G4Media.ro

Denunț penal la Parchetul General pentru Diana Șoșoacă: Șefa partidului extremist SOS…

Sursa Foto: Facebook/ Diana Șoșoacă

Denunț penal la Parchetul General pentru Diana Șoșoacă: Șefa partidului extremist SOS a făcut apologia lui Nicolae Ceaușescu în plenul Parlamentului European, transmite Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului / Dictatorul comunist, condamnat pentru genocid

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunţă că a depus luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un denunţ la adresa europarlamentarei Diana Ivanovici Şoşoacă, pentru „promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”, prevăzută şi pedepsită de disp. art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002. Potrivit IICCMER, Şoşoacă a avut o intervenţie în plenul Parlamentului European, în care le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul lui Nicolae Ceauşescu, afirmând: „Nimeni nu l-a egalat vreodată”, transmite News.ro.

„Astfel de manifestări nu trebuie privite ca simple exerciţii de nostalgie sau ca o încercare inofensivă de rescriere a trecutului, ci ca simptome ale unei gândiri periculoase, care sfidează sacrificiile celor care au luptat pentru democraţie. Într-o Europă construită pe lecţiile tragice ale totalitarismului, promovarea unor astfel de idei trebuie ferm sancţionată, nu doar prin reacţia societăţii civile, ci şi printr-o atitudine responsabilă din partea instituţiilor europene şi româneşti”, se arată într-un comunicat de presă al IICCMER.

Potrivit IICCMER, în 11 februarie 2025, Diana Şoşoacă a avut o intervenţie de aproximativ 1 minut şi jumătate în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceauşescu.

„Vorbiţi aici (în plenul Parlamentului European, n.n.) pentru prima dată despre creştini, dar  când am ridicat icoana în Plenul Parlamentului European, m-aţi sancţionat. Când am vorbit şi am acuzat-o pe Ursula von der Leyen de acţiuni care au dus la crime în pandemie, din nou m-aţi sancţionat. Vorbiţi acum să apăraţi creştinii. Cum să apăraţi creştinii din ţările arabe, când dumneavoastră acuzaţi toate ţările arabe? Nu îi respectaţi, nu îi cunoaşteţi. Nici pe perşi, nici pe arabi. Îi discreditaţi pe Trump, îl discreditaţi pe Putin, sunteţi în război cu toată lumea. Vreţi strategii? Vă dau un sfat. Uitaţi-vă la politica lui Nicolae Ceauşescu. Nimeni nu l-a egalat vreodată. Dictator, dictator, dar a avut cea mai bună politică externă. A reuşit să pună la aceeaşi masă Israelul şi Palestina şi a adus pacea în regiune. De aceea, Comisia Europeană se pare că nu este pregătită. Doamna Ursula von der Leyen nu face decât să ne pună în război cu toată lumea, şi de aici, din plenul Parlamentului European, îi cer demisia Ursulei von der Leyen”, a declarat Diana Şoşoacă în plenul Parlamentului European.

„Faţă de dispoziţiile art. 5 din OUG 31/2002, precum şi în considerarea scopului şi atribuţiilor IICCMER, astfel cum sunt ele definite prin HG nr. 1372/2009, am apreciat că se impune sesizarea organelor de urmărire penală în vederea efectuării demersurilor ce se impun pentru a se atrage răspunderea penală a persoanei vinovate”, arată IICCMER în comunicatul citat.

Potrivit articolului 5 din OUG nr. 31/2002, „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.”

„În acest sens, arătăm că mesajul transmis de europarlamentarul Diana Ivanovici Şoşoacă în legătură cu Nicolae Ceauşescu este de natură a promova cultul personalităţii acestuia – în sensul sus-menţionat, prin prezentarea, cu caracter vădit admirativ, a pretinselor calităţi ale acestuia, cei prezenţi fiind încurajaţi să-l ia drept exemplu pentru presupusele sale abilităţi în materie de politică externă. Pe de altă parte, apreciem că este îndeplinită şi condiţia ca atitudinea de admiraţie, de promovare la adresa fostului dictator să fie sistematică, în sensul că idei similare au mai fost promovate în spaţiul public şi cu alte ocazii”, se mai arată în comunicatul citat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Între timp piticul zburda nestingherit.

  2. Asta ca sa nu mai trebuiască sa își murdărească mâinile CCR-ul cu excluderea ei. Parchetul General takes one for the team!

    Plus ca e conforma cu Comisia de la Veneția, trebuie întâi incriminat, adus in judecata, pentru a-i da dreptul candidatului sa se apare in instanță, bla bla bla…

  3. Prin acest demers ăia de la institut nu reușesc altceva decât să se facă de râs. Orice individ care nu este doar un prost de duzină știe că procesul lui Ceaușescu a fost o mascaradă (mă refer strict juridic). Cred că e singurul proces penal din istoria justiției române în care cineva a fost condamnat fără nicio probă. La propriu, fără probe, la dosar aflându-se doar mandatul de arestare și rechizitoriul. Până și comuniștii în ’46, la procesul Antonescu, au fost mai „legali” și au încercat să obțină probe, și nici nu l-au executat pe baza unei sentințe nedefinitive (cum am făcut cei din ’89 cu Ceaușescu). În realitate, mascarada din ’89 a fost un omor și e de-a dreptul penibil să folosești un omor ca să acuzi penal pe cineva care a lăudat politica externă a celui ucis.

  4. Ok, sa-i spuna cineva latratoarei care a ajuns in PE pe voturile unor vai de capu’ lor ca ceausescu n-a intermediat absolut nimic, doar ca si-a aratat sustinerea pentru autoritatea palestiniana si atat. Asa zisa mediere era intre Israel si Egipt, de fapt, si acolo n-a fost decat un biet curier, adicatelea doar i-a transmis lu’ al din Israel ca ar dori al din Egipt sa se aseze la masa. Da’, cel mai probabil, urlatoarea stie asta, da’ nu o intereseaza adevarul ci sa mai pacaleasca niscaiva din aia cu „vai de capu’ lor”.

  5. Iliescu de ce nu e condamnat pentru genocid? Sau așteaptă să-l condamne post-mortem?

  6. Ce mentalitate au astia care ar cenzuea-o si pe ma-sa daca ar spune ceva ce nu se aliniaza cu parerile lor.

  7. Ce mentalitate au astia care ar cenzuea-o si pe ma-sa daca ar spune ceva ce nu se aliniaza cu parerile lor.

  8. Ce mentalitate au astia care ar cenzuea-o si pe ma-sa daca ar spune ceva ce nu se aliniaza cu parerile lor.

  9. Pt toti intelectualii de 2 bani. Unde ati mai vazut voi proces fara cale de atac? Aveti voi oare dreptul sa va dati cu parerea?