Deputatul Gabriel Avramescu a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Buzău
Deputatul Gabriel Avrămescu a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Buzău la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean PNL Buzău desfăşurat sâmbătă la Patinoarul Buzău.
Deputatul Gabriel Avrămescu şi-a adjudecat, sâmbătă, postul de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Buzău la capătul unei confruntări electorale unde a avut doi contracandidaţi. Avrămescu a obţinut 345 voturi, Valeriu Marcu-5 voturi iar Mircea Ion-1 vot din totalul de 376 de delegaţi prezenţi la lucrări.
La şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Buzău au participat în calitate de invitaţi vicepreşedintele regional al PNL Victor Paul Dobre, şeful Cancelariei Primului-Ministru şi purtător de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Dancă şi deputatul George Stângă, preşedinte al PNL Galaţi.
„Astăzi delegaţii la conferinţa judeţeană mi-au acordat încrederea pentru un mandat ales şi nu numit cum a fost până acum, aşa cum aţi văzut avem o organizaţiei unită, pregătită de treabă, pregătită să câştige alegerile şi sunt mulţumit că toţi cei care au fost astăzi prezenţi aici au văzut că renaştem, că începem să creştem şi să ne ridicăm. De asemenea, mă bucur că am ieşit cu o echipă unită din aceste alegeri interne. Urmează organizarea cu adevărat politică a partidului numirea secretarului general, secretarilor adjuncţi, numirea responsabililor de zonă, de localităţi, de reţele electorale practic bucătăria internă a unui partid. Asta urmează pentru că noi ştim ce avem de făcut”, a spus preşedintele PNL Buzău Gabriel Avrămescu.
sursa: News.ro, sursa foto: Facebook/ Gabriel Avramescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii