Demisie-protest la Institutul Cultural Român din Londra, după ce coaliția PSD-PNL a pus-o șefă pe Catinca Nistor. Ea a susținut fals că a absolvit London School of Economics și nu a putut formula două obiective ale mandatului / Catinca Nistor e fiica unui mare șef mason
Roxana Dumitrache, angajată a Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, pe care l-a și condus interimar, a anunțat că pleacă din instituție în semn de protest față de numirea ca șefă a Catincăi Nistor (foto), fiica actorului Stelian Nistor, mare lider francmason.
”Am ales să plec din echipa ICR Londra și simt că e un gest moral necesar (…) Nu pot coabita intelectual și moral cu oameni în care nu cred. Nu pot să ,,fac echipă” cu oricine și în orice context. Mai mult, eu am absolvit LSE și nu aș face caz de asta, e ridicol, dar nu voi lucra cu oameni care au prejudiciat imaginea unei școli mințind în CV despre studiile lor. Nu cred că LSE e un test de conștiință, dar sunt aproape sigură că absolvenții LSE pe care îi cunosc nu ar minți în veci în CV-urile lor sau în audieri publice. Pentru ca a trișa te descalifică moral definitiv oricâte tumbe ai face după”, a scris Roxana Dumitrache pe Facebook.
Ea se referă la numirea de către coaliția guvernamentală PSD-PNL-UMDR a Catincăi Nistor la șefia ICR Londra. Aceasta nu a absolvit și nici nu a urmat cursurile prestigioasei universități London School of Economics pe care susține, în CV-ul său și în declarația publică din Parlament, că ar fi absolvit-o în 2010, potrivit unui răspuns oficial al LSE transmis Edupedu.ro. Ulterior, Nistor a susținut că are atestate că a participat la 3 cursuri de la Școala de Vară a London School of Economics.
”Datorez această decizie – și nu vreau să sune nici glorios, nici a martiraj – și colegilor din ICR. În ICR și în multe din reprezentanțele din străinătate sunt și profesioniști remarcabili, oameni cu CV-uri adecvate postului. Unii dintre ei, caractere luminoase. Acești oameni muncesc cu talent, dedicare și infinită discreție. Pentru aceste insule de bine și de firesc din ICR gestul meu are alt sens: nu e nimic eroic, dar e solidaritate. E decență. E în fond și moralitate. Cu acești oameni îmi doresc să lucrez, iar câtă vreme ei încă există în această instituție, nu suntem pierduți definitiv”, a mai scris Roxana Dumitrache.
Înregistrarea video de la audierea din Parlament arată nemulțumirea unora dintre senatori privind pregătirea și competența Catincăi Nistor. Un senator a propus amânarea votului, după ce candidata nu a putut să spună care sunt principalele sale două obiective pentru mandatul de 4 ani pe care urmează să-l ocupe.
Catinca Maria Nistor (33 de ani) este actriță și prezentatoare la televiziunea Aleph News, patronată de Adrian Sîrbu. Nistor este este fiica actorului român Stelian Nistor, fost lider al Lojei Masonice de rit scoțian, care are sediul central la Londra, scrie culturaladuba.ro. Părinții Catincăi Nistor sunt nașii de cununie ai fostului președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea (PSD).
Nistor a fost timp de aproximativ un an director interimar al Teatrului Bulandra, în mandatul primarului Gabriela Firea (PSD), și a fost dată afară după un protest public al actorilor de la Bulandra. Ulterior, a fost trimisă și în judecată de noua conducere interimară pentru că și-ar fi atribuit sume de bani necuvenite.
În primă instanță, pe 19 septembrie 2021, Tribunalul București a decis să anuleze contractele încheiate pe drepturi de autor și a obligat-o pe Nistor să returneze teatrului aproape 7.000 de euro. Decizia nu este, însă, definitivă.
”Le urez succes și proiecte reușite și cu sens colegilor mei Lucian, Eugenia, Ionuț și lui Claudiu Florian, directorul adjunct ICR Londra. Altfel, niște domni care au scris istorie aici, în insulă, au adus în lume cel mai eliberator, simplu și fermecător mod de a te detașa: “Let it be”, a mai scris Roxana Dumitrache.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii