G4Media.ro

Deputatul PNL de Iași Alexandru Muraru vrea să fie europarlamentar

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Deputatul PNL de Iași Alexandru Muraru vrea să fie europarlamentar

Organizaţia Judeţeană a Partidului Naţional Liberal a decis, în cadrul Biroului Politic Judeţean, susţinerea candidaturii lui Alexandru Muraru, deputat şi preşedintele PNL Iaşi, la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, această decizie subliniază convingerea PNL că Iaşul şi întreaga regiune a Moldovei merită o reprezentare puternică şi dedicată la nivel european.

„Cred că o competiţie internă a Partidului Naţional Liberal trebuie să aibă în primul rând componentele meritocraţiei şi reprezentării geografice. Moldova are nevoie de susţinere în Parlamentul European pentru a avea o voce directă la Bruxelles. Mă angajez astfel să reprezint interesele Iaşului şi ale întregii regiuni a Moldovei la nivel european. Priorităţile mele vor fi priorităţile Iaşului şi ale Moldovei: sprijin constant pentru proiectele majore de infrastructură finanţate prin fonduri europene (autostrăzile A7 şi A8, Spitalul Regional de Urgenţe, investiţii în educaţie şi reabilitarea patrimoniului), dar şi interesele României ca parte a familiei europene. Mă refer la faptul că, până la finalul anului, România trebuie acceptată în Spaţiul Schengen, având în vedere că, până în prezent, România a parcurs cu succes toate etapele tehnice necesare”, a declarat preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, citat în comunicat.

El spune că va pleda pentru reprezentarea echitabilă a României în instituţiile europene, nu doar cele politice, ci şi cele financiare şi juridice.

„Voi susţine programe care încurajează memoria istorică şi protecţia patrimoniului cultural şi voi susţine proiecte care valorifică patrimoniul cultural şi istoric al Iaşului şi Moldovei, punând bazele unui Centru de Excelenţă în Conservarea Patrimoniului Cultural la Iaşi. Îmi voi concentra eforturile pe susţinerea educaţiei şi culturii prin promovarea programelor europene care sprijină mobilitatea academică, inovarea în educaţie şi dialogul intercultural. În potenţiala calitate de reprezentant al României în Parlamentul European, mă angajez să folosesc toate resursele şi experienţa mea pentru a transforma aceste priorităţi în realitate. Voi fi vocea Iaşului şi a Moldovei la Bruxelles, asigurându-mă că interesele noastre sunt protejate şi promovate în cadrul Uniunii Europene”, a declarat Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, în comunicatul de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. nu e de la penele galbene, e de la peeeseedeee

  2. Si cu ce „realizari” vrea” monseur” sa fie platit ca EURoparlamentar? Ca intentii buni au toti ce se intorc catre electorat doar o data la patru ani

  3. Parcă-i scris cu mâna lui KWI, memoriul. Așa că, liniștit, îți face ficusul și ție un loc călduț cum i-a făcut și frățiorului tău. Ambasadorul României în USA.