G4Media.ro

Decizie a Înaltei Curți: Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din…

Sursa Foto: adriannastase.ro

Decizie a Înaltei Curți: Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România a rămas fără pește în obiectul de activitate. Asociația este faimoasă pentru o parte dintre membrii săi, cum ar fi Adrian Năstase, Mugur Isărescu sau Florin Iordache

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în martie 2022, prin decizie definitivă, să oblige Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS) din România să elimine din statut orice referire la pescuitul sportiv. Hotărârea a fost luată în urma unui proces care a durat mai mulți ani și a fost intentat de Federația Română de Pescuit Sportiv (FRPS). Asociația este una dintre cele mai cunoscute în breslele de profil, printre liderii executivi numărându-se, de-a lungul timpului, Adrian Năstase, Mugur Isărescu și Florin Iordache.

În decizia din 31 martie 2022, judecătorii de la Înalta Curte au stabilit că doar federațiile sportive, înființate cu avizul Ministerului Tineretului și Sportului, pot să organizeze, conducă, controleze și supravegheze activitățile și competițiile dintr-o ramură sportivă, să asigure reprezentarea României în concursurile externe și în organismele internaționale.

Hotărârea a fost luată la solicitarea Federației Române de Pescuit Sportiv care a revendicat aceste poziții după ce a constatat că toate activitățile de mai sus erau doar atributul AGVPS, inclusiv calitatea de membru al Confederației Internaționale de Pescuit Sportiv (CIPS) și de organizator al unor campionate cu participare internațională. FRPS a avut câștig de cauză deoarece este autorizată de Ministerul Sportului, instituție pârâtă în dosar care a admis, în fața judecătorilor, faptul că dreptatea este de partea Federației.

”Așadar, pentru a nu se crea o confuzie în ceea ce privește domeniul de activitate, și având în vedere situația existentă în care ambele părți revendică organizarea de concursuri sportive și afilierea la Confederația Internațională de Pescuit Sportiv, însă doar reclamanta (FRPS n.r.) a obținut avizul Ministerului Tineretului și Sportului și este singura entitate recunoscută de legea sportului, în opinia tribunalului se impune admiterea cererii reclamantei (FRPS n.r.)”, se arată în decizia 743 din 31 martie 2022. ”Nu comentez decizia Înaltei Curți, dar, dacă nu vom avea drepturi peste pescuit sportiv, ne rămâne cel recreativ”, a declarat Ovidiu Ionescu, președintele AGVPS.

Unul dintre potențialele efecte ale hotărârii este de ordin financiar, miza fiind cotizațiile plătite anual de membrii AGVPS și ai celor afiliate. Conform președintelui FRPS, Ștefan Popescu, în România ar exista circa 200.000 de pescari care achită, în fiecare an, între 250 și 400 de lei. Lipsa de legitimitate a AGVPS ar duce la pierderea acestor bani, fondurile din pescuitul sportiv, susține Popescu, reprezentând mare parte din veniturile Asociației. O informație de pe site-ul AGVPS menționează că aceasta reprezintă interesele a 140 de asociații/ligi afiliate în care sunt înscriși ”peste 90% din pescarii cu domiciliul sau rezidența în România”.

Situația contabilă a AGVPS, prezentată pe site-ul Ministerului de Finanțe, indică faptul că, în 2020 și 2021, aceasta a avut venituri de câte 2,5 milioane de lei. Ștefan Popescu spune că a depus la instanță acțiune de a i se achita cotizațiile încasate de AGPVS ilegal în trecut. Pe de altă parte, și Ionescu spune că Asociația sa are de primit sume de bani de la Federație, existând un proces pe rol.

Alt efect îl reprezintă afilierea la Confererația Internațională și dreptul de organiza competiții. Chiar zilele viitoare, în Prahova, este anunțată desfășurarea unui campionat internațional de pescuit păstrăv, fiind așteptați participanți din circa 10 țări. ”Am notificat Confederația Internațională și mai multe instituții publice, cum ar fi Jandarmeria și Prefectura, că această competiție este ilegală”, a declarat Popescu. ”Este un campionat privat, nu are legătură cu calendarul Confederației”, a fost replica lui Ionescu.

Popescu afirmă și că, până în acest moment, AGVPS nu s-a conformat deciziei Înaltei Curți de a elimina pescuitul sportiv din statut, în ciuda notificărilor pe care i le-a trimis prin executor judecătoresc. El a precizat că, din cauza acestui refuz, a cerut instanțelor să dizolve AGVPS.

Urmașă a unei asociații de profil înființată în urmă cu peste 100 de ani, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România a fost readusă la viață după 1990, sub diferite forme și sub conducerea unor politicieni precum Sergiu Celac sau Bogdan Niculescu Duvăz, cea actuală fiind aprobată de judecători în anul 2000. O lungă perioadă, existența AGVPS a fost marcată de venirea la conducere a lui Asrian Năstase, premier între 2001 și 2004, acesta fiind cel care a obținut și includerea asociației în rândul celor de utilitate publică – mijloc prin care se pot obține, preferențial, finanțări de la bugetul public.

Printre membrii renumiți ai Asociației se mai află guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, care este și președinte de onoare și care a fost, timp de două mandate, președinte. Până în anul 2021, atunci când a fost numit președinte al Consiliului Legislativ, șeful AGVPS a fost Florin Iordache, ministru al Justiției în epoca Dragnea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Pai se putea ca gașca de banditi bolșevici PCR-USL să nu pună mana și pe patrimoniul AGVPS ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂
    Apropo, i-a scăpat ceva ? 😂😂😂😂😂😂😂😂
    Dormiți liniștiți … 😂😂😂😂

  2. Desființarea AJVPS este o mare bucurie. Niște jnapani care nu făceau decât să-și angajeze nora, ginerele, socrusău , vărsu, toată famiglia, pe bani nu tocmai puțini că de…prostul plătește. În SUA cumperi un bon de 25 dolari de la mall sau din Supermaket și pescuiești unde vrea mușchiul tău. La noi? Permis de Bacău, mai visezi pe Neamț, mai vreo taxă pe Iași, basca ceva pe Vaslui. Tot bani, și bani, și iar bani! O hoție pe față. La șomaj cu neamurile de la AJVPS. Moare o mafie- a pescarilor. E o mare bucurie! Uraaaaa!

  3. Numai incasau bani si nu faceau nimic, efectiv o organizatie capusa. Ce se intampla acum cu apele date in concesiune AJVPS-urilor asociate?

  4. Personalitati ale hotiei in Romania!

  5. Ăștia oricum doar încasau. Nu-i interesa de nimic altceva. Bara-bara cu toți braconierii, chiolhanuri pe banii pescarilor și cam atât.
    Plus tarife minim duble fata de alți operatori/asociații.

  6. Bibanul cauta crapul de Icre ( negre) in timp ce plevusca trebuia sa-i numere…ouale.)))

  7. Păcat, AGVPS-ul a picat pe mana unor snapani cu gândul doar la cati banii pe care ai pot fura din niște bălți deja braconate. Dacă FRPS iau și patrimoniul AGVPS și populează, amenajează bălțile pt a pescui decent ca în toată UE, adică C&R cu limita ca sa-i atraga pe pescari, ar fi bine.
    Din păcate sunt convins că tot patrimoniul o sa treacă în privat, cu taxe exsagerat de mari și cu paznici nesimțiți care stau în spatele tău ca și cum ai fi din start un hot

  8. Ne mai zice Bombo sa-i numaram ouale?

  9. A rămas bombonel fără pește?
    Își găsește altul!

  10. AJVPS este cum se spune, o relicva comunista, o capuasa, o sinecura a unoe mafioti. Dar vedeti cine e si cei ce i-au dat in judecata, FRPS, o alta mafie de aceasta data una strict personala…:)

    • Este o nedreptate faptul că Marceluș nu se află printre membrii…el chiar are experiență dovedită.

  11. Firu’ntins! ,,,de gît !!! ,la tot agvsp-ul.