Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, a fost achitat într-un dosar DNA. Sentința nu e definitivă și poate fi atacată de procurori
Tribunalul Constanța l-a achitat marți pe Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, într-un dosar în care procurorii DNA l-au acuzat de abuz în serviciu pentru că ar fi vândut ilegal mai multe terenuri din Constanța, potrivit minutei instanței.
Sentința nu e definitivă și poate fi atacată de procurori cu apel.
Făgădău fusese trimis în judecată în decembrie 2020. Prejudiciul calculat de procurorii Anticorupție în dosarul lui Decebal Făgădău este de 133.699 de euro.
Procurorii susțin că Făgădău, ca și Mazăre, ar fi cedat fără licitație publică mai multe bucăți de terenuri către una dintre firmele afaceristului fugar Sorin Strutinsky (Astera Consulting), prieten apropiat de Radu Mazăre și fostul președinte de Consiliu Județean Nicușor Constantinescu, cei care au acaparat zona de business, întreaga administrație și sfera politică a Constanței în anii 2000.
O parte din terenuri sunt situate în Portul Turistic Tomis și se află în jurul proiectului imobiliar gigant controlat de Sorin Strutinsky, dar care a fost lăsat neterminat timp de 18 ani.
Strutinsky a fugit din țară după ce a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani.
Alte terenuri din dosarele celor doi sunt situate în Mamaia Nord, partea din stațiune cunoscută pentru cluburi și viața de noapte.
O altă firmă către care au fost vândute terenurile este Seaview Advertising, cea căreia Radu Mazăre i-a oferit și monopolul afișajului stradal pentru 15 ani.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank