G4Media.ro

Deputat PNL propune reducerea TVA la 17% și reducerea CAS cu 5%…

Deputat PNL propune reducerea TVA la 17% și reducerea CAS cu 5% / ”România este ţara cu cel mai ridicat grad de taxare a muncii din UE”

Deputatul liberal de Timiş Marilen Pirtea susţine reducerea TVA la 17%, dar corelată automat cu o creştere a gradului de colectare, precum şi reducerea CAS cu 5%, ceea ce ar aduce un câştig net de circa 320 de lei raportat la salariul mediu, informează Agerpres.

Liberalul reia propunerile lansate în ultimele zile de către fostul premier Florin Cîțu. Acesta a precizat în mai multe rânduri că reducerea contribuției pentru asigurări sociale de la 25% în prezent, la 20%, reprezintă o soluţie de creştere a salariului pentru români.

Deputatul Marilen Pirtea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că România este ţara cu cel mai ridicat grad de taxare a muncii din Uniunea Europeană.

Parlamentarul liberal a explicat că statisticile indică faptul că în trimestrul III din anul precedent s-a înregistrat o scădere economică şi se aşteaptă datele finale pentru trimestrul IV pentru a concluziona dacă poate fi vorba despre o recesiune tehnică, dacă PIB-ul ar ajunge la două trimestre consecutiv în scădere.

Marilen Pirtea susţine măsuri aciclice pentru încurajarea economiei şi a investiţiilor.

„În condiţiile unui deficit de 9%, cum a fost în 2020, de 5% cum ni l-am propus pentru 2022 şi de 3% în 2024, în contexul în care inflaţia este una galopantă în momentul de faţă, ajungând la două cifre, măsurile ar trebui să fie aciclice, care să încurajeze economia şi dezvoltarea, adică pariul pe investiţii. Propunerea PNL de a scădea TVA la 17% este extrem de bună, pentru că ajută populaţia în întregime, dar dacă această măsură nu este corelată automat cu creşterea gradului de colectare, ea va fi o măsură iluzorie în prima fază şi nu va aduce valoarea adăugată pe care o dorim”, a spus Marilen Pirtea.

Deputatul liberal al subliniat că în momentul de faţă suntem ţara de pe ultimul loc din UE ca grad de colectare a TVA, iar dacă nu va fi eficientizată colectarea de taxe, aducerea de taxe noi ar fi „o măsură aberantă”.

„România este ţara cu cel mai ridicat grad de taxare a muncii din UE. De aceea, a doua măsură, de scădere a CAS cu 5%, este una de care beneficiază toată lumea, ajută şi companiile – pentru că salariul brut este acelaşi pe care îl plătesc companiile – dar ar aduce circa 320 de lei net în plus în buzunarul fiecărui angajat. Este o măsură extrem de bună, pentru că ajută angajaţii din mediul public şi privat, creşte consumul şi ar duce la scăderea automată a inflaţiei”, a punctat Marilen Pirtea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Dorele, fa-te ca lucrezi. Logica autoritatilor: va dam 2 bani prin reducere de taxe si impozite, dar va luam 20 de bani prin inflatie, marirea taxelor existente si introducerea altor taxe!!!!!!!!!!Frumos!

  2. Parazitii PSD PNL UDMR HAUR ne fura banii din munca

  3. Singura măsură reala pe care o văd sunt operațiile drakonice în SEAP/SICAP. NU poți sa ai / primesti profit pe firma cu 0 – 1 angajați mai mult decât poate cheltui un singur om cu familia lui intr-o lună.
    Unii câștigă porcoi de bani nefăcând nimic

  4. E cineva impotriva?

    • PSD, pentru ca votantii lor au proprietati, care sunt taxate foarte putin, si sunt la pensie sau fara venituri asa ca taxarea muncii ii lasa rece!

  5. Măsuri tâmpite marca PNL!
    Prima e fără efect în prețuri, iar a doua este chiar ticăloasa reprezentând un motiv în plus pentru invocarea nesustenabilitatii bugetului de pensii publice cu consecința de rigoare de înghețare pe termen nedefinit a pensiilor.

    • Fiecare cu cel doare. Eu as dori sa am optiunea sa renunt complet la pensia contributiva, dar evident sa nu mai platesc 25% din brut in taxe. Sunt tanar si de asta vreau optiunea asta. Am invatat sa investesc in actiuni si as ajunge la un portofoliu de peste un milion de euro in 40 de ani de investit constant. (contributia propriu zisa fiind de maxim 100 mii euro, ajungi la peste 1 milion cu ajutorul unui randament mediu anual de 9-10%).
      Cauta pe google un compund interest calculator si joaca-te pe acolo cu sumele investite. O sa ramai surprins. Probabil o sa-ti dai seama ca sistemul de pensii de stat sunt o schema Ponzi menita sa tina oamenii in saracie si sa fie un mijloc de cumparat de voturi pentru cine promite cele mai mari cresteri de pensii.