G4Media.ro

Departamentul Educației, USaid, Acordul de la Paris privind încălzirea globală, Consiliul ONU…

Foto: Captură video

Departamentul Educației, USaid, Acordul de la Paris privind încălzirea globală, Consiliul ONU pentru drepturile omului, UNRWA – lista organizațiilor desființate, amenințate cu desființarea de către administrația Trump sau cele din care SUA s-au retras

Departamentul Federal al Educației reprezintă cea mai recentă țintă a furiei demolatoare de instituții a președintelui Donald Trump. Potrivit cotidianului Wall Street Journal (WSJ) care citează surse de la Casa Albă, președintele Trump ar pregăti acțiuni executive pentru desființarea acestui minister.

Înființat de președintele Jimmy Carter în 1979, Departamentul Educației este responsabil de distribuirea ajutoarelor financiare federale pentru educație și de colectarea și diseminarea datelor și cercetărilor legate de școli. De asemenea, departamentul este însărcinat cu aplicarea politicilor de nediscriminare în școli. Fondurile sale reprezintă mai puțin de 10 % din finanțarea națională a școlilor publice, care este asigurată în principal de statele federale.

Totuși, potrivit acțiunea nu ar fi iminentă, dat fiind că desființarea unui astfel de departament nu poate fi aprobată decât printr-o lege aprobată de Congres, unde Partidul Republican deține majoritatea în ambele camere.

O altă acțiune demolatoare a fost deja antamată cu Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USaid) cu un buget anual de 40 de miliarde de dolari, care distribuie ajutoare în peste 100 de state pe glob. După ce Elon Musk, coordonatorul nou înființatului Departament pentru Eficiența Guvernamentală (DOGE), care este subordonat direct Casei Albe, a calificat USaid drept “organizație criminală”, președintele Trump a declarat reporterilor „A fost condus de o adunătură de nebuni radicali. Iar noi îi scoatem de acolo”. Angajații USaid au primit un email prin care erau înștiințați să nu se prezinte la lucru.

Dar cuplul Trump – Musk ar putea avea probleme cu închiderea USaid care este statuată prin lege federală, iar senatorului Partidului Democrat Brian Schatz (Hawaii) l-a avertizat pe președintele Trump că dacă nu redeschide USaid, atunci el va obstrucționa în Senat audierile candidaților nominalizați pentru Departamentul de Stat, putând astfel paraliza politica externă americană.

Președintele Trump a semnat deja un ordin executiv prin care retrage Statele Unite din Acordul de la Paris din 2015 privind încălzirea globală, așa cum a făcut deja în 2017, dar după alegerea sa în 2021, președintele Democrat Joe Biden a realăturat SUA acordului care are ca scop limitarea încălzirii globale cu 2 grade Celsius în anul 2100 față de epoca preindustrială.

Se așteaptă de asemenea ca președintele Trump să retragă, din nou, Statele Unite din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU (UNHRC). „UNHRC a demonstrat o părtinire constantă împotriva Israelului, concentrându-se asupra acestuia în mod incorect și disproporționat în cadrul procedurilor consiliului”, se arată într-un document al Casei Albe obținut de site-ul Politico. „În 2018, anul în care președintele Trump s-a retras din UNHRC în prima sa administrație, organizația a adoptat mai multe rezoluții de condamnare a Israelului decât Siria, Iranul și Coreea de Nord împreună.”

De asemenea, se așteaptă ca președintele Trump să oprească orice finanțare pentru Agenția ONU pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA), acuzată că este de fapt la ordinele Hamas în Gaza. În anul 2023 Statele Unite au contribuit cu 123 de milioane de dolari la finanțarea UNRWA și chiar președintele Biden a oprit temporar finanțarea organizației din cauza acuzațiilor de asociere cu teroriștii Hamas. Oprirea finanțării UNRWA și retragerea SUA din UNHRC coincid cu vizita la Washington a prim ministrului Israelului, Benjamin Netanyahu, primul lider străin cu care se întâlnește președintele Trump de la învestirea sa în funcție pentru cel de-al doilea mandat pe 20 ianuarie 2025.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Din pacate Trump distruge in ritm alert SUA pe care o stim noi, tara aia care a avut atat de mult succes in ultimul secol. Si nu exagerez. Eu inteleg ca atunci cand vine o noua administratie anumiti oameni din varful anumitor institutii trebuie sa plece. E firesc, nu poti sa-ti implementezi propria politica avand oameni care au fost numiti de alti presedinti tocmai pentru a implementa o alta politica decat a ta. Dar ce face echipa Trump-Musk este din pacate muuuult mai mult decat asta. Nu stiu daca ati citit stirile din ultima vreme, dar Trump a mintit legat de agentia lui Musk. In campanie a zis ca e doar consultativa, iar acum recent a semnat un ordin executiv prin care face agentia una guvernamentala si ii da dreptul sa controleze intreg sistemul statului american. Acum Musk da afara o groaza de oameni inclusiv de la nivelurile inferioare ale institutiilor, functionari de cariera, care n-au treaba cu politica. Plus ca – asta e f grav! – Musk a pus laba pe sistemul federal de plati prin care in statul american se fac toate platile, undeva la 6 trilioane de dolari pe an. Cand zic ca a pus laba ma refer la faptul ca Musk are acces la TOT sistemul si poate modifica TOT ce vrea, iar multi functionari cu dreptul absolut legal sa opereze acest sistem colosal de important pentru statul american pur si simplu li s-a taiat brusc accesul la sistem. Suna straniu ce scriu, dar SUA se indreapta spre o dicatura get beget iar societatea americana nu cred ca are capacitatea sa se trezeasca fulgerator din psihoza trumpiana care a pus stapanire pe cel putin jumatate din americani. Iar echipa Trump-Musk actioneaza fulgerator! Pana apuca sa mearga aia prin instante, pana se termina procesele, statul american e deja captiv!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.