G4Media.ro

Decizia jurnaliștilor: Ediția de vineri a cotidianului Libertatea va găzdui un ultim…

Sursa foto: GSP.ro

Decizia jurnaliștilor: Ediția de vineri a cotidianului Libertatea va găzdui un ultim semnal tipărit al Gazetei Sporturilor / ”O dedicație și reverență pentru istoria Gazetei”

Ediția de vineri a ziarului Libertatea va găzdui un ultim semnal tipărit al Gazetei Sporturilor, realizat special pentru ca publicul să-și poată lua „la revedere” de la cel mai vechi ziar al sportului românesc, anunță GSP.ro.

Tirajul Libertății va fi suplimentat la toate chioșcurile de difuzare din țară.

Decizia vine după ce miercuri s-a anunțat că ziarul tipărit Gazeta Sporturilor nu va mai apărea, rămânând doar varianta online. Conform difuzorilor de presă, ultima ediție tipărită s-a epuizat repede la chioșcuri, iar cititorii s-au arătat supărați că nu au apucat să își ia „la revedere” de la publicație.

Ediția specială a Libertății de vineri va fi o reverență pentru cei 99 de ani de existență ai Gazetei Sporturilor și va conține atât știri de actualitate, cât și materiale despre istoria publicației sportive.

”Cititorii, supărați că nu și-au luat „la revedere”. Nici noi în redacție n-am știut. Începea o nouă zi de muncă. Colegii noștri tehnoredactori veniseră la redacție și se apucaseră de numărul de a doua zi. La prânz a sosit comunicarea oficială a trustului Ringier. Nu mai exista niciun număr a doua zi. Rămânem doar pe online.

Sute de mesaje au curs către redacție, în scurt timp. Unele de încurajare, unele de critică la adresa ziariștilor, dar aproape toate conțineau supărarea pentru că oamenii n-au apucat să-și ia ”la revedere” de la ziar. De aceea, redacțiile Libertatea și GSP au decis ca mâine, vineri, 3 noiembrie, ziarul Libertatea să publice și știrile de actualitate, dar să ofere și spațiu pentru istoria Gazetei Sporturilor”, scrie GSP.ro.

Gazeta Sporturilor, care ar fi împlinit 100 de ani anul viitor, este unul dintre cele mai vechi și apreciate ziare sportive din Europa.

Redacția Libertatea și cea a Gazetei Sporturilor spun că ediția de vineri reprezintă un omagiu pentru cititorii care au susținut ziarul sportiv timp de aproape un secol.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Să vină Drulă, mântuitorul, să-i salveze!