G4Media.ro

Democraţii încearcă să îl acuze pe Trump de delict de iniţiat, pentru…

sursa foto: © Danny Raustadt | Dreamstime.com

Democraţii încearcă să îl acuze pe Trump de delict de iniţiat, pentru că a îndemnat la cumpărare de acţiuni înainte să suspende tarifele vamale

Mai mulţi congresmeni democraţi susţin că preşedintele Donald Trump ar fi putut comite un delict de iniţiat prin încurajarea cumpărării de acţiuni înainte să anunţe miercuri suspendarea taxelor vamale suplimentare decise săptămâna trecută, anunţ care a dus imediat la creşterea indicilor bursieri ce scăzuseră anterior, relatează joi agenția de știri AFP.

Donald Trump a anunţat miercurea trecută taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10% pentru toate produsele importate în SUA (cu unele excepţii, precum materiile prime energetice şi semiconductorii, iar oţelul, aluminiul şi produsele industriei auto sunt deja taxate cu 25%), taxă la care pentru zeci de ţări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcţie de taxarea de către acestea a importurilor din SUA şi de excedentul lor comercial în relaţiile cu SUA, transmite Agerpres.

Miercuri dimineaţă, imediat după deschiderea Bursei de pe Wall Street, Trump a îndemnat public la cumpărarea de acţiuni, întrucât valoarea acestora în general scăzuse în urma declanşării războiului comercial. „Este momentul să cumperi”, a scris el, cu majuscule, pe reţeaua sa de socializare Truth Social, sugerându-le celor care doresc să cumpere acţiuni pe Bursă să profite de oportunitatea scăderii cotaţiilor.

Apoi, în după-amiaza aceleiaşi zile, el a anunţat că suspendă pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare, adică cele care depăşesc nivelul de bază de 10%, cu excepţia celor aplicate Chinei, după ce numeroase ţări au solicitat negocieri cu Washingtonul.

În urma acestui ultima anunţ, indicele Dow Jones, după mai multe zile de scădere, a crescut cu 7,87%, cea mai mare majorare după anul 2008, iar indicele Nasdaq a crescut cu 12,16%, cum nu s-a mai întâmplat din 2001.

„Apropiaţii lui Donald Trump profită ei ilegal de pe urma acestor enorme fluctuaţii ale pieţei bursiere printr-un delict de iniţiat?”, a întrebat pe reţeaua socială X senatorul democrat Adam Schiff, din California. „Congresul trebuie să afle”, a indicat acesta, cerând o anchetă parlamentară.

„Preşedintele SUA pur şi simplu participă la cea mai mare manipulare a pieţei mondiale”, au susţinut pe aceeaşi reţea şi alţi aleşi democraţi din Comisia de Servicii Financiare a Camerei Reprezentanţilor.

Un profesor de drept specialist în etică, Richard Painter, care a fost jurist la Casa Albă în timpul preşedinţiei lui George W. Bush, este de acord că acum opozanţii lui Trump ar putea găsi pretexte pentru a specula împotriva acestuia îndemnul la cumpărare de acţiuni. „Preşedinţii nu sunt consilieri de investiţii”, prin urmare „acest scenariu l-ar putea expune pe preşedinte unor acuzaţii de manipulare a pieţelor”, spune juristul citat.

Casa Albă a reacţionat precizând că Trump nu a urmărit altceva prin îndemnul său decât să transmită un mesaj de încredere. „Este responsabilitatea preşedintelui SUA să dea încredere pieţelor şi americanilor asupra securităţii lor economice în faţa alarmismului permanent al mass-media”, a explicat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Kush Desai.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Fiecare fată de pe TOCZAPARU e gata să fie luată tare.