Democraţii câştigă un loc în Congresul Statelor Unite, care i-a aparținut republicanului George Santos, exclus anul trecut
Partidul Democrat a câştigat marţi seara alegerile dintr-o circumscripţie din statul New York pentru un loc de congresman, rămas vacant după excluderea din Camera Reprezentanţilor a republicanului George Santos, informează AFP, transmite Agerpres.
Tom Suozzi, din partidul preşedintelui Joe Biden, a învins-o pe republicana Mazi Pilip, conform estimărilor televiziunilor CNN şi NBC.
Majoritatea republicană în camera inferioară a Congresului SUA a rămas de numai 219 mandate, faţă de 212 ale democraţilor, cu patru locuri vacante. Următoarele alegeri legislative şi prezidenţiale vor avea loc peste nouă luni, când vor fi înlocuiţi o parte din membrii Camerei şi ai Senatului.
Santos a fost exclus din Camera Reprezentanţilor prin votul a peste 200 de democraţi şi circa 100 de republicani, deoarece – conform unor dezvăluiri din cotidianul New York Times pe care a fost nevoit în cele din urmă să le recunoască drept corecte – minţise de mai multe ori, afirmând că a lucrat pentru băncile Goldman Sachs sau Citigroup şi că absolvit Universitatea New York. El a fost inculpat şi pentru escrocherie în dauna donatorilor, spălare de bani şi fraudă, însă susţine că este nevinovat.
Excluderea lui Santos în decembrie anul trecut este o sancţiune neobişnuită, pentru care existau doar cinci precedente în istoria Congresului american.
Centristul Suozzi, în vârstă de 61 de ani, care a mai reprezentat în Congres circumscripţia respectivă – formată din o parte din districtul newyorkez Queens şi o parte din comitatul Nassau din peninsula Long Island – în perioada 2016-2019, va ocupa locul lăsat liber de Santos doar până la alegerile din noiembrie.
Pilip a recunoscut victoria adversarului ei şi l-a sunat pentru a-l felicita. AFP remarcă trecutului ei neobişnuit: este evreică ortodoxă, născută în Etiopia în 1978 sau 1979, emigrată în 1991 în Israel, unde a efectuat stagiul militar, apoi în SUA, unde a obţinut cetăţenia; are şapte copii.
Primarul New Yorkului, democratul Eric Adams, a salutat „vestea bună” pentru metropola cu 8,5 milioane de locuitori.
Cei doi candidaţi s-au confruntat pe teme cum ar fi imigraţia şi avorturile, de interes şi pentru campaniile prezidenţiale ale lui Biden şi Donald Trump, fostul preşedinte republican care încearcă să revină la Casa Albă.
Alegerile, care au fost urmărite la nivel naţional, au fost marcate de o participare slabă din cauza furtunii de zăpadă care a îngreunat deplasările în oraş şi în împrejurimi. O parte din alegători, în special democraţi, îşi exprimaseră deja voturile în ultimele zile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu