G4Media.ro

Deputatul Moşteanu, după ce un profesor a fost arestat preventiv pentru agresiune…

sursa foto: Captura video

Deputatul Moşteanu, după ce un profesor a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra unei eleve: Este inacceptabil ca şcolile din România să fie tratate ca sinecuri între PSD şi PNL, în timp ce inspectoratele şcolare sunt profund politizate

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a solicitat, marţi, trimiterea corpului de control al ministrului Educaţiei la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” din Piteşti, după ce un profesor a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra unei eleve, relatează Agerpres.

„De asemenea, îi cer doamnei ministru Ligia Deca să prezinte de îndată un plan concret de măsuri pentru a ne asigura că astfel de evenimente tragice nu mai au loc în şcolile din România. (…) Cazul înfiorător de la Piteşti nu este primul, dar trebuie să luăm măsuri astfel încât să fie ultimul. Este imperativ să acţionăm acum pentru a asigura un mediu sigur pentru elevii noştri”, a declarat Moşteanu, citat într-un comunicat al USR.

Parlamentarul reclamă, în context, numirile făcute pe criterii politice la conducerea unităţilor de învăţământ, el afirmând că directoarea Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” a fost numită de PNL.

„M-am săturat de politizarea din şcoli. Nominalizările politice, cum a fost şi cazul Floricăi Dumitru, trebuie să înceteze. Este inacceptabil ca şcolile din România să fie tratate ca sinecuri între PSD şi PNL, în timp ce inspectoratele şcolare sunt profund politizate”, a mai spus Ionuţ Moşteanu.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat, marţi, că bărbatul în vârstă de 45 de ani, din comuna Mărăcineni, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, într-un dosar instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

„Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 7 martie a.c., bărbatul, având calitatea de cadru didactic, ar fi agresat sexual o minoră, elevă a unităţii şcolare, în timp ce se aflau în incinta unităţii de învăţământ. Pentru probarea aspectelor ce fac obiectul cercetării, poliţiştii au colaborat cu aparţinătorii minorei şi cu reprezentanţii unităţii de învăţământ”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. agresiunea e greu de probat, cum facem domnule deputat sa avem un invatamant de calitate fara coarde? de o parte si alta a liniei catedrei?

    • ce a facut usr? plange. sa ma chemati si pe mine la adunarea plansetelor de partid. va aduc si bocitoare cu toate ca le bate drula.

    • Ai tu o nemultumire secreta in ceea ce priveste USR. Cand tre’ sa aiba basca la el nu o are iar cand o are, nu era necesar! :))

    • 🙂 nu e secreta e cea mai mare dezamagire de la usl1. ii voi vota la fel si pe ceilalti, au aceleasi performante. poate ca gresesc dar nu va fi votul pus pe altii. votez psd aur usr … si ce alte mizerii vor fi pe buletin. per sa imi ajunga tusul sa nu se supere nimeni

    • si de fapt nu e usr (inca vreau sa mai cred in mos craciun) e conducerea care a adus un talent de aproape30% la o speranta de aproape15%.

    • pentru ca chiar ultima speranta ca idee, dar imi demonstreza conducerea ca e bine sa fie evitati cand se complac. facem alianta cu 0.2 si 0.3 darnu ii primim in partid ca ne compromit? nu e mai bine in spatele scaunului decat la butoane? comentezi si gata. responsabilitate ula