Declarația de la Porto: Liderii UE se angajează să pună educația în centrul acțiunilor politice, să sprijine tinerii și să susțină salarii echitabile / Documentul se referă la promovarea egalității „pentru fiecare individ”, în locul egalității de gen
Membrii Consiliului European au adoptat, sâmbătă, Declarația de la Porto cu privire la chestiuni sociale și care prezintă viziunea lor pentru tranziția digitală, verde și echitabilă a Europei.
Liderii europeni consideră că, pe măsură ce Europa se redresează treptat după pandemia de COVID-19, prioritatea va consta în trecerea de la protejarea locurilor de muncă la crearea de locuri de muncă.
„Punerea în aplicare a principiilor Pilonului european al drepturilor sociale va fi esențială pentru a se asigura crearea de locuri de muncă mai numeroase și de mai bună calitate pentru toți, în cadrul unei redresări favorabile incluziunii. În acest sens, ar trebui asigurat progresul activităților relevante cu sau fără caracter legislativ de la nivelul UE și al statelor membre”, precizează textul Declarației de la Porto, publicată de Consiliul European.
Membrii Consiliului European se angajează să pună educația și competențele în centrul acțiunii lor politice.
„În același timp, schimbările legate de digitalizare, de inteligența artificială, de telemuncă și de economia platformelor vor necesita o atenție deosebită în vederea consolidării drepturilor lucrătorilor, a sistemelor de securitate socială și a securității și sănătății în muncă”, mai precizează documentul.
În ceea ce privește reducerea inegalităților și combaterea discriminării, documentul vorbește de promovarea egalității și echității „pentru fiecare individ”, formula de compromis la care s-a ajuns după ce Polonia și Ungaria s-au opus sintagmei „egalitate de gen”.
Termenul „gen” se regăseşte în continuare în text, dar cu referire la diferenţele în materie de salarizare, pensii sau locuri de muncă.
„Vom intensifica eforturile de combatere a discriminării și vom depune eforturi active pentru a elimina disparitatea de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, remunerarea și pensiile, precum și pentru a promova egalitatea și echitatea pentru fiecare individ din societatea noastră, în conformitate cu principiile fundamentale ale Uniunii Europene și cu principiul 2 al Pilonului european al drepturilor sociale”, precizează Declarația de la Porto.
Un alt punct al Declarației se referă la susținerea unor „salarii echitabile”, lupta împotriva excluziunii sociale și a sărăciei, combaterea sărăciei în rândul copiilor.
„Vom acorda prioritate acțiunilor de sprijinire a tinerilor, care au fost deosebit de afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19. Aceasta a perturbat profund participarea lor pe piața muncii, precum și planurile lor de educație și formare”, se mai angajează liderii din UE.
Sursa foto: European Union
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii