G4Media.ro

Decizie a justiției europene cu implicații directe asupra imunității eurodeputaților: Aceasta devine…

Decizie a justiției europene cu implicații directe asupra imunității eurodeputaților: Aceasta devine efectivă din momentul alegerii, inclusiv pentru persoane aflate în arest, care trebuie eliberate pentru a-și prelua mandatul

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a luat o decizie în cazul unuia dintre liderii politici ai separatiștilor catalani, cu implicații directe asupra aplicării imunității tuturor eurodeputaților. Astfel, după cum a anunțat, joi, președintele Parlamentului European, David Sassoli, în plenul de la Strasbourg,  potrivit deciziei, imunitatea membrilor PE devine efectivă din momentul alegerii, inclusiv pentru persoane aflate în arest, care trebuie eliberate pentru a-și prelua mandatul.

„Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că mandatul Parlamentului este un rezultat al alegerii exprimate de alegători, iar o persoană a cărei alegere a fost constatată oficial dobândește în acel moment statutul de eurodeputat, deci dobândește imunitatea de europarlamentar. Protocolul în legătură cu privilegiile și imunitățile UE se aplică din momentul în care rezultatele alegerilor sunt declarate oficial”, a explicat David Sassoli.

Președintele Parlamentului European a explicat că, astfel, statutul de eurodeputat este dobândit din momentul declarării oficiale pe plan național a rezultatelor alegerilor europarlamentare.

Acest lucru înseamnă, a precizat Sassoli, că starea de arest care a fost impusă unei persoane care a fost aleasă ca eurodeputat „trebuie revocată pentru a-i permite deplasarea la Parlamentul European pentru a-și prelua mandatul”.

„Când autoritatea competentă consideră că arestarea trebuie menținută, după ce acea persoană a devenit europarlamentar, autoritatea competentă trebuie să solicite ridicarea imunității”, a subliniat președintele Parlamentului European.

„Solicit autorităților spaniole să se conformeze cu această decizie”, a încheiat David Sassoli.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene i-a dat câştig de cauză separatistului catalan încarcerat Oriol Junqueras în privinţa imunităţii de europarlamentar, considerând că statul spaniol ar fi trebuit să-i permită să iasă din închisoare pentru a-şi ocupa locul în legislativul european.

În decizia făcută publică joi, CJUE afirmă că, dacă justiţia spaniolă considera necesară menţinerea lui Oriol Junqueras în detenţie, ar fi trebuit „să ceară în cel mai scurt timp Parlamentului European ridicarea acestei imunităţi”.

Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat în octombrie condamnări între 9 şi 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017. Foşti membri ai guvernului catalan, fostul preşedinte al parlamentului regional sau preşedinţi ai unor organizaţii separatiste au fost judecaţi pentru organizarea la 1 octombrie 2017 a unui referendum pentru autodeterminare, interzis de către justiţie, urmat pe 27 octombrie de o vagă declaraţie de independenţă votată de parlamentul catalan.

Nouă lideri ai separatiştilor catalani au fost condamnaţi la închisoare pentru încercarea de a declara independenţa provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, interzis de guvernul de la Madrid. Alţi trei acuzaţi au fost consideraţi vinovaţi doar de nesupunere, faptă mai puţin gravă, pentru care nu vor fi închişi.

Toţi inculpaţii au fost achitaţi pentru cea mai gravă acuzaţie, cea de rebeliune.

Cea mai grea pedeapsă (13 ani de detenţie) a primit-o fostul vicelider al guvernului Cataloniei, Oriol Junqueras.

La momentul pronunțării sentinței, Oriol Junqueras se afla în detenție provizorie, postură din care a fost ales eurodeputat din partea Stângii Republicane din Catalonia (ERC). Justiţia spaniolă i-a permis lui Junqueras să candideze în timp ce acesta se afla în detenţie preventivă, dar a refuzat să-l pună în libertate pentru a participa la şedinţa de constituire a Parlamentului European.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Practic,daca exista interes, poti sa scoti din puscatie pe cine vrei.

    Curat murdar!

    • Fara penali in functii publice?

    • Nasol de troli. Trebuie să facă pe proștii iar ei se străduie. Adică, în Parlamentulu European intră ” cine vrei”. Iar „penalitatea” o stabilesc postacii mafiei PRO-PSD-ALDE că se pricep, fiind penali.

    • Din puscarie, nu. Din arest, da.

    • „bey”, # kondensatorilor, cum e cu „penalii „??

      uite asa interpretara UEss-istii legea numai ca sa ii elibereze pe separatistii basci

    • Îl doare la ”bască” pe trolul incult X-link de ”separatiști”. El e un funcționar analfabet de la luju, haznaua turnătorului la securitate dan voiculescu, preocupat doar de soata mafiei PRO-PSD-ALDE. De unde să știe el ce-s ăia ”basci”, ”tamili” și alte denumiri d-astea de-l fac să amețească.

  2. Un exemplu deosebit, acest parlament european. Nici macar nu e asa, de ochii lumii cum e la noi, imunitate pentru declaratii politice, e imunitate la orice, pur si simplu. Poate doar gripa sa nu tina cont de ea.

  3. Era întemnițat pentru libertatea Cataloniei, nu pentru corupție.

    • Doar ca ar fi trebuit sa se mentioneze ca este vorba de condamnari politice nu despre orice borfas care a jefuit banul public si pe urma partidul il pune pe listele de alegeri la PE si iese sa reprezinte cu cinste tara mama.
      Stati sa vedeti urletele latrinelor si guitaTV ca trebuie sa ne „aliniem” la normele europene. Nu m-ar mira sa intre vreo propunere de lege a lui ciordache si soferul care sa fie trecuta in regim de urgenta.

    • Nu era pentru libertatea Cataloniei. Catalonia are si avut toata libertatea posibila. Au pana si parlamentul lor. Era pentru colaborare cu spionajul rus.

  4. va dati seama cat va costa un loc eligibil pe lista psd?!
    veorik a ajuns europarlamentar in 2008 cu doar 224.000 lei:
    https://newsweek.ro/politica/viorica-dancila-a-platit-224000-de-lei-la-psd-ca-sa-ajunga-in-pe-avea-salariu-de-24000-lei-pe-an

  5. s-a scos buldogul blaga, va primi de la mosul o prescriptie.

    • Aa și „buldogii” mafiei PRO-PSD-ALDE s-au „introdus” sau cum? Ori ei pot doar să se „intromisioneze” prin metode specifice și măsuri operative, ca pe vremuri?

    • B@nu, noapte buna cacanarule!

    • Ștoarfa asistată o fi ”doamna Mia”, de răspunde la ”noapte bună”? La cât e de imbecil trolul, n-ar fi de mirare.

  6. Ce ghinion pe Dracnea!!! DAca stia, candida si el la eurosparlamentare!!! Si acum poate era liber!!!!

    PS. Si dupa ce se termina mandatul, respectivul se va intoarce la puscarie? Sau va solicita azil politic in Belgia????