G4Media.ro

Declinul populaţiilor de pinguini ar putea avea impact major negativ asupra circuitului…

sursa foto: Unsplash

Declinul populaţiilor de pinguini ar putea avea impact major negativ asupra circuitului fierului în Oceanul Antarctic

Declinul populaţiilor de pinguini ar putea avea impact asupra circuitului fierului în Oceanul Antarctic şi, ca atare, asupra capacităţii oceanului de a capta CO2 din atmosferă, potrivit unui studiu publicat marţi, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

Fierul este un element crucial al ecosistemelor din Oceanul Antarctic fiind sursă de nutrienţi pentru fitoplancton (planctonul vegetal). Studiul, publicat în revista Nature Communications, subliniază rolul esenţial al pinguinilor, care consumă krill (plancton animal bogat în fier) şi fertilizează prin dejecţiile lor apele meridionale.

Cercetătorii au calculat volumul excrementelor, denumite şi guano, produse de o colonie de pinguini antarctici din Insula Decepţiei, situată în largul Peninsulei Antarctice, prin procesarea imaginilor realizate de drone cu ajutorul inteligenţei artificiale. În urma analizei chimice a acestui guano, a fost descoperită o concentraţie de fier foarte mare, de ordinul a trei miligrame la gram.

Extrapolând aceste date la ansamblul speciei, autorii estimează că pinguinii arctici, una dintre speciile de pinguini cu cea mai numeroasă populaţie, reciclează circa 521 de tone de fier în fiecare an.

Dacă acest lucru îi transformă, potrivit autorilor, într-unul dintre contribuitorii ”majori” la circuitul fierului, contribuţia lor este la jumătate în comparaţie cu acum 40 de ani, întrucât populaţia acestora a fost înjumătăţită începând din anii 80.

Oceanele captează în fiecare an o treime din dioxidul de carbon (CO2) emis în atmosferă, în special graţie activităţii de fotosinteză a fitoplanctonului. În regiuni precum cea a Curentului Antarctic de Vest, dezvoltarea lor este limitată de disponibilitatea redusă a unor micronutrienţi precum fierul.

Balenele sunt cunoscute pentru rolul lor în eliberarea fierului în urma consumului de krill, însă un impact similar al păsărilor marine precum pinguinii nu a fost încă studiat.

Spre deosebire de balene, care traversează diferitele regiuni oceanice, pinguinii îşi duc viaţa limitaţi la ecosistemele Oceanului Austral: mai exact, în cazul pinguinilor arctici, în peninsula antarctică şi în insulele din apropiere.

”Aceştia contribuie la reciclarea fierului, mai concentrat în acest regiuni”, a estimat Oleg Belyaev, autorul principal al studiului, cercetător la Institutul de ştiinţe marine din Andaluzia (ICMAN).

Din cauza diminuării populaţiei acestei specii în urma schimbărilor climatice, autorii sunt îngrijoraţi în ceea ce priveşte un posibil dezechilibru al ecosistemului Oceanului Austral şi al capacităţii sale de a capta CO2 din atmosferă. ”Este vorba, odată cu această cercetare, de conştientizarea importanţei ecologice a acestor păsări marine”, a mai spus Oleg Belyaev.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...