Democrațiile au dovedit că dețin avantajul pentru a face față actualei crize / O „recesiune democratică” pare improbabilă – Covid-19 a expus tarele autoritarismului

Pe parcursul secolelor competitorii sistemului prevalent au știut că dezastrele le oferă o ocazie. Scriind despre Moartea Neagră [pandemia de ciumă din Europa, 1347-1351 – n.trad.], care a secerat peste 40% din populația Europei, istoricul David Herlihy observă că ciuma „i-a discreditat pe liderii societății, pe guvernatorii, preoții și intelectualii ei, precum și legile și teoriile sprijinite de ei”.

Actuala pandemie nu contestă numai lideri individuali, ci și democrația însăși – sau cel puțin așa spune povestea. Ceea ce cu siguranță este adevărat este că democrația era deja în declin: timp de peste un deceniu, an de an, mai multe țări au pierdut decât au câștigat la capitolul drepturi civice și politice.

La prima vedere ar putea să pară că pandemia a transformat deja reculul democratic în recesiune. În Filipine președintele Rodrigo Duterte și-a arogat puteri și mai mari, în vreme ce parlamentul ungar i-a acordat guvernului Viktor Orban puteri de urgență pe o perioadă indefinită.

Poate chiar mai îngrijorător, China și unii aliați ai ei scot în evidență succesul Beijingului în combaterea pandemiei drept o pledoarie puternică pentru autoritarism. Până și Organizația Mondială a Sănătății a calificat carantina forțată a Chinei drept „poate cea mai ambițioasă, agilă și agresivă îngrădire a unei boli din istorie”. Între timp America, liderul lumii libere, se chinuie să facă față pandemiei, după ani de polarizare și blocaj politic.

Totuși, dacă regimurile politice sunt judecate în funcție de cum au reacționat la pandemie, o recesiune democratică pare improbabilă: Covid-19 a expus tarele autoritarismului și concomitent a evidențiat atuurile democrației.

În primul rând, absența transparenței în regimurile autoritare e indiscutabilă, iar consecințele ei pentru lupta cu pandemia au fost catastrofale. În Turkmenistan medicilor le este interzis să diagnosticheze Covid-19, iar oamenilor le e interzis să discute public despre pandemie. Și dacă China a avut o puternică mobilizare națională atunci când președintele Xi Jinping a trecut în sfârșit la acțiune, autoritățile locale din Wuhan au încercat inițial să mușamalizeze chestiunea. Fapt care a întârziat adoptarea măsurilor decisive necesare pentru împiedicarea răspândirii virusului pe tot globul.

În al doilea rând, democrațiile au reacționat mai eficient pentru a limita contagierea. Conform propriei mele cercetări, în colaborare cu Chinchih Chen și Giorgio Presidente, regimurile autoritare au introdus o carantină mai drastică și s-au bazat mai mult pe o monitorizare intruzivă a contactelor. Dar în 111 țări am constatat că măsurile de carantină ale democrațiilor au fost mai eficiente pentru reducerea deplasărilor și călătoriilor, factori care riscă să răspândească virusul.

Se pare deci că cetățenii democrațiilor sunt mai înclinați să respecte regulile stabilite de guvernul lor. Rezultatele sunt în concordanță cu alte studii, care arată că represiunea politică diminuează cooperarea.

Deși autocrații caută adesea să exploateze riscurile percepute, modul în care gestionează ei pandemia nu va fi atrăgător pentru lumea exterioară. Carantina strictă a Chinei a primit cea mai multă atenție, însă democrații înfloritoare precum Coreea de Sud și Taiwanul au gestionat pandemia mai bine, cam din orice unghi ai aborda problema.

După cum arată cercetarea noastră, țările care au răspuns cel mai eficient sunt acele democrații care au și trăsături culturale colectiviste. Din World Values Survey [proiect științific apărut în 1981 care monitorizează valorile și credințele oamenilor la nivel mondial – n.trad.] reiese clar că Taiwan, Coreea de Sud și China sunt toate extrem de colectiviste – după cum se remarcă și din vechiul obicei al purtării măștilor pentru protecția concetățenilor.

Colectivismul, care pune accent pe loialitatea față de grup și conformare și obediență față de superiori, înlesnește și acțiunea colectivă, cum ar fi organizarea unui răspuns coordonat la o pandemie. Individualismul, pe de altă parte, e asociat cu o mai mare suspiciune față de intervențiile guvernului.

Joseph Henrich de la Harvard și colaboratorii lui au constatat că vest-europenii – și descendenții lor culturali din America de Nord și Australia – se remarcă în mod special drept individualiști. Acest fapt le-a conferit un avantaj, întrucât ei tind să răsplătească nonconformismul, lucru esențial pentru inovație. Sunt studii care arată că în culturile individualiste, cum ar fi cele din SUA, Suedia și Regatul Unit, se produc mai multe inovații radicale. Dar toate s-au comportat rău în cursul pandemiei de Covid-19, tinzând să aibă cele mai mari rate ale deceselor per capita.

Atunci când dezastrele capătă proporții catastrofale, oamenii au sentimentul că guvernele au eșuat în principala lor misiune socială: apărarea binelui comun. Deocamdată, democrațiile cu mai multe trăsături culturale colectiviste au răspuns mai eficient la pandemie. Există motive de a considera că valorile colectiviste se vor răspândi după pandemie: un studiu publicat recent în Proceedings of the Royal Society a observat că raportul dintre atitudinile individualiste și cele colectiviste variază în funcție de riscul patogen, concluzionând că o creștere a expunerii la boală ar putea face țările mai colectiviste.

Dar înfrângerea pandemiei va necesita ca mai mulți oameni să se conformeze regulilor impuse de guverne. Va necesita deopotrivă și inovație – pentru descoperirea de tratamente și vaccinuri. Dinamismul înflorește în societăți libere și deschise. A admite că democrațiile au gestionat pandemia mai bine constituie un prim pas esențial spre conservarea guvernării democratice.

Sursa: The Financial Times / Articol de Carl Benedikt Frey (economist și istoric al economiei, Universitatea Oxford) / Traducere: Andrei Suba