Ciolacu de la PSD, care a obținut 19,15% din sufragii, respectiv 1.769.760 voturi.

Georgescu și Lasconi urmau să se confrunte în turul al 2-lea.

La toate acestea se adaugă instabilitatea politică din Canada, unde premierul liberal Justin Trudeau este la un pas de a-și da demisia după ce ministra Chrystia Freeland, unul dintre apropiații săi, a părăsit guvernul, iar ratele lui de favorabilitate sunt la minime istorice.

Dar și Brazilia, unde președintele Luiz Inácio Lula da Silva a supraviețuit recent unei operații pe creier, care însă a alarmat scena internă și investitorii, îngrijorați de o posibilă instabilitate politică în cea mai mare democrație din America de Sud.

Surse: AP, CBS News, New York Post, Axios, BBC, The Telegraph, Politico, NBC News, CNN, The Independent, Reuters, CP24, elysee.fr