G4Media.ro

Denunţătorii lui Bogdan Olteanu şi locotenenţi ai lui Vîntu, trimişi în judecată…

Sorin Ovidiu Vantu pleaca de la DNA dupa ce a fost audiat de procurori, joi, 28 iulie 2016. Inquam Photos / George Calin

Denunţătorii lui Bogdan Olteanu şi locotenenţi ai lui Vîntu, trimişi în judecată de DIICOT pentru delapidarea Grupului editorilor şi difuzorilor de presă. Ionuţ Eftime şi-ar fi cumpărat vile la Miami şi un Lamborghini Gallardo

DIICOT a trimis în judecată 6 persoane din conducerea a două companii de difuzare a presei – Grupul editorilor şi difuzorilor de presă (GEDP) şi Wolf Tanarg Distribuţie – şi a unui offshore din Seychelles pentru delapidare, evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat.

E vorba de Ion Ifteni fost Eftime, de fiul lui, Ionuţ Eftime, Laszlo Kiss şi alte 3 persoane.

În 2010, aceştia ar fi delapidat din patrimoniul GEDP peste 2 milioane de lei, le-ar fi spălat prin intermediul unor off-shore-uri din Seychelles, apoi ar fi reintrodus banii în sistemul bancar românesc sub o altă justificare şi i-ar fi retras în numerar. Membrii presupului grup infracţional organizat sunt acuzaţi şi de evaziune fiscală de peste 400.000 de lei.

Ion Ifteni fost Eftime şi fiul lui, Ionuţ Eftime, sunt cunoscuţi drept locotenenţi ai fostului mogul de presă, Sorin Ovidiu Vîntu. De altfel, Ionuţ Eftime se află în penitenciar, fiind condamnat alături de Sov în alt dosar penal.

Cei doi, tată şi fiu, alături de SOV, l-au denunţat pe fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Ei s-au spovedit la DNA că, în 2008, i-au dat mită un milion de euro lui Olteanu pentru ca acesta să facă trafic de influenţă astfel încât fostul premier Călin Popescu Tăriceanu să îl numească pe omul lui SOV, Liviu Mihaiu, guvernator al Deltei Dunării. Olteanu a avut termen chiar azi la Tribunal în acest proces.

Laszlo Kiss este şi el un binecunsocut al procurorilor DIICOT, fiind condamnat şi în alte dosare legate de SOV. Kiss este considerat un specialist în „închirierea” vehiculelor financiare de tip off-shore.

Ionuţ Eftime, un alt dosar pentru spălare de bani. Cu banii delapidaţi şi-ar fi cumpărat vile la Miami şi un Lamborghini Gallardo. Fiul, denunţat de tată

Potrivit rechizitoriului, Ion Ifteni a formulat un denunţ la DIICOT în care a relatat:

„În perioada 2008 – 2017, au fost achiziţionate de către Ionuţ Adrian Eftime, prin intermediul mamei sale, Lelia Eftime, un imobil (vilă) în Piteşti, în valoarea de 450.000 euro, un alt imobil (apartament) pe str. Fabricii din Bucureşti, în valoare de 100.000 euro, şi încă un imobil (vilă) pe str. Priporului (…) din Bucureşti, în valoare de 850.000 euro. Pentru achiziţionarea imobilelor, Ionuţ Adrian Eftime a plătit cu bani cash.

Ulterior, cele 3 imobile au fost vândute sau transferate pe numele unor rude ale lui Ionuţ Adrian Eftime (Liviu Copulescu, vărul primar al lui Ionuţ – în cazul vilei din Piteşti).

Tot în această perioadă, Ionuţ Adrian Eftime a achiziţionat una sau două vile în Statele Unite ale Americii – Florida, Miami, în valoare de peste 1.000.000 euro fiecare.

De asemenea, Ionuţ Adrian Eftime a achiziţionat un autoturism Lamborghini şi unul Bentley, împreună cu două Cadillac Escalade.

În jurul anului 2012, GEDP SA a încheiat un contract de publicitate stradală cu societatea Catena din Bucureşti, ce avea sediul central de distribuţie în Piteşti. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 2 ani, pe o sumă de aproximativ 40.000 euro pe lună, prelungit ulterior cu încă un an, pentru o sumă sub 20.000 euro pe lună.

Cu privire la sumele de bani încasate de către GEDP SA de la Catena, Ifteni (fost Eftime Ion a susținut faptul că acestea, în marea lor majoritate, au fost scoase în numerar din GEDP SA, de către Liliana Spiridon, la dispoziţia lui Ionuţ Adrian Eftime”.

Prin urmare, procurorul a deschis un nou dosar penal pentru infracţiunile de spălare de bani şi delapidare.

„Concluzionând, cu privire la aceste declaraţia/denunţul formulat de către inculpatul Ifteni Ion la data de 07.09.2017, pentru care s-a extins in rem urmărirea penală la data de 08.09.2017, având în vedere că cercetările cu privire la aceste fapte nu sunt complete, se va dispune disjungerea cauzei cu privire la aceste aspecte, formarea unui nou dosar unde vor fi continuate cercetările”, se arată în rechizitoriul DIICOT.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. hai ma…
    mai e condamnat cineva in romania pentru asa ceva ?

    sinistrul fost ministru de jutitie s-a reinscaunat rector. sa-i facem urarile cuvenite.

  2. una sau două vile de parca cumperi vile la miami ca sosetele nu le mai sti numarul…

  3. La vilele lu Dragnea din Rwanda când ajunge DIICOT?

  4. 2010…oare astia de la madoareincot au aflat in ce an suntem? evaziune fiscala de 400mii de ron? :)) cu mizilicuri de astea se ocupa diicot? nu mai avem parchet?