G4Media.ro

Decizie istorică: Google, amendat cu 10.000 de lei de CNCD pentru că…

Decizie istorică: Google, amendat cu 10.000 de lei de CNCD pentru că nu a schimbat denumirea ”Catedrala Prostirii Neamului” pe Google Maps. Motorul de căutare, obligat să își modifice homepage-ul prin publicarea deciziei / Patriarhia salută decizia

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat Google România pentru că nu a luat nici o măsură de schimbare a denumirii din ”Catedrala Prostirii Neamului” în Catedralei Mântuirii Neamului pe aplicația Google Maps, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

  • UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a salutat decizia CNCD:
    „Nu putem decât saluta dreapta, deci fireasca hotărâre a CNCD, precum și inițiativa pe care a avut-o anterior dl Cristian Jura, distins membru al acestei instituții. Le mulțumim tuturor celor ce au luat atitudine împotriva unui abuz intolerabil, a unei ofense la adresa Bisericii și, punctual, la adresa Catedralei Naționale. Sesizarea vulnerabilităților unor importante sisteme informaționale, oricui ar aparține acestea, precum și sancționarea pasivității față de o asemenea sesizare, este un gest moral de normalitate civică. Asemenea vulnerabilități informatice, mai ales când ele apar la un nivel atât de înalt, pot periclita imaginea oricărei alte instituții, deci sunt total inacceptabile, remedierea lor fiind o datorie.”

CNCD a decis că fapta Google reprezintă o faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Mai mult, Google România e obligată să publice un rezumat al hotărârii cu link pe prima pagină a site-ului Google, varianta în limba română, timp de 10 zile. Se recomandă ca în viitor Google București să informeze acționariatul privind situații similare, să traducă codul de conduită și în limba română, totodată să accesibilizeze sistemul de raportare (inclusiv în limba română).

Este pentru prima oară în România când o instituție publică cere Google să își schimbe prima pagină – fie și prin publicarea deciziei administrative a CNCD.

La începutul lunii mai 2020, denumirea “Catedrala Mântuirii Neamului” a fost schimbată pe Google Maps, noul nume fiind “Catedrala Prostirii Neamului”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a criticat dur această situație la acel moment, spunând că ”Recentul atentat pe Google Maps asupra numelui „Catedralei Naționale”, ridicată în memoria celor mai buni dintre oamenii acestei țări, eroii ei, este încă o probă a urii unora care, cu sau fără voia lor, ajung să compună câteva nuclee ideologice dur anticreștine / antiortodoxe din România (…) Toți acești mici și ridicoli autoimprovizați dumnezei de carton ideologic sunt suicidar animați de principiul distrugerii ordinii morale personale și publice țesute și hrănite de creștinism. Hristofobia unor oameni care ajung să comită gestul de a modifica hoțește pe Google Maps numele unui edificiu pe care Biserica Ortodoxă cu sprijinul firesc al Statului Român îl ridică in memoria tuturor eroilor din istoria acestei țări creștine, indică o periculoasă patologie morală care face deja foarte mult rău Europei și lumii civilizate de creștinism de-a lungul a două milenii”.

.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

54 comentarii

  1. Nu inteleg unde a gresit Google. A spus doar adevarul.

    • Recunosc CNCD, am si eu o parte din vina…

      Pentru cine mai doreste, cine mai pofteste, intrati pe maps.google.ro, va duceti la catedrala cu turnulete aurite si clopete cu efigia preafericitului, si aveti dreptul sa sugerati o modificare. Se poate modifica numele, site-ul, numarul de telefon..

    • zic si eu, daca as afla unde stai si l-as ruga pe google sa marcheze locul ca apartinand „inteligentului” poporului, ce ai zice? hai sa jignim pe toata lumea doar ca am eu o parere diferita…

    • E de ajuns sa citesti jumatate din comentariile de mai jos, ca sa realizezi in ce tara traim, cei care mai ieri sustineau pe site cu tarie oroarea votarii in parlament a faptului ca nu se va putea vorbi in scoli despre identitatea de gen, aceasta mare discriminare la adresa a unui numar „mare” de subiecți, vin astazi si ii fac prosti, inculti, mizeri pe credinciosii ortodocsi, vreo cateva milioane.
      E dureros ce se intampla, as fi apreciat mai mult daca ne-am fi aparat valorile, chiar daca nu credem in ele, este vorba despre IDENTITATEA DE TARA, pe care am pierdut-o, din cauza ignorantei, inculturii, etc.

    • @Corect: Ai dreptate („corect”..), dar macar o facem pe banii nostri. Catedrala Prostiei Neamului este construita din „donatiile” contribuabilor romani, pe care nu i-a intrebat nimeni. Prea-fericitii, cuviosii, credinciosii, pupatorii de moaste.. n-au strans nici 10% din banii necesari pentru a ridica monstruozitatea aia. Deci putem sa-i punem ce nume vrem noi, ca e a noastra, nu a habotnicilor ortodocsi. Daca vor catedrala, sa si-o faca pe banii lor.

  2. nu ar fi mai ok sa o scoata definitv de pe harta?

  3. Uau, Corectitudinea politică și Miliția gândirii, plus Moartea ironiei cu efect social își dau mâna într-o horă a ridicolului.
    Bine am revenit în Absurdistan!
    Chiar asta era o urgență pentru CNCD?
    Am și eu o toaletă în curte pe care e un afiș cu titlul: Parlament. Dacă îl schimb cu CNCD, oare o să fiu amendată? Mulțumesc pentru răspuns.

    • Poți să schimbi denumirea wc-ului în casă de toleranță

    • Nu poate, „casa de toleranta” e corpul principal de cladire unde locuieste Mia.

    • 👍👍👍🤣🤣🤣❤️

  4. Romania tot dictatura a ramas, „nu insulta stapanirea tarii!”

  5. Trebuie înlocuit cu Catedrala Mântuirii Neamului Prost

  6. „Biserica Ortodoxă cu sprijinul firesc al Statului Român îl ridică in memoria tuturor eroilor din istoria acestei țări”

    pe bune? si eu care credeam doar ca BOR sunt doar niste grandomani care se plimba cu „mertane” si nu le mai ajung banii

  7. Uffff… Legiuitorul roman nu a luat in calcul ca va avea de clienti si d-astia cu bani ! :)))))))

    PS. Nici nu stie CNCD ce „dusman” tocmai si-a facut ! Desi, fiind o gaza atat de mica, poate ca nici nu o observa !

    PPS. De urmarit ! :))))

  8. Pfiu, ce se agită stangisti pe aici

  9. crapa stangistii … ohoho ce bucurie! Cum se spune mai nou: leftism is a mental illness

    • Ai reusit sa te corectezi…!? E ceva…

    • Sa imparti lucrurile si lumea in -isms e o problema psihica domnu meu extremist

    • Boss, vezi ca poti sa fii anti-biserica si de dreapta in acelasi timp.

    • @Scaraotchi – pardon, cred ca opiniile sunt diverse, nu stiam ca trebuie sa ai numai o anumita coloratura.

      @domnului rom, refuz sa fiu etichetat, e problema dumitale ce interese promovezi, nu ma cunosti, nu te cunosc. Dar pot sa mi dau seama e ca faci parte dintr-o minoritate, faptul ca ai ajuns pe aici te pune intr-o oarecare elita etnica – minoritar in minoritate ;). Oare nu de asta se plang romii ca sunt etichetati ca hoti si mai stiu eu ce? Vezi poate daca ai incuraja un discurs echilibrat, ai avea ceva rezultate … pacat ca nu prea se vad rezultatele … promovezi aceeasi gandire de care te plangi. Asta e discursul minoritarilor: nu avem, nu ni se da, e de vina x pentru ce am facut eu, etc.

      @Alex – nu vad legatura, serios … ce treaba are orientarea politica cu bunul simt? Poti sa fii de dreapta si sa fii nesimtit sau de stanga si sa fii la fel de nesimtit? Nesimtire multa in lumea asta … iar asta se vede f usor cand incerci sa iti bati joc de ceea ce au facut altii. As vrea sa vad vreo organizatie din asta vocala care promoveaza un proiect de magnitudinea catedralei asta si ca-i si iese… geopolitica, dar nu inteleg multi.

  10. Cred ca era vorba de cladirea Parlamentului, de fapt!

  11. ia uite ca exista prostie si la google. Hai ca-i baga in sedinta!

  12. Un psihiatru, citind mesajul dlui Bănescu, și-ar face cruci largi la parcurgerea unui text de o așa violență verbală și intenționat ofuscat-neologic: ură, anticreștin, antiortodox, suicidar, distrugere, hristofobie, patologie, rău. Oare ce diagnostic i-ar pune? Cu riscul să-și ia o amendă?
    Oare pe episcopul Șpagoveanu sau Snagoveanu (nici nu mai știu cum îl cheamă), îl denunță careva (în primul rând superiorii lui), pentru insultarea lui Hristos, cu a lui Înviere second hand?

    G4Media, lăsăm lațul să se strângă așa ușor?

  13. Nu e discriminare. In fapt discriminarea inseamna altceva. Totodata Google nu este responsabil de ceea ce fac utilizatorii.

    Pentru o astfel de situatie, Google ar fi bine sa dea in judecata CNCD si sa ceara ca suma de 10 000 de ron sa-i fie achitata in forme egala de la cei 8 membri care au luat decizia asta in CNCD.

    Iar pentru cei care nu inteleg ce inseamna discriminarea sa verifive in DEX.

    CNCD sa ofere explicatii in instanta, unde si cum a fost dezavantajata Catedrala Mantuirii Neamului prin redenumire.

    Cum este reprezentata Catedrala Mantuirii Neamului? Catedrala este o persoana? O adunare de persoane?

    O cladire sufera de discriminare?

    • Se pare ca in momentul in care se discuta de discriminare fata de oameni sau grupuri sociale marginalizate sar impotriva lor aceeasi oameni care incearca sa protejeze monumentele care simbolizeaza subjugare.
      Interesant e putin spus.

  14. Hehe, cncd is flexing :))
    Mictionez pe catedrala prostirii neamului, acest exponent al mizeriei, imposturii și ipocriziei…

  15. CNCD este noua cenzura! Au murit atatia oameni in decembrie 1989 ca sa fie inlocuita cenzura comunista cu cenzura CNCD.

    • cred ca intelegi diferit unele lucruri…
      te pot jigni fara niciun motiv, asta inteleg eu.

    • @Florin, de acord. Cei de la CNCD sunt atat de prosti incat nu stiu cu functioneaza internetul.
      Daca ar fi trimis cerere catre Google pentru modificarea acelui nume iar Google ar fi refuzat, putea fi facut vinovat Google.
      In cazul de fata, amenda ar trebui sa mearga la userul care a facut modificarea sau propunerea. Avand in vedere ca aceasta catedrala nu este inca deschisa, nu e un loc public, Google ar putea detine prea putine referinte ca sa o valideze si a luat drept buna modificarea propusa de userul respectiv (care cel mai probabil are level de local guide, cu un numar mare de review-uri si contributii de buna credinta) .

  16. Tocmai aici e problema, ca Google nu scrie nimic de rau NICIODATA despre sinagogi. Asta e definitia discriminarii.

  17. Să ne rugăm la Jebus pentru bunăstarea și sănatatea neamului cum zice popa, căci după cum vedem, avem și bunăstare si sănătate….e clar că Jebus e interesat numai de românași.

  18. De Google Romania ai auzit? Are vreo 14 angajati si multi sunt romani, asa ca au si ei dreptul, ca noi toti, la zeflemea la adresa BOR, ca doar n-or sa stea crispati si tristi cat e ziulica de lunga…

  19. Postache. Incepi sa suni din ce in ce mai mult a un dictator.
    Dar nu pot sa zic ca nu imi place ca incepi sa iti expui valorile morale. Chiar ma bucur.

  20. Ce zici de libera exprimare? Dar dreptul de a critica? Este biserica atât de nesigură cu privire la credințele ei? Biserica nu ar trebui să obțină o perioadă de sprijin de stat. Există o separare între cei doi dintr-un motiv! În ceea ce privește „civilizația” Europei de peste 2 milenii, vă rugăm să ne oferiți câteva exemple. Pot oferi o mulțime care arată contrariul. Genocidele, crimele, asuprirea dată de biserică sau cu binecuvântarea ei tacită, reprimarea cunoașterii. Chiar și astăzi negarea drepturilor LGBT de către biserică. Poate că patriarhul ar trebui să-și petreacă mai mult timp gândindu-se cum să îndrepte greșelile bisericii, mai degrabă decât banalități, cum ar fi o schimbare de nume pe Google. Gândiți-vă cum să construiți mai multe spitale și nu biserici, despre ușurarea sărăciei și ajutorarea săracilor. Asta ar fi făcut răscumpărătorul. Nu este de mirare pentru un eveniment non-like.

  21. Nu vad logica prin care Google ar trebui sa-si modifice ” Homepage-ul ” . Gandeste careva aici ?

  22. Sper sa se anuleze amenda in instanta.
    Toate faza e de un cre(s)tinism alarmant.

  23. To’arșu Ignoramus
    Pana și vecinul matale sau eu sau d-ta putem merge acolo sa editam orice nume de pe harta Romanicii dumitale, intelegi?
    Asa sunt făcute hărțile alea, sa fie completate sau modificate de utilizatori, ca Wikipedia de altfel, ca Goagălu’ nu prea știe românește iar cei ce lucrează pt el in varianta românească sunt la fel de eficienti ca bugetarii romani, pricipisi?
    Nu ei au modificat, ci oarece licean mult mai inteligent d-ta, care înțelege Internetul si Goagălu’ cum n-o sa-l intelegi matale in veci.
    Asa ca mai lasa limba de lemn, ca suni ca o toaca patriotarda de vecernie… mai invata câte ceva despre tehnologie și ce sunt site-utile interactive .

  24. Deci românii au pierdut terenul de sub catedrală și o sumă imensă de bani – totul către ONG-ul BOR.

    CATEDRALA PROSTIRII NEAMULUI mi se pare denumirea CORECTĂ !!

    Niște șmecherași au dat o mare ȚEAPĂ neamului ăsta prost. Neam care n-are nici măcar dreptul să-i dea un nume care să reflecte adevărul și din care să invețe ceva pentru viitor….

  25. ”Catedrala Prostirii Neamului”
    Foarte bine spus. Felicitari GOOGLE.!!!!!!!!!!!!!

  26. Felicitari Google!!!

  27. Cei de la Cenecede au vazut Catedrala Prostirii Neamului si-au sarit de fuund in sus.
    N-au vazut, insa, ca acelasi Goagal a pastrat, de o gramada de vreme, schimbarea facuta de un mic tampit: parcul Romulus, din sectorul 3 din Bucuresti. Si strandul Romulus & Nicolas. Si au sters parcul Titan, anterior numit tot…parcul Romulus. Si cateva statii de benzina Petrom, numite… tot Romulus. Si o gramada de magazine din mall-ul Parleic, numite, cum altfel?, Romulus!
    Practic, mare parte din Balta Alba din Bucuresti se numea Rromulus.

    Pe-astea nu le-a vazut stimabilul Cenecede, sa i le impute lui Goagal, probabil is pentru ca de acolo nu ieseau banii. A vazut insa Catedrala Sarmei, si a raspuns imediat la comenzile marelui crestin BANescu.

    Fuck you, CNCD! Fuck you, BOR! Fuck you, toti cei care aplaudati aceasta actiune!
    Nimeni nu va insulta religia, talibanilor! Singurul insultat in toata povestea asta e SRL-ul ala al PreaHlizitului Danut, pe numele lui de fata BOR. Si care n-are ABSOLUT NICIO LEGATURA cu religia crestina! Asa cum n-aveti nici voi, de altfel!
    Voi jigniti notiunea de crestin intitulandu-va astfel!

  28. @Deanna Nu oricine poate edita orice. Cand dai zoom out, jumatate din cele 10 repere din Bucuresti sunt Idolatreca Jdoveasca, Idolatreca Armeneasca samd Ia incearca o editare glumeata la numele sinagogilor din inima Bucurestilor, sa vezi ce zice google maps, si in cate minute e militia la usa.

  29. Cind mergi la biserica sa nu uiti sa iti iei porumbul cu tine.

  30. Mama,iti dai seama? 10.000 lei..pff, cred ca aia de la Google sunt mega socati acum. Cand o sa ajunga amenda la dept. financiar Google cred ca or sa aiba un soc. Nu au mai innumarat atat de putini bani de cand a fost lansat google.com.

    • Nici nu stiu daca sa te felicit c-ai stiut, totusi, sa scrii corect „innumarat”, sau sa te intreb in ce dictionar de arhaisme ai gasit forma…
      Stii, noi astia nascuti mai ieri-alaltaieri, folosim verbul „a numara”. „A innumara”, chiar daca e corect sintactic, nu se mai foloseste.

    • Multumesc pentru lectia de gramatica, am sa invat sa scriu corect gramatical data viitoare.
      Macar pot schimba asta la mine dar tu, imi pare rau pentru tine si cei ca tine care doar asta urmaresc.

      Vezi ca sunt carti de psihiatrie unde sunt ANALizati cei ca tine. Poate te regasesti pe acolo si incepi sa iei un tratament.

    • Tu poti schimba nu stiu ce la tine, dar eu… ce?
      Scrie-ti ideile pe o foaie de hartie inainte sa te apuci sa vorbesti, ca vad ca-ti uiti ideile.

      Cat despre recomandarea cu cartile de psihiatrie, mersi. Doar sa-mi zici cum anume ai fost tu ANALizat, ca sa evit tratamentul ala. E clar ca nu merge, tu esti dovada graitoare.

      Acum lasa gargara si comenteaza pe subiectul BOR. Esti de acord cu ei, sau nu. Da-i drumul!