Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va fi în creştere până la 7900 mc/s, până în 29 septembrie
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere până la valoarea de 7900 m3/s, în intervalul 22 – 29 septembrie, situându-se peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s), a anunţat, duminică, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), conform Agerpres.
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în general în creştere, exceptând prima parte a intervalului de prognoză, când vor fi în scădere uşoară pe sectorul Bechet – Tr. Măgurele.
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, iar duminică dimineaţa avea valoarea de 6100 m3/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s). În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Calafat şi în creştere pe sectorul Bechet – Tulcea.
Totodată, debitele vor fi în scădere pe râurile din bazinele hidrografice Someş, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, pe cursurile Siretului, Prutului, pe cursul mijlociu şi inferior al Mureşului şi relativ staţionare pe celelalte râuri din ţară.
Sunt posibile creşteri uşoare şi izolate de niveluri şi debite, pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, slabe cantitativ, a mai precizat INHGA.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub cotele de atenţie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank