G4Media.ro

Deputaţii au adoptat proiectul care exclude posibilitatea suspendării executării pedepsei cu supraveghere…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Deputaţii au adoptat proiectul care exclude posibilitatea suspendării executării pedepsei cu supraveghere în cazul sclaviei, traficului de persoane şi de minori / Legea merge la promulgare

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care completează art. 91 alin. (3) din Legea 286/2009 privind Codul penal. Astfel, propunerea legialativă exclude posibilitatea dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 209 – sclavia, art. 210 – traficul de persoane şi art. 211 traficul de minori, din Codul penal.

Iniţiativa de lege semnată de deputații Cristian Băcanu (PNL) și Alfred Simonis şi Petre Florin Manole (PSD), prevede şi că pentru sclavie limitele cresc de la 3 – 10 ani la 5 – 12 ani, iar pentru traficul de persoane limitele cresc de la 3- 10 la 5 – 12 şi pentru forma agravată, de la 5 – 12 la 7 – 15. Legea merge la promulgare la președintele Iohannis, transmite News.ro.

„România este de zeci de ani o țară-sursă pentru traficul de persoane, avem o gravă problemă sistemică care a făcut ca numeroase persoane să ajungă victimele unor grupări infracționale sau ale unor infractori. În timp, fenomenul a devenit tot mai complex, fie că vorbim de exploatarea unor lucrători, fie că vorbim de exploatarea sexuală a unor persoane vulnerabile. Din păcate, aproximativ 50% dintre victimele traficului de persoane sunt minori.

Totodată, în mod regretabil, conform datelor oficiale, 20% dintre infractorii condamnați pentru trafic de persoane au primit pedepse cu suspendarea executării. Tocmai de aceea, am propus Parlamentului creșterea radicală a pedepselor pentru traficul de persoane, pentru traficul de minori pentru sclavie și pentru pornografie infantilă. Propunerea semnată alături de colegul meu Petre Florin Manole reprezintă garanția că generațiile viitoare vor fi mai bine protejate”, a declarat deputatul liberal Cristian Băcanu.

Conform expunerii de motive a iniţiativei legislative, „combaterea traficului de persoane reprezintă o prioritate pentru autorităţile române, ca urmare a impactului negativ asupra persoanelor traficate, a caracterului complex şi transfrontalier al acestui fenomen, a mobilităţii şi flexibilităţii a grupărilor organizate, în paralel cu profesionalizarea infractorilor cu specializare pe segmentul victimizării fiinţelor”.

Băcanu le-a mulțumit într-un comunicat partenerilor internaționali – International Justice Mission pentru sprijinul tehnic acordat și pentru implicarea activă în societatea românească în combaterea traficului de persoane, dar ṣi Departamentului de Stat al SUA și Guvernului Britanic pentru modul activ în care au sprijinit drepturile omului în România în ultimii 30 de ani.

Pe 29 aprilie, Senatul a adoptat proiectul în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional. Astfel legea merge la promulgare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...