G4Media.ro

De luni, încep lucrările de restaurare a Gării Regale Curtea de Argeş…

Wikipedia

De luni, încep lucrările de restaurare a Gării Regale Curtea de Argeş / Valorea investiției, peste 11 milioane lei

CFR SA anunţă că, de luni, încep lucrările de restaurare a Gării Regale Curtea de Argeş, monument istoric. Lucrările vor fi realizate doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, fără TVA,, iar durata de execuţie este de 2 ani, transmite News.ro.

Lucrările de “Reparaţii, Reablitare şi Restaurare a clădirii de călători din staţia CF Curtea de Argeş” vor fi executate în baza contractului de proiectare şi execuţie, încheiat între SRCF Craiova şi Asocierea SC EURAS SRL – SC ARHING SRL, precum şi a contractului de supraveghere lucrări (dirigenţie de şantier), încheiat cu Asocierea SC URSU CONSULTING SRL – SC MELPO EXPERT CONSULTING SRL.

Valoarea investiţiei este de 11.017.946,17 lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri proprii ale CFR SA.

Durata de execuţie a lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare este de 24 luni.

Principalele lucrări vizează: reparaţii şi consolidare a structurii de rezistenţă; • restaurare/finisaje componente artistice din lemn, piatră, ceramică, metal• înlocuire elemente degradate la şarpantă şi refacere integrală a învelitoarei din tablă; reparaţii instalaţii electrice, termice şi sanitare; reabilitare a instalaţiei de stingere incendiu (hidranţi interiori şi exteriori, lucrări de suplimentare a rezervei de apă).

Compania precizează că lucrările se vor realiza doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale, în baza avizelor emise de Ministerul Culturii, Gara Regală din Curtea de Argeş fiind clădire arhitecturală declarată monument istoric de importanţă naţională şi se regăseşte în Lista Monumentelor Istorice.

Gara fost construită în mai puţin de un an, la cererea Regelui Carol I, după planurile arhitectului francez care a restaurat şi Mănăstirea Curtea de Argeş. A fost dată în folosinţă în 1899.

În 2017, când sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus la Curtea de Argeş, clădirea gării a fost acoperită cu un mesh care reproducea faţada clădirii, pentru a masca gradul mare deteriorare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. La Gara de Nord si in jurul ei cand va uitati? Este rusinea Bucurestiului.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.