Deputații francezi discută o lege care să protejeze „patrimoniul senzorial” al vieții la țară, după ce turiști și noi locuitori din mediul rural au reclamat mirosurile sau zgomotele neplăcute
Deputații francezi discută o lege care să protejeze „patrimoniul senzorial” al vieții la țară, după ce în ultima vreme s-au înmulțit reclamațiile turiștilor și ale noilor locuitori din localitățile rurale în legătură cu mirosurile sau zgomotele neplăcute, scrie Le Monde.
Propunerea a fost adoptată în comisiile parlamentare și va merge în dezbaterea plenului.
În ultimele luni, mai multe dispute legate de tot felul de neplăceri au avut loc între riverani și turiști sau nou veniți la țară, pe de o parte, și agricultori sau aleși locali pe de altă parte, din cauza mirosului de gunoi de grajd sau a clopotelor bisericilor.
Deputatul Pierre Morel-A-L’Huissier, care a inițiat proiectul de lege, a explicat că totul a pornit de la interpelarea unui primar din Gironde, care a povestit că trebuie să intervină pentru tot felul de reclamații, de la clopotele bisericii la cântatul cocoșilor. Apoi, în departamentul deputatului, turiștii s-au plâns de clopotele care bat la 7 dimineața. „Am ridicat puțin subiectul pe rețelele de socializare și am primit rapid o mulțime de scrisori de la aleșii locali care spuneau că sunt blocați în acest tip de conflicte”, a precizat deputatul.
El a mai explicat că în prezent judecătorul nu are o bază legală ca să poată spune: „Un astfel de zgomot sau un astfel de miros este intrinsec vieții rurale, este parte a mediului natural”.
Prin acest proiect, deputatul intenționează să creeze, în codul patrimoniului, o nouă categorie, cea a „patrimoniului senzorial” al vieții la țară. Zgomotul și emisiile olfactive caracteristice ar fi incluse în această categorie, după consultarea unui comitet ad-hoc format din aleși locali, reprezentanți ai statului și ai asociațiilor, realizat pe modelul comisiei regionale de patrimoniu și al arhitecturii. Astfel, aceste mirosuri și sunete ar fi protejate, iar neplăcerile aferente nu mai pot fi considerate tulburări anormale de vecinătate.
Le Monde amintește de unele cazuri amuzante, cum ar fi cel al cocoşului Maurice de pe insula franceză Oleron. În luna septembrie 2019, un tribunal din Franţa a dispus că un cocoş pe nume Maurice îşi poate continua cântecele din zori, în pofida nemulţumirii vecinilor mutaţi de la oraş, într-un caz devenit celebru, ce a provocat dezbateri aprinse şi a declanşat acţiuni de susţinere chiar şi din Statele Unite.
Între timp, în mai multe departamente ale Franței, asociațiile fermierilor și sindicatele agricultorilor au realizat îndrumare în care le explică noilor rezidenți de ce recoltatul de cereale se face și noaptea sau de ce crescătorul trebuie să aibă grijă de animalele sale 365 de zile pe an și îi invită pe nou veniți la înțelegere.
Foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.