Delegație americană, în vizită în Venezuela / SUA încearcă să izoleze Rusia după invazia din Ucraina
Oficiali americani cu rang înalt au mers, sâmbătă, în Venezuela pentru a se întâlni cu guvernul lui Nicolas Maduro, Washingtonul încercând să izoleze Rusia după invazia din Ucraina, informează News.ro, care citează Le Figaro și The New York Times.
Invazia de către Moscova a Ucrainei a determinat Statele Unite să acorde o atenţie mai mare aliaţilor preşedintelui rus Vladimir Putin din America Latină, notează publicaţia, citând surse sub protecţia anonimatului.
Purtătorii de cuvânt ai administraţiilor preşedintelui american Joe Biden şi venezuelan Nicolas Maduro nu au răspuns solicitărilor de comentarii ale agenţiei France Presse pe această temă.
Statele Unite au întrerupt relaţiile diplomatice cu Venezuela după ce preşedintele Maduro a fost reales în 2018, într-un vot considerat pe scară largă drept fraudulos. Washingtonul l-a recunoscut apoi pe liderul opoziţiei Juan Guaido, pe atunci preşedintele parlamentului, când s-a declarat preşedinte interimar în ianuarie 2019. Statele Unite au impus Caracasului o serie de sancţiuni în încercarea de a-l forţa pe Maduro să părăsească puterea.
sursa foto: Facebook/ Nicolas Maduro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu