G4Media.ro

Decizie finală: Condamnatul pentru corupție în România și fugar la Chișinău, Cristian…

Decizie finală: Condamnatul pentru corupție în România și fugar la Chișinău, Cristian Rizea, nu poate participa la alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova

Recursul fostului deputat PSD, Cristian Rizea, a fost respins vineri de către judecătorii Curții Supreme de Justiție de la Chișinău, astfel acesta nu va putea participa la alegerile parlamentare programate duminică în Republica Moldova.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de către Partidul Politic NOI reprezentat de președintele partidului Vladimir Dachi și de către Mihai Cristian, în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil,” se arată în decizia CSJ. 

Rizea depuse un recurs care însă a fost respins de magistrații CSJ, iar decizia este irevocabilă.

Rizea s-a făcut remarcat în această campanie electorală pentru parlamentare din Republica Moldova prin aparițiile sale TV, acolo unde a vorbit de necesitatea apropierii Republicii Moldova de Rusia. Rolul său a fost de a se asocia imagologic cu cel mai puternic partid pro-european de la Chișinău, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), mimând o adversitate față de liderul prorus al socialiaștilor, Igor Dodo și oligarhul fugar, Vlad Plahotniuc, după ce ambii au contribuit la aducerea și păstrarea sa în siguranță la Chișinău departe de justiția din România. 

Fostul pesedist a fost înscris inițial în cursă de Partidul NOI, condus în trecut de colonelul de poliție Victor Alexeev, fost șef al PSD Moldova și fost secretar de stat în Ministerul Românilor de Pretutindeni. 

ÎCCJ l-a condamnat pe Rizea, în data de 18 martie 2019, la închisoare la patru ani și opt luni cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

Foto: Cristian Rizea în timp ce mergea la audiere la DNA. Sursa/G4media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Rusii ataca Moldova prin Romania.

  2. Pana si moldovenii isi bat joc de justitia din Romania, protejandu-l in continuare pe paduchele ala de Rizea si refuzand sa-l extradeze.
    Sa se uneasca moldovenii intre ei, dar mai mult nici vorba!

    • Ascultă nu vrea nimeni unire cu Romania nu are sens, voi sunteți săraci ce aveți nevoie de noi încă și m-ai săraci, în privință lui Rizea are cetățenie Moldovenească nu poate fi extrădat. Poate fi judecat în Md vedem după 11 poate se schimbă ceva, vezi că fuge el și din Md

  3. @Radu

    „Igor Dodon i-a retras cetățenia fugarului Cristian Rizea.
    Decretul semnat de președintele Igor Dodon a fost publicat marți în Monitorul Oficial al Republicii Moldova” (03.11.2020)

    Sputnikar prostanac!