G4Media.ro

Defrișările de pe Valea Oltului au scos la iveală resturile zidului Turnului…

Sursa foto: Turnul Sfatului

Defrișările de pe Valea Oltului au scos la iveală resturile zidului Turnului Spart de la Boița /  Vechiul zid al vamei dintre Transilvania și Valahia poate fi văzut de trecători /„Deși pare la îndemână de vizitat, înainte era destul de greu”

Lucrările de defrișare pentru care circulația a fost restricționată pe timp de o lună pe Valea Oltului au scos la lumina zilei și o parte din restul ansamblului care compunea fortificația medievală de la Boița, relatează Turnul Sfatului.

Construit în secolul al XVI-lea, ansamblul Turnului Spart de la Boița era vizibil pentru trecători în special prin ruinele care mai dăinuie pe malul drept al Oltului. În cadrul lucrărilor de defrișare executate în vederea studierii terenului pentru viitoarea autostradă Sibiu – Pitești (lotul 2), muncitorii au îndepărtat vegetația de pe versantul aflat vizavi de Turnul Spart, astfel încât și resturile zidului care compunea fortificația pot fi văzute de trecători.

„Pentru prima dată văd cum trebuie și restul construcției ce făcea parte din complexul turnului de la Boița. Deși pare la îndemână de vizitat, înainte era destul de greu de făcut acest lucru din cauza vegetației şi a terenului înclinat. Acum e posibil pentru că s-au efectut lucrări de defrișare necesare construirii autostrăzii A1 Sibiu – Pitești. Zidul pornea de pe coasta muntelui, cu un pasaj boltit la nivelul drumului şi prelungit dincolo de turn până în albia Oltului”, semnalează Laurențiu Cuțaru, un pasionat de istorie care a fondat proiectul Țara cu balauri.

Zidul nu afectează în vreun fel culoarul autostrăzii.

Monument istoric de importanță națională, Turnul Spart face parte din a patra fortificație medievală din complexul de apărare a Turnului Roșu, conform datelor din Monografia istorică Boița, volum publicat în 1990.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „Fi-v-ar turnu`, darama-l, da-l dreaq….”. Prea complex ptr ciolaci.