G4Media.ro

Deputaţii au adoptat un proiect pentru crearea unei aplicaţii pentru înmatriculări auto…

Deputaţii au adoptat un proiect pentru crearea unei aplicaţii pentru înmatriculări auto / Utilizatorii ar urma să înscrie în circulație vehicule fără să mai meargă la sediile DRPCIV

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiect de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţã a Guvernului 38/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru conceperea, operaţionalizarea şi gestionarea unei aplicaţii prin care cetăţenii care doresc să înmatriculeze un vehicul, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul, să poată face acest lucru fără a mai fi nevoie să se deplaseze la un sediu al serviciilor de înmatriculare. Legea merge la promulgare, transmite News.ro.

Aplicaţia va fi gestionată de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din Ministerul Afacerilor Interne şi va permite cetăţenilor să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulaţie, precum şi declarare fiscală sau radiere din evidenţele fiscale (documente de transfer al dreptului de proprietate încheiate în afara platformei, dovada declarării furtului vehiculului, certificat de distrugere, etc.).

Pe 21 iunie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei fiind decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. E votată, publicată în Monitorul Oficial, apoi nu se întâmplă nimic. Bine ați venit în RO, care nu de legi are nevoie, ci de un stat