De Ziua Internațională împotriva corupției, Ludovic Orban reiterează angajamentul Guvernului de a susține combaterea corupției
Premierul Ludovic Orban reafirmă, de Ziua Internațională împotriva corupției, că angajamentul Guvernului pe care îl conduce de a susține combaterea corupției.
„Lupta împotriva corupției este dezideratul care a unit români de toate vârstele, din medii și cu preocupări diferite, și față de care și-au exprimat susținerea fără echivoc. Fie prin mijlocul democratic al votului, prin campanii publice și chiar prin proteste de stradă, cetățenii au luat atitudine de fiecare dată când combaterea corupției a fost slăbită sau pusă în pericol. Atitudinea civică fermă și mesajul răspicat exprimate de români dovedesc gradul înalt de conștientizare a efectelor acestui flagel: menținerea sărăciei, servicii sociale de slabă calitate, dezbinarea societății”, arată premierul într-un mesaj publicat de Guvern.
„Pentru mine, ca prim-ministru, atitudinea curajoasă și implicată a societății reprezintă un sprijin important al acțiunii guvernamentale de combatere a corupției și de consolidare a independenței justiției, componentă esențială a acestui efort”, continuă Ludovic Orban.
Orban reiterează angajamentul și determinarea Guvernului pe care îl conduce de „a susține neobosit această luptă”.
Premierul spune că dezideratul actualei guvernări este să construiscă o Românie puternică, în care economia să se dezvolte fără bariera corupției, prin politici publice menite să stimuleze încredere investitorilor și competiția corectă.
„Ne-am făcut un obiectiv din creșterea credibilității României în plan extern, fundamentată pe valori democratice și pe cele ale statului de drept. Este un țel al Guvernului nostru să creștem performanța în educație și sănătate și să prosperăm prin muncă, creativitate, onestitate și bun simț. Toate aceste lucruri le putem realiza împreună, fiind uniți în această luptă împotriva corupției!” încheie Ludovic Orban.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii