G4Media.ro

Decontarea celor 11.000 de teste PCR pentru bucureșteni, dezbătută luni în Consiliul…

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Decontarea celor 11.000 de teste PCR pentru bucureșteni, dezbătută luni în Consiliul general al Capitalei

Consiliul General al Capitalei se întruneşte în şedinţă luni, de la ora 11,00, pe ordinea de zi figurând nouă proiecte de hotărâre, printre care și decontarea a 11.000 de teste PCR pentru bucureşteni, transmite Agerpres.

Printre proiecte se mai regăsesc și depunerea unor cereri de finanţare pentru dotarea spitalelor, precum şi încheierea unui acord de cooperare cu o asociaţie, pentru abonamente de lectură online de până la 3,4 milioane lei.

Proiectul privind testele PCR se va derula pe parcursul anului 2020 şi se va adresa unui număr de 11.000 de beneficiari. Bugetul alocat este de 2.233.000 lei, dintre care 2.200.000 lei reprezintă sprijinul financiar acordat, 30.000 lei – realizarea unei aplicaţii online de înscriere în cadrul proiectului şi 3.000 de lei – hosting aplicaţie online.

De asemenea, proiectul urmează să fie implementat prin intermediul unor unităţi sanitare publice şi/sau private afiliate, în conformitate cu procedura operaţională de afiliere a entităţilor publice şi/sau private existente la nivelul ASSMB.

În cazul în care se adoptă, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va elabora regulamentul privind implementarea proiectului în termen de cinci zile de la comunicarea hotărârii.

Sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Noul Radet are datorii de 400.000.000 (patru sute milioane) lei catre Elcen, iar Fifi arunca cu banii pe fereastra.
    Fifi!!! The winter is coming, fata! Plateste-ti datoriile, ca la iarna chiar o sa iasa lumea sa te linseze!

  2. E simplu, un test = un vot. Votati cu hotii, ei au grija de sanatatea voastra si va dau si caldura ieftina la iarna!