Deputatul PNL Gigel Știrbu: ”Propunerea de mărire a valorii tichetului de masă aparține premierului Nicolae Ciucă, mi-a zis într-o discuție privată/ Lucrăm împreună la bunăstarea românilor, nu suntem la Crosul Tineretului, cine ajunge primul la sosire”
Deputatul PNL Gigel Știrbu a reacționat sâmbătă, pe Facebook, după ce în spațiul public a apărut informația conform căreia social-democrații au propus mărirea valorii tichetului de masă de la 20 la 30 de lei.
Știrbu a subliniat că propunerea îi aparține premierului Nicolae Ciucă, care i-ar fi zis într-o discuție privată că vrea să propună coaliției dublarea valorii acestuia.
Deputatul și-a apostrofat colegii de guvernare, spunând că ”lucrează împreună la bunăstarea românilor” și nu sunt la ”Crosul Tineretului” unde contează cine ajunge primul la linia de sosire.
- ”Văd în presa românească o știre,cum ca PSD vrea să mărească valoarea tichetului de masă,informație neasumată, ci venită pe surse,ceea ce arată nimicnicia unor oameni. Propunerea de mărire a valorii tichetului de masa aparține Premierului Nicolae Ciucă, care intr-o discuție privată,cu subsemnatul, pe 29 martie a spus,citez ,,Domnule,aș vrea să propun Coaliției dublarea valorii tichetului de masă,deoarece cheltuielile au crescut și pentru angajații romani,cei care aduc plus valoare în România!” Prim Ministrul susține creșterea valorii tichetelor de masă de la 20,17 lei cât este acum, la o valoare care poate fi suportată de către bugetul de stat. Dragi colegi, lucrăm împreună pentru bunăstarea românilor, nu suntem la “Crosul Tineretului,” cine ajunge primul la linia de sosire .Prim Ministrul, NU dorește ca tichetele de masă să mai fie imaginea sărăciei! Pentru că adevărul contează”, a fost textul publicat de Gigel Știrbu pe Facebook, redat cum a fost scris.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.