Deputat PNL, atac la ministrul Petre Daea: ”Incompetența ministrului Agriculturii, social-democratul Petrea Daea, face noi victime, de această dată printre tinerii fermieri” / ”Sper că domnul ministru Daea nu vrea ca agricultura României să rămână doar pe mâna celor care au vârsta lui”
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, îl acuză de „incompetență” pe ministrul Agriculturii, Petre Daea (PSD), despre care spune că este „dușmanul tinerilor fermieri”, relatează Pro Brăila.
Deputatul brăilean, care este și membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, afirmă într-un comunicat de presă că Ordonanța de Urgență care reglementează modul în care se acordă despăgubirile pentru culturile afectate de secetă „este plină de greșeli grave”, care afectează din mai multe puncte de vedere fermierii.
”Incompetența ministrului Agriculturii, social-democratul Petrea Daea, face noi victime, de această dată printre tinerii fermieri. După ce a stabilit pentru despăgubiri o formulă care mai mult le ia, decât le dă fermierilor afectați de calamități, mai nou, constatăm că același act normativ îi duce pe tinerii fermieri pe buza prăpastiei și le taie de la rădăcină orice dorință de a mai lucra pământul”, precizează deputatul.
Conform acestuia, ordonanța care reglementează acordarea despăgubirilor la culturile calamitate de secetă prevede că cei care nu au un istoric de 5 ani în ceea ce privește culturile respective, nu primesc despăgubiri.
”Asta este o lovitură devastatoare pentru tinerii fermieri, care nu au un istoric de 5 ani și din cauza incompetenței ministrului Daea s-ar putea să nu mai aibă niciun un istoric agricol, fiindcă se vor lăsa de meserie, după experiența din acest an”, spune deputatul liberal.
”Ajungi să te întrebi dacă Daea și cei din echipa lui protejează interesele fermierilor sau vrea să-i distrugă. Din ce văd, mie mi se pare că domnul Daea e mai degrabă dușmanul tinerilor fermieri, decât susținătorul lor. Și nu sunt singurul care crede asta.
Eu am făcut în urmă cu ceva timp, la modul public, o propunere pentru schimbarea formulei de calcul a despăgubirilor, însă deocamdată nu s-a întâmplat nimic în acest sens.
Astăzi solicit public să se modifice ordonanța respectivă, astfel încât tinerii fermieri să poată beneficia și ei de despăgubiri. Sper că domnul ministru Daea nu vrea ca agricultura României să rămână doar pe mâna celor care au vârsta lui” mai spune deputatul PNL, Alexandru Popa.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii