G4Media.ro

Decizia privind protocoalele secrete dintre Parchetul general și SRI, amânată pentru a…

Sursa Foto: Inquam Photos

Decizia privind protocoalele secrete dintre Parchetul general și SRI, amânată pentru a patra oară de Curtea Constituțională / Judecătorul Daniel Morar lipsește din motive de sănătate

Curtea Constituțională (CCR) a amânat joi, pentru a patra oară, pronunțarea deciziei privind protocoalele secrete încheiate în 2009 și 2016 între Parchetul general și Serviciul Român de Informații.

Motivul amânării este că unul dintre judecători, fostul șef al DNA Daniel Morar, lipsește invoncând probleme de sănătate, iar o decizie nu poate fi luată în lipsa lui.

Pronunțarea a fost amânată pentru miercuri, 19 decembrie, probabil ultima ședință a Curții din acest an. În aceeași zi este programată și o decizie privind legea inițiată de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu care prevede desecretizarea tuturor protocoalelor și care ar permite infractorilor condamnați definitiv să ceară revizuirea sentințelor (detalii aici).

CCR programase pentru azi, după trei amânări succesive, pronunțarea deciziei privind protocoalele secrete încheiate de Parchetul General și Serviciul Român de Informații.

Surse participante la dezbateri au declarat pentru G4Media.ro că discuțiile de până acum înclină spre o decizie majoritară de constatare a unui conflict juridic între Parlament și Parchetul General, dar fără ca această decizie să facă și referiri la o eventuală posibilitate de revizuire a sentințelor definitive date în dosarele în care au fost folosite probe obținute pe baza protocoalelor.

De această soluție majoritară de constatare a existenței unui conflict între Parlament și Parchet s-au distanțat însă doi dintre judecătorii CCR, Livia Stanciu și Ștefan Minea, au mai explicat sursele citate.

”Speța nu este una ușoară. Dezbaterile de până acum s-au concentrat pe o soluție de principiu, care să nu aducă prejudicii autorităților publice, care să închidă total orice idee de retroactivitate sau de revizuire a sentințelor”, au declarat surse participante la discuții pentru G4Media.ro.

Potrivit acestora, judecătorii constituționali au ridicat și problema vinovăției Parlamentului pentru faptul că s-a plâns la CCR în legătură cu protocoalele, dar vreme de aproape zece ani nu a făcut nimic în privința acestora deși ar fi trebuit să știe despre existența lor, având în vedere controlul pe care senatorii și deputații îl exercită asupra SRI.

”La unison, judecătorii au spus că există o culpă identificabilă a Parlamentului”, au subliniat sursele citate.

Sesizarea Curții Constituționale cu privire la protocoalele dintre Parchetul general și SRI a fost făcută pe 8 octombrie de către Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea i-a delegat pentru o zi atribuțiile de președinte al Camerei Deputaților special pentru acest demers la CCR.

Dezbaterea publică a avut loc în urmă cu două săptămâni, pe 28 noiembrie, cauza lui Liviu Dragnea fiind susținută chiar de către Florin Iordache în fața Curții Constituționale. El a susținut că Ministerul Public, prin protocoalele încheiate cu SRI, a readus justiţia de după 2009 la cea care se înfăptuia în perioada comunistă.

În schimb, Iuliana Nedelcu, reprezentantul Ministerului Public, a precizat în faţa judecătorilor constituţionali că activitatea Serviciului Român de Informaţii este verificată de către Parlament, iar dacă Legislativul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională, ar fi identificat din vreme situaţia sesizată la CCR privind protocoalele cu SRI (detalii aici).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. Numai treaba nu si-o face Parlamentul! Pacat ca e cazat in cladirea aceea solida….

    • Daca era mai subreda poate cadea la cutremur, cu ajutorul lu’ dumnezeu, cel datator de moaste, sau Domnului Scaraotchi, aka „Scara”, aka „Sca”

  2. Ce-am scris mai devreme e valabil si pentru CCR.

  3. Cam dubioasa aceasta imbolnavire.
    Banuiesc ca, ieri, Morar era sanatos tun, altfel CCR nu ar fi pus in discutie astazi aceasta problema daca ar fi stiut ca Morar este bolnav si din moment ce lipsa unuia dintre judecatori face imposibila luarea unei decizii.
    Cine stie ce l-o fi apucat, asa, peste noapte.

    • E vorba doar de prosteala poporului.

    • L-a sunat Base ,ala care l-a facut om,sa se mai gandeasca catre cine inclina balanta!

    • Bai fratilor, geme tara de doctori!
      Au plecat medici din tara cu zecile de mii dar sunt destui care pun diagnostice din tastatura.
      Nu nene, e sanatos tun lasa ca-i dau eu certificat de apt combatant.

  4. Daca ai FURAT in timpul protocoalelor este LEGAL ? !!
    Adica te-au pus protocoalele sa FURI ??
    Voi curtea constitutionala ce paziti ? HOTII !!

    • Da, de noaptea minții! Nu e vinovat cel care a fost filmat și înregistrat în timp ce fura cu vagonul ( nu cu sacul), ci cel care a înregistrat!!
      Ba mai mult, cel care a fost prins la furat trebuie mângâiat și consolat, plâns de milă, despăgubit, lăsat sa te fure in continuare!!!
      Mai trimite și o gașcă de interlopi sa te învețe minte ca data viitoare sa îl lași să fure in liniște, că nu ii place gălăgia, ci buna înțelegere între părți si să fii „ne-conflictual”, să nu îl mai pârâști la poliție sau procuratură…

  5. Poate avem noroc, pate Morar chiar are probleme de sanatate, poate sunt grave si scapam de sclavul asta

  6. Păi da, o dau pe 19, să nu ne tihneasca nici sărbătorile!
    În plus, lumea e plecată pe ici-pe colo (că mai are viață personală și copii), dau repede și OUGul, să ne ia pe nepregătite și anesteziați…daca Draknea fuge după, însă și-o ia cei rămași și pt el…
    Sper sa nu apuce să se bucure de nefericirea poporului și a oamenilor cinstiți, să crape in chinuri cu mana pe banii furați…