Deputatul Dănuţ Aelenei, sesizare împotriva deputatului AUR Viorel Focşa: ”A încercat să provoace o reacţie nepotrivită din partea mea insultându-mă” / Ambii parlamentari sunt din Constanța
Deputatul Dănuţ Aelenei (foto), contracandidatul lui George Simion la conducerea AUR, demisionat din partid săptămâna trecută din partid, a transmis conducerii Camerei Deputaţilor o sesizare cu privire la deputatul AUR Viorel Foşca, susţinând că acesta îl jigneşte şi îl ameninţă.
„Subsemnatul Aelenei Dănuţ, deputat ales în circumscripţia electorală 14 Constanţa, prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că domnul deputat Dumitru Viorel Focşa are un comportament abuziv faţă de mine. Domnul Focşa mă jigneşte şi mă ameninţă. Deşi am sesizat acest lucru în nenumărate rânduri copreşedintelui partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, atât verbal, cât şi în scris, nu a fost luată nicio măsură”, se arată în sesizarea deputatului Aelenei, depusă la Biroul permanent al Camerei.
El a susţinut că în şedinţa de plen din 29 martie, când şi-a anunţat demisia din grupul parlamentar al AUR, Focşa l-a insultat.
„Domnul deputat Dumitru Viorel Focşa s-a aşezat lângă mine şi a încercat să provoace o reacţie nepotrivită din partea mea insultându-mă. M-am mutat de lângă dumnealui, dar a venit tot lângă mine şi a continuat să mă insulte. În tot acest timp, domnul deputat George Nicolae Simion era în spatele său, dar nu a făcut niciun gest pentru a-l opri, ba mai mult, era pregătit să înregistreze dacă aş fi avut vreo reacţie verbală sau fizică violentă”, menţionează Aelenei în sesizare, solicitând „luarea măsurilor ce se impun conform regulamentului în vigoare”.
În 29 martie, deputatul Dănuţ Aelenei a anunţat că demisionează din grupul parlamentar al AUR şi că îşi va desfăşura activitatea ca neafiliat, cerând, totodată, protecţia instituţiilor de specialitate pentru că „a fost ameninţat”.
„Nu poţi să conduci o ţară, domnule Simion, dacă în interiorul partidului tău faci lucruri ilegale şi nestatutare. La Constanţa există un număr de 18 înregistrări luate în mod ilegal parlamentarilor AUR, înregistrări transmise, tolerate şi folosite împotriva mea tocmai de conducerea de partid. (…) În ultimele zile am fost ameninţat verbal că o să fiu călcat de o maşină, dar nu pot demonstra acest lucru. Chiar astăzi asupra mea şi soţiei a avut loc o încercare de atentat pentru care am dovezi. Drept urmare, în calitate de demnitar român, cer protecţia instituţiilor de specialitate pentru mine şi familia mea, într-un interval de 24 de ore. (…) Din acest moment, îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa”, a declarat Aelenei, atunci, în plenul Camerei Deputaţilor.
Dănuţ Aelenei a candidat la preşedinţia AUR la congresul extraordinar al acestei formaţiuni, în cadrul căruia George Simion a fost ales să conducă partidul.
Ambii parlamentari au fost aleși în circumscripția Constanța, pe listele AUR.
Dumitru Viorel Focșa a absolvit Liceul Navrom din Constanța, apoi Facultatea de Electromecanică din cadrul Universității Maritime Constanța, și, din 1986 este inginer electronist. Conform informațiilor publicate pe pagina de Facebook, este membru al Bisericii Evanghelice.
Dănuț Aelenei este născut în 7 decembrie 1961, în comuna Blăgești (Bacău), a absolvit Liceul Industrial de Chimie din Onești și Institutul de Marină ”Mircea cel Bătrân” din Constanța (promoția 1984). Locuiește în Năvodari și susține că este ”propriul angajat”.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii