De unde vin „mișto”, „șucar”, „șmecher” și cum a apărut ”teoria chibritului”? Ce înseamnă ”cacealma” în turcă și greacă / Rodica Zafiu explică totul în «101 cuvinte argotice»

Cartea Rodicăi Zafiu «101 cuvinte argotice» (Humanitas 2023) este un exemplu de știință lingvistică strânsă sub formă ludică, un soi de mini-vocabular al mahalagiilor și pușcăriașilor noștri.

Rodica Zafiu este cea mai solidă, competentă și fără de pată lexicoloagă și specialistă în etimologii din România. E atât de fioros de competentă încât până și eu aflu câte ceva de acolo, din cartea ei. De pildă, nu știam că termenul argotic «pârnaie» / «pîrnaie», pentru închisoare, e atestat încă de la Nicolaie Filimon, pe la 1861. Cum în general argoul se schimbă și se reînnoiește de la o generație la alta, vitalitatea lui «pârnaie» spune ceva despre soliditatea vocabularului carceral românesc.

Cartea explică, desigur, „mișto”, „șucar”, „șmecher” și demontează miturile precum „mișto” care ar veni, chipurile, din germană, sau “șmecher”, cu pretinșii degustători de vin din Oltenia. Etc etc…

Majoritatea rubricilor au apărut de-a lungul timpului în Dilema Veche. Unele sunt însă noi, iar altele din Dilema nu au fost reținute, în special unele pentru care Rodica Zafiu nu propusese vreo etimologie, fiind vorba de cuvinte din acelea în fața cărora toate dicționarele se dau bătute, precum: «gașcă»…

Lingvistul autentic știe, desigur, că este absurd să imaginezi că putem explica convingător originea tuturor cuvintelor, în toate limbile, când de fapt nici măcar «bad», în engleză, nu are o origine clară (originile propuse în general sunt la fel de neconvingătoare pe cât e etimologia propusă odinioară de Scriban pentru «gașcă»; ce e clar este că și în persană/farsi “rău” se spune tot «bad» — iar farsi este tot o limbă indo-europeană, ca engleza, însă apropierea între cele două e refuzată de lingviști). Atunci am analizat puțin «gașca» asta misterioasă.

Iată: «gașca» pare formată ca «bașca». «Bașca» e un adverb turc, format pe «baș» (cap), cu o veche terminație de dativ în -ka. «Bașca», «bașka» e ceva în plus, pentru sine (cum zicem și în română “de capul meu/lui”).

Dacă «gașca» ar avea o origine turcă, sau turcică, precum «bașca», ar trebui să identificăm o rădăcină *gaș- (ori *kaș-) sau *gaç- (ori * kač-). O avem: este *gaç-, devenit *kaç- în turca de azi, care înseamnă “a fugi”, dar și “a trișa”.

De la această rădăcină *gaç- / *kaç- care combină sensurile de “a fugi” și “a trișa” avem în turcă termenul: «kaçırma», care în română, în limbajul trișorilor și mincinoșilor români a devenit: «cacealma»!

E de altfel comic și interesant cultural că același cuvânt turcesc, kaçırma, cacealmaua, e tradus în greaca modernă, balcanică «φοροδιαφυγή», adică… «evaziune fiscală»! Spre deosebire de «cacealmaua» românească, o simplă transpunere fonetică a turcescului kaçırma, grecescul «φοροδιαφυγή» este un calc lingvistic prin traducere, căci «-φυγή», fuga, este echivalentul perfect al turcescului «kač-», combinație de fugă și fraudă.

Știind așadar că rădăcina kač- în turca modernă vine dintr-un mai vechi *gač-, putem imagina în turcă un termen «gačka», o asociație de răufăcători fugiți de fisc și lume, așa cum și «bașka» vine de la «baș», cap. O «gačka» ar da foarte simplu, fonetic, în română «gașca», grup de oameni dubioși, în marginea societății, care trăiesc din cacealmale.

Totul e perfect logic, documentat și convingător… dar problema este următoarea: — nu există și nu a existat în turcă și nu este atestat în nici un fel un asemenea «gačka». Așa încât, deși demonstrația pare convingătoare, lingvistul autentic și onest, precum Rodica Zafiu, o abandonează, preferând să spună modest că «gașca» românească n-are etimologie, e inexplicabilă… dar câte alte cuvinte și origini n-au fost «dovedite» în felul acesta artificial, iar noi le învățăm în școli ca adevăruri de neclintit!

«Teoria chibriturilor»: o completare la un alt text al Rodicăi Zafiu

A mai scris Rodica Zafiu, printre alte bijuterii de erudiție și prudență, despre ciudata expresie «teoria chibritului», pe care ea o rezumă ca: „a vorbi, a argumenta, inutil și pedant, asupra unor lucruri simple și evidente”. Cu prudența ei dovedită, Rodica Zafiu înlătură mitul urban care caută să atribuie expresia unui episod în care figurează Nae Ionescu și dezgroapă menționări mult mai vechi ale expresiei, într-un ziar din 1925, de pildă. (Notează ea: — «Formula era deja suficient de populară încît să fie folosită pentru a tăia vorba adversarilor politici, în discuțiile din Parlament: „Asta-i teoria chibritului… (ilaritate)” (Universul, 11.12.1925)»).

Ei bine, iată o completare și o sugestie… Atenție — doar o sugestie: expresia este limpede bucureșteană, muntenească, balcanică. Or, la vecinii bulgari «ghicitul în chibrituri» a fost întotdeauna o adevărată pasiune națională.

Ghicitul în chibrituri (“гадание по кибрит” sau “гадание нa кибрит” / gadanie na kibrit) există la bulgari de când turcii au adus și comercializat sulful cu fosfor pe bețișoare în toți Balcanii. («Kibrit», care în bulgară se spune exact ca în română, este de altfel numele arab și turc al sulfului.)

Atât de mare a fost întotdeauna pasiunea bulgarilor pentru ghicitul în chibrituri (kibrit), încât și astăzi, în zilele în care trăim, mii de vrăjitoare și ghicitoare își oferă — contra plată, desigur — serviciile, iar pe internetul bulgar pot fi găsite sute de site-uri și manuale de ghicit în chibrituri.

Ghicitul se face prin poziționarea bețișoarelor de chibrit, codificarea lor este extremă, regulile complicate și diversificate și pretins precise. Există de pildă combinația de bețe de chibrituri pentru amor (за любов); pentru logodnă (за годеника); pentru pofte de reușită (по желание); pentru a afla riscul de daune într-o investiție (за да определите наличието на щети); sau ghicitul de Crăciun pentru tot anul (Коледно гадаене).

Manuale populare despre asta s-au scris dintotdeauna în Bulgaria, vrăjitoarele bulgare oferă diverse metode, pe care le complică la infinit, iar explicațiile, în timpul consultațiilor, sunt lungi și misterioase. În mod surprinzător, această încâlcită știință a ghicitului în chibrituri, cu toată teoria sa ocultă în spate, nu a prins la români.

Nu am o dovadă că de acolo vine expresia, dar fiind vorba de o formulă sudică, bucureșteană, balcanică, “teoria chibritului” îmi sună tare ca un fel de referință ironică la strania pasiune a bulgarilor pentru ghicitul chinuitor de amănunțit cu bețișoarele de fosfor.

«La chiuvetă»

Apoi, tot dintr-un articol al Rodicăi Zafiu am aflat despre noua expresie la modă: — “la chiuvetă”. Ceva e făcut “la chiuvetă”, hoțește și de mântuială, așa cum ceva era rezolvat odinioară “din pix”.

Prilej de-a spune că nu trebuie căutată vreo logică în apariția efemeră a unor asemenea expresii. De altfel, cuvântul însuși de chiuvetă, care vine evident din franțuzescul “cuvette”, nu trimite deloc la același lucru ca în limba de origine. În franceză, “cuvette” e doar un recipient de mici dimensiuni și poate desemna orice, de la un lighean la o fiolă medicală. Cea din care extragi vaccinul cu seringa, da. Dar nu e, în niciun caz, chiuveta din România, cea din baie, care în franceză este un “évier”.

Multe asemenea false traduceri produc efecte comice. De pildă, ce numea generația mea un “pick-up” sau “picup”, un gramofon modern, este un “turntable” în engleză și un “tourne-disque”în franceză. În schimb, dacă îi spui unui american că tu încă mai posezi un “pick-up” vechi o să cadă pe spate de admirație. În engleza americană, un “pick-up” este o camionetă cu platformă descoperită în spate.

Acolo poți să pui și chiuveta, și discurile, și piticii din grădină, când vrei să-i duci la gârlă ca să scapi de ei.

Cartea Rodicăi Zafiu «101 cuvinte argotice» (Humanitas 2023) este este așadar o minunăție care așteaptă să fie descoperită, motiv pentru care nu am băgat niciun “spoiler” aici, nici teoria chibritului și nici n-am făcut ceva la chiuvetă sau din pix.