G4Media.ro

Deca: Eventualele testări antidrog vor fi numai cu acordul părinţilor, asigurând confidenţialitatea,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Deca: Eventualele testări antidrog vor fi numai cu acordul părinţilor, asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evitând stigmatizarea

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat marţi, referindu-se la testarea antidrog a elevilor, că va fi „gândit” un sistem în aşa fel încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta eventuale testări numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evitând stigmatizarea, relatează Agerpres.

„În ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor astăzi, am semnat un Plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară care include iniţiativa de a elabora un cadru legislativ pentru această testare. Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Educaţiei cu Ministerul Sănătăţii, cu alte entităţi care au responsabilităţi în această zonă, vor gândi un sistem în aşa fel încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta eventuale testări numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evident evitând stigmatizarea. Trebuie să privim fiecare copil care are o problemă de dependenţă, ca pe un copil care are nevoie de ajutorul nostru. Dependenţele sunt boli şi atunci ele trebuie tratate ca atare şi trebuie acordat tot sprijinul pentru ca un incident de acest tip să nu însemne limitarea orizontului unui tânăr”, a afirmat ministrul, la Radio România Actualităţi.

Planul naţional cadru de acţiune privind siguranţa şcolară a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi Livia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat, săptămâna trecută, în urma finalizării anchetei Corpului de Control al ministerului privind accidentul din 2 Mai, că este analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, dacă manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri. Testarea se va face doar cu acordul părinţilor, a precizat Predoiu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Dar, de ce doar cu acordul parintilor? Cu ce dauneaza, daca se face fărā?

    • Este ilegal, neconstituțional și încalcă și CEDO.
      Ar fi un pas spre revenirea la comunism, oficial.
      Există o decizie ÎCCJ cu privire la interzicerea condiționării prezenței la cursuri.
      Cei care sunt consumatori sunt copiii celor cu bani mulți (și nemunciți), iar aceștia au relații și nu vor accepta pompierismul deca, heirupismul roșu-galben

    • @Mizerabilii Ai dreptate ca cei cu bani se vor opune. Ei sunt problema, din cauza lor copiii lor sunt drogati si nu vor sa fie expusi.
      Dar nu ai dreptate despre legalitate: asa cum sunt testati soferii, pentru un interes social, si copiii in scoli ar putea fi testati. Si nu pentru a-i da afara de la cursuri (ce sens ar avea asta?) ci pentru a-i trata, a-i reabilita.
      Dar mafia USL doar se face ca lupta cu drogurile. Predoiu nici macar nu mai pretinde.
      Daca va pasa de copiii vostri, nu mai votati cu astia.

  2. Testul ăsta aș face la polița Română, puterea exemplului

  3. Data viitoare, atunci când un drogălău va ucide un elev și se va constata că nu putea fi testat la școală că nu erau părinții de acord (părinți eventual tot drogălăi), o sa insistați în continuare cu acordul părinților? Adolescenții ce conduc diverse vehicule de la 16 ani pot fi testați în trafic? Sau doar cu acordul părinților?

  4. Accidentele produse nu au fost produse de elevi, ci de adulți de peste 18 ani. Nu elevii trebuie testați, ci angajații MAI, periodic.