Deputatul Korodi Attila şi-a depus candidatura pentru Primăria Miercurea Ciuc. La alegerile interne din UDMR, el a fost preferat în fața actualului edil, Robert Raduly
Deputatul UDMR Korodi Attila şi-a depus, luni, candidatura pentru Primăria Miercurea Ciuc, desemnarea sa drept candidat pentru această funcţie fiind decisă în cadrul unor pre-alegeri care au avut loc la începutul lunii martie, relatează Agerpres.
Alături de candidatura lui Korodi Attila, la Biroul Electoral Miercurea Ciuc a fost depusă şi o listă completă de candidaturi din partea UDMR pentru Consiliul Local.
„Este un lucru foarte important, pentru că ceea ce reprezentăm noi este rezultatul nu numai a unei campanii de pregătire a acestor alegeri din 27 septembrie, dar este şi un dialog permanent şi o activitate strânsă de colaborare cu cetăţenii, care a concluzionat atât un program politic, cât şi o echipă de oameni, care au experienţă, sunt profesionişti, reprezintă şi tineri şi bătrâni, este o pondere corectă între doamne şi bărbaţi şi toată lumea simte o energie de a activa pentru oraşul Miercurea Ciuc. (…) Important este ca 27 septembrie să fie momentul în care decidem despre viitorul oraşului Miercurea Ciuc, nu despre politica de la Bucureşti, nu despre certuri între diferite formaţiuni politice, ci despre viitorul oraşului Miercurea Ciuc”, a declarat Korodi Attila, după depunerea candidaturii.
Acesta a subliniat că oraşul Miercurea Ciuc are nevoie de o economie puternică şi de un sistem educaţional „foarte bine conturat şi care se bazează pe expertiză şi pe sprijinirea tinerilor de a fi capabili să fie pe piaţa muncii şi să fie oameni activi în societate”, punctând, totodată, nevoia ca oraşul, prin programele sale, „să ajute bătrânii să aibă o bătrâneţe corectă şi meritată”.
Korodi a vorbit şi despre faptul că Miercurea Ciuc trebuie să fie o atracţie turistică şi un oraş deschis „pentru cei care vor să intre, să vadă viaţa total diferită a unei comunităţi etnice altfel conturată decât în cealaltă parte a ţării şi care poate să fie un motor de dezvoltare”.
Deputatul UDMR a mai spus că a fost depusă o listă completă de candidaturi, iar Uniunea ţinteşte o majoritate absolută în Consiliul Local, respectiv 13-15 mandate, cu care să poată fi sprijinit programul politic al formaţiunii.
Korodi Attila a fost ales candidatul UDMR pentru Primăria Miercurea Ciuc în data de 7 martie, câştigând detaşat pre-alegerile organizate în municipiul reşedinţă de judeţ în faţa contracandidatului său, actual primar al oraşului, Raduly Robert Kalman.
Korodi a fost preferat de aproape 74% dintre cei peste 8.500 de alegători prezenţi la urne, în vreme ce actualul edil al municipiului, aflat la al patrulea mandat, Raduly Robert Kalman, a obţinut doar 26% din voturi.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.