G4Media.ro

Demolarea bisericii din Constanţa, construită ilegal, suspendată iar de instanță/ O decizie…

sursa foto: Info Sud-Est

Demolarea bisericii din Constanţa, construită ilegal, suspendată iar de instanță/ O decizie similară a fost luată și acum un an, deși trebuia demolată de primărie până în martie 2022

Judecătoria Constanţa a suspendat provizoriu, vineri, demolarea bisericii din municipiul Constanţa despre care instanţa a stabilit că a fost construită ilegal, scrie news.ro.

Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, că a depus, în urmă cu o zi, la Judecătoria Constanţa o cerere de suspendare provizorie a executării silite în cazul bisericuţei “Izvorul Tămăduirii” din zona Macul Roşu, fiind constitut dosarul 18297/212/2023.

Tot atunci, Arhiepiscopia a depus şi o cerere de contestaţie la executare, tot la Judecătoria Constanţa, folosind o altă cale de atac, pentru aceeaşi bisericuţă, fiind vorba despre dosarul 18398/212/2023.

”Astăzi, 14 iulie 2023, Judecătoria Constanţa a răspuns cu celeritate cererii de suspendare provizorie formulate de către Arhiepiscopia Tomisului şi a decis admiterea acestei cereri precum şi suspendarea provizorie a executării silite, conform soluţiei publicate pe portalul instanţelor: «Admite cererea de suspendare provizorie. Dispune suspendarea provizorie a executării silite în dosarul de executare silită nr. 234/2022 al B.E.J. Beciu Stelian, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul dosarului nr. 18398/212/2023 al Judecătoriei Constanţa. Dispune, din oficiu, comunicarea prezentei încheieri, de îndată, către B.E.J. Beciu Stelian. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 14.07.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei»”, arată reprezentanţii Arhiepiscopiei.

Instanţa a decis, în decembrie 2021, demolarea unei biserici din municipiul Constanţa, care a fost ridicată fără autorizaţie, iar potrivit deciziei, rămase definitive, Primăria Constanţa trebuia să demoleze acea construcţie în termen de 90 de zile. Termenul iniţial era 14 martie 2022, dar a mai fost prelungit.

Arhiepiscopia Tomisului a anunţat atunci faptul că se află în dialog cu Primăria pentru găsirea unei soluţii, menţionând că nici municipalitatea „nu doreşte să-şi lege numele de o asemenea demolare”.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a transmis, în luna februarie 2022, o scrisoare deschisă adresată Arhiepiscopului Tomisului prin care îi spunea că nepunerea în aplicare a acestei decizii şi tergiversarea intrării în legalitate pot duce „la degradarea imaginii Bisericii ca instituţie şi tensionarea relaţiilor dintre comunitatea religioasă şi restul cetăţenilor acestui oraş”.

O decizie similară, de suspendare provizorie a demolării, a fost luată de instanţă în iunie 2022.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu se diatizează destul, de aia…

  2. pe mache si pe marele alb cand ii ancheteaza careva?!